Industria de muzică trap din România nu a stat o clipă în anul 2022 profitând la maxim de dispariția restricțiilor aduse odată cu venirea pandemiei, astfel că artiștii români au produs multă marfă auditivă bună pentru fanii acestui gen încât să poată să vină cu ceva fresh pe scenele din întreaga țară. Până în luna noiembrie au fost lansate 24 de albume, EP-uri sau LP-uri, așadar deja poate să fie conturat un top în privința celor mai fire albume ale acestui an care nu trebuie uitate sau dacă nu le-ai ascultat încă să deschizi platforma ta preferata de streaming și să le dai play.
10. Foame și ambiție by OG Eastbull
Din punct de vedere tematic după cum o spune și numele albumului, acesta reprezintă dorința de a atinge succesul și creează o paralelă între viața sărăcăcioasă pe care artistul a purtat-o și viața fără probleme pe care o are în prezent. Albumul lui OG este unul complex care cuprinde mai multe subgenuri ale trapului printre care pop-trap, hard-trap, UK-drill sau old style. Materialul acesta este cel mai voluminos muzical al anului 2022 cuprinzând 31 de piese. Pe acest album OG Eastbull a colaborat în total cu alți 18 artiști precum Roxen, Killa Fonic, Nane, Amuly, Oscar, Nosfe sau Tata Vlad.
9. Solitudine C1 by Exploit
Exploit a lansat în acest an primul său material format din mai multe piese, format din 5 melodii care pun în evidență partea sentimentală a artistului. Acest EP se axează pe zona de pop-trap și se încheie cu o schimbare totală de ritm și stare cu o piesă dusă în zona de rock-trap. Din punct de vedere al colaborărilor, alături de Exploit se regăsesc Alex Jo Klaas, Lazy Ed, Arkanian și Zenk. Dacă ești într-o stare mai aparte și dorești să asculți niște piese bune când ești singur acest album merită ascultat.
8. Portal by Amuly
De această dată Amuly a realizat o nouă cale și a realizat un adevărat portal către o lume complexă în care abordează noi stiluri și iese din zona de comfort. Albumul prezintă o zonă sentimentală mai melodioasă ca de obicei prin care traperul prezintă problemele prin care a trecut în ultima perioadă și ce emoții și trăiri îl încearcă în prezent atât din punctul de vedere al relaționării cu prieteni care s-au dovedit falși, dar și din punctul de vedere al descoperirii dragostei. Pe acest material putem regăsi artiști ca Liviu Teodorescu, Connect-R, Ruby, Nane, Bruja sau Rava.
7. Nonchalant Deluxe Edition by IDK
Veni, vidi, vici! IDK a apărut de nicăieri în industrie în acest an ca mai apoi în luna august să lanseze un album de 21 de piese care au rupt industria. La doar 16 ani acesta a calibrat perfect o versificație bună, niște dume mișto și un flow special lui pe niște beat-uri fire. Acesta cuprinde în albumul său diverse subgenuri printre care drill, trap clasic sau pop-trap. Ce face acest album special este faptul că IDK a reușit să conecteze partea sentimentală a sa cu beat-uri de tip drill, această combinație făcând ca acest album să fie unul dintre cele mai bune de anul acesta. Pe acest material putem să îi mai ascultăm pe Bvcovia, Marko Glass, Karla, Berechet sau Arkanian, dar și pe alții.
6. 616: Un Nou Capitol (Deluxe) by Azteca
După controversata desființare a label-ului OCULT RECORDS fanii lui Azteca abia au așteptat noul album al acestuia dorind să vadă noua formă a artistului lor preferat, iar acesta a livrat! Un album cu 26 de piese și 13 colaborări cu artiști precum Șatra B.E.N.Z, Nane, Rava, Bvcovia sau Amuly a scos Azteca în aprilie 2022. Acest material te poartă prin toate stările de la nebunie, până la nostalgie și melancolie, te face să dai din cap și să vrei să stai singur să asculți liniștit unele piese. Clar este un nou capitol pentru Azteca și este un început de capitol monumental după cum spune și acesta pe album.
5. Rollin’ Stoned 2 by Nosfe
Chiar dacă Nosfe nu mai este printre noi, muzica lui va rămâne la infinit și va bucura urechile ascultătorilor. Rest in peace Zio! Rollin’ Stoned 2 este un album de trap clasic cu influențe drill, rock-trap și rap old-style, care se remarcă prin prezența a mai multor limbi (româna, italiana, spaniola și franceza) prin care este transmis mesajul acestuia. Unchiu’ a pus în evidență atât părți sentimentale, dar și stări datorită cărora îți vine să dai din cap și să te ridici de pe scaun. Așadar dacă ești fanul trapului românesc combinat cu alte limbi trebuie ascultat cât mai repede sau salvat bine deoarece curând nu o să ne mai întâlnim cu așa ceva la noi în țară.
4. Bulibasha Deluxe by RAVA
Cum a lansat Rava același album de două ori? DELUXE! Albumul de debut al acestui artist a rupt toate topurile la finele anului trecut, iar la început de 2022 a lansat ediția deluxe a materialului, aceasta purtând pe aripi și mai mari albumul mai sus. Datul din cap, vibe-ul și colaborările au făcut ca acest album să fie unul dintre cele mai bune albume din istoria trapului românesc. Artiști ca Super ED, Nosfe, Killa Fonic, Amuly, Azteca, YNY Sebi, Tussin sau prietenii lui din 4226 se regăsesc pe acest material de 24 de piese.
3. Aura x Prny
Un EP fără nume, un beatmaker/producer, o coregrafă și o mână de artiști care știu ce fac, atât a fost nevoie încât fiecare piesă de pe acest material să ajungă în toate topurile, Acest material îmbină ideile unui beatmaker/producer și al unei coregrafe care livrează în fiecare piesa dintre cele 5 un stil diferit, un vibe diferit și o experiență auditivă cu adevărat specială. Artiștii care și-au dat strofele pe acest EP au fost Azteca, Tussin, Amuly, Xeno, Guess Who, Nosfe, Solomon, Alex, Credit, Vlad Flueraru, Juno și Vlad Dobrescu. Totul este despre colaborări între artiști faini și muzică bună.
2. Kira by Bvcovia
Bvcovia dar nu poetul a lansat la început de 2022 albumul Kira, un material complex format din 15 melodii, care pun accentul pe viața privată a artistului, viața plină de durere și probleme din copilărie. Pe parcursul pieselor Bvcovia ne conduce printr-o poveste specială, fiind expusă prin accente de rap old style, trap clasic, pop-trap și puțin drill. Acest material merită ascultat în momente de nostalgie sau melancolie sau când reflectăm asupra vieții noastre. Se cunoaște că acest artist poate transmite prin piesele sale sentimente foarte puternice, iar de data aceasta a reușit să o facă mai bine ca niciodată.
1. Înapoi la viață by Oscar
După cum spune și numele albumului, Oscar a revenit pe val în industrie în luna august după o perioadă de absență și fără nici o reținere se poate spune că acest material este cel mai bun din țara noastră în acest an. Atât din vedere al beat-urilor cât și al liricii acest artist a a transmis sentimente de toate tipurile la maxim. Acest album este format din 15 piese, care prezintă viața din prezent a lui Oscar și diverse probleme de care acesta s-a lovit în ultima perioadă pe care le-a rezolvat. Subgenuri ca pop-trap, trap clasic, trap modern, rock-trap sau electronic-trap se pot regăsi pe material fiind unul care te poartă prin toate stările posibile în momentul în care este ascultat.