În ciuda faptului că în restul lumii platforma este foarte populară fiind folosită chiar și pentru competiții internaționale, în România însă, lucrurile sunt diferite. Primul canal relevant din România de pe Twitch a fost Creative Monkeyz, care și-a început activitatea pe data de 17 noiembrie 2016 și a continuat să creeze conținut pe platformă până la momentul de față. Aceștia au fost principalul canal românesc de pe Twitch, dar în timpul pandemiei s-a pornit un val de noi streameri, fiecare fiind diferit și unic în conținut și personalitate proprie. Din această cauză s-au schimbat foarte multe lucruri pe platformă.
În primă fază, fiind un lucru la început, nu existau foarte multe comunități în jurul streamerilor noi, doar comunitatea care s-a strâns de-a lungul anilor în jurul canalului Creative Monkeyz, dar, în doar câteva luni, au început să apară tot mai multe comunități. A fost o perioadă în care fiecare streamer nou era nevoit să se asocieze cu o comunitate mai mare daca dorea să fie remarcat pe platformă. Principalele comunități care ”dominau” platforma în România erau: comunitatea din spatele canalului Creative Monkeyz, care era prezentă și la alți streameri de gaming sau persoane cu care au mai colaborat aceștia precum Adriivonb, Bobospider, Bogdan Techeș, Gereveu și mulți alții. Iar cea de a doua comunitate, cea care a apărut mai târziu, era comunitatea lui Silviu Faiăr, care era prezentă la mulți alți streameri cu care acesta se asocia precum Zlăvog, Rux, Sorinsky, NicknamedPete și alții.
În timpul pandemiei erau foarte mulți streameri, dar acum că s-a terminat pandemia, iar oamenii nu mai sunt închiși în casă, au rămas doar persoanele care au dorit să își facă un nume și o carieră pe aceasta platformă. Astfel, la momentul actual, următorii streameri au împărtășit cu noi povestea lor și cum a început totul.
1. Doctorul_
sursa imaginii: X
Doctorul, conform TwitchTracker, se află pe locul 5 în rândul streamerilor din România, având în medie 605 live viewers, 19 mii de urmăritori pe platformă, clasându-se pe locul 4096 în lume. Acesta face streamuri, în general, dimineața, când lumea este la serviciu, iar publicul lui țintă sunt persoanele care pot sa urmărească streamul în timp ce sunt la lucru. Acest mod de a face stream a prins foarte bine în pandemie când munca era digitalizată, iar persoanele, având confortul de acasă, nu erau atenți în întregime la lucru și mai puteau să arunce o privire la stream și să interacționeze cu chatul. Conținutul este în mare parte format din reacții la videouri și vizionare de emisiuni împreună cu chatul, unde mulți își găsesc confortul și un safe space pentru a povesti. L-am întrebat pe Doctorul cum a început totul, iar acesta mi-a răspuns în felul următor:
Stăteam foarte mult pe Twitch și mă uitam la gaming în general și în principiu nevasta mea mi-a zis ‘Dacă tot stai și te uiți la ăștia cum se joacă, de ce nu faci și tu?’ și eu nu credeam că se va uita cineva la mine, eu având 34 de ani. Dar mi-a rămas în cap cumva în cap ideea asta și am zis să încerc și ușor, ușor, mult grind, iar 5 ani mai târziu suntem aici. Pur și simplu m-am apucat fără nici măcar o pretenție, nici măcar o speranță și o lună de zile am stat cu 0 oameni pe live și după o lună mai venea câte unul. Eu am avut avantajul că mă mai ocup și cu altceva și nu făceam stream pentru venit, ci făceam strict de plăcere cum o fac și acum. Și ușor s-a modificat și conținutul streamurilor pentru că am observat ce le place oamenilor să vadă și ce nu le place.
2. Ancussa
sursa imaginii: Twitch
Ancussa, conform TwitchTracker, se află pe locul 15 în topul streamerilor din România. Fiind o persoană care a intrat pe platformă în 2022, are o medie de 96 live viewers, 3 mii de urmăritori pe platformă și se clasează pe locul 16973 în lume. Aceasta face streamuri în care reacționează la diverse videouri de pe Youtube și face puzzle împreuna cu urmăritorii săi. Am întrebat-o ce părere are de munca sa de până acum, iar aceasta mi-a răspuns:
Mă simt norocoasă că-mi pot eticheta experiența pe Twitch ca fiind una bună, cu predominant suișuri față de coborâșuri. Deși fac asta de doar un an, streamingul pentru mine reprezintă prima activitate în care mă regăsesc complet de când m-am lovit de zidul lipsei de oportunități post-facultate. De la început, scopul a ceea ce făceam în online era strict unul de a oferi companie și un semi-divertisment altor oameni, căutând și eu într-o măsură, același lucru. Cu cât comunitatea s-a mărit și s-a diversificat, cu atât am început și eu să presar alte activități până când categoria de “Just Chatting” a devenit cea mai activă în lista mea de categorii. Eu am avut norocul de a fi luată sub aripa unei organizații de streameri numita “Șerpărie” din care fac parte mai mulți streameri deja bine știuți pe platforma (mavro_jr, andpuss, sorinsky) și care au fost dispuși să-și împartă comunitățile cu mine, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare. De asemenea, un alt lucru care m-a ajutat în a fi găsită pe Twitch a fost sa diversific platformele pe care activam și să încep sa postez pe Tik Tok și pe YouTube (strategie deja bine cunoscută în comunitățile de streaming). Observând alți creatori de conținut și influenceri, mereu am recunoscut o responsabilitate care vine împreună cu a avea o comunitate pe internet. Personal, mă aflu intr-o poziție privilegiată care îmi permite să fac asta full time. Astfel, încerc sa fiu cât de responsabilă pot în lucrurile pe care le arăt și despre care vorbesc online, indiferent de cât de light-hearted îmi propun sa fiu pe stream.
3. Andapuss
sursa imaginii: Twitch
Andapuss, conform TwitchTracker, se află pe locul 7 în lista streamerilor din România, având o medie de 206 live viewers, 14 mii de urmăritori pe platformă și se clasează pe locul 8715 în lume. Aceasta face streamuri în care se uită împreună cu comunitatea sa la emisiuni precum Asia Express, America Express sau Chefi la cuțite. Am întrebat-o cum se simte fiind în top 10 și cum consideră drumul ei de până acum, iar ea ne-a răspuns în felul următor:
Ce pot să zic despre faptul că sunt în top 10 streameri din România. E ceva la care nici măcar nu puteam visa acum 3 ani când am dat drumul la primul stream. Le sunt mega recunoscătoare oamenilor care intră de fiecare dată când sunt live și mă susţin deşii eu nu fac altceva decât să mă măscăresc pe internet. M-am apucat de streaming (iulie – august 2020) complet random când am văzut că nişte amici de-ai mei făceau asta, atunci când jucau lol. La vremea aia nu aveam nici cameră.. cât despre microfon.. ei bine, vorbeam la o camera web căreia nu îi mai mergea decât microfonul. Cu toate astea era fun să dau drumul la live şi să văd că o dată la câteva ore mai intră câte un om şi vorbeşte cu mine în chat. Nu a durat mult şi m-am lăsat (după o lună jumătate) deoarece e greu să fii o fată care se joacă pe internet (se mai trezeau oameni în chat cu comentarii sexiste şi misogine) şi devenise foarte toxic pentru mine. M-am reapucat de Twitch la câteva luni (undeva prin februarie 2021) pentru că observasem că odată cu venirea lui Faiăr au venit şi mulţi alţi oameni faini şi găsisem un safe space în comunitatea lui. Am avut norocul să primesc câteva raiduri de la el şi de la Zlăvog (raiduri pentru care le sunt mega recunoscătoare şi în ziua de azi) şi aşa mă descoperiseră mai mulţi oameni deci de la 3 oameni pe live ajunsesem să am câte 20-30. Anii au trecut şi eu sunt aici, full time Twitch streamer (şi încă o dată o să repet, toate astea nu erau posibile dacă nu aveam comunitatea asta superbă alături de mine)!
4. Sorinsky932
sursa imaginii: Twitch
Sorinsky, conform TwitchTracker, datorită pauzei sale de pe platformă, acesta se află pe locul 27 în lista streamerilor din România, cu o medie de 93 live viewers, 13 mii de urmăritori pe platformă, clasându-se pe locul 28338 în lume. Sorinsky este un creator de conținut foarte bine știut pentru streamurile sale matinale, interacțiunea sa foarte deschisă cu chatul, modul lui prietenos de a fi și umorul său unic. Acesta a fost apreciat și încă este de faptul că mereu caută să ajute oamenii și se vede faptul că îi pasă de oameni, lucru care l-a făcut plăcut de mulți oameni. L-am întrebat cum se simte aflându-se printre cei mai relevanți streameri de pe această platformă, chiar daca nu mai are aceleași numere, iar acesta mi-a răspuns:
Am început să fac stream din pură plictiseală. Era începutul pandemiei, toată lumea lucra de acasă, școala se făcea online, toată lumea era în casă. Am început prin a mă juca World of Warcraft și a mă uita pe Youtube la diverse. 2 luni mai târziu, aveam 2 persoane care stăteau cu mine pe stream indiferent de ce făceam și îmi plăcea extrem de mult să interacționăm. Apoi am primit o promovare masivă de la Faiar care mi-a dat raid după ce a încheiat streamul său și nu eram pregătit pentru asta. De la 2 la 2400 de oameni pe stream într-o clipă. Au urmat 3 ani (până în momentul de față) în care comunitatea a tot crescut, de la 20-30 la 400-500 de oameni stream de stream. 3 ani în care am cunoscut o grămadă de persoane super faine, am ieșit la bere, am fost la fotbal pe sintetic, am jucat diverse jocuri impreună pe stream, am făcut evenimente de tip maraton și chiar am imitat personaje mondene din România. Am renunțat la jobul pe care îl aveam pentru acest vis apărut de nicăieri, însă din păcate e foarte greu în România să trăiești doar din streaming, așa că m-am reangajat, iar în momentul de față fac stream ocazional, la nivel de hobby sau pasiune. Nu se știe insă ce ne rezervă viitorul. Am râs și am plâns cu oamenii din comunitate și am reușit să clădim un spațiu sigur pentru toate persoanele.
5. Mavro
sursa imaginii: X
Mavro, conform TwitchTracker, este pe locul 8 în lista streamilor din România, având o medie de 202 live viewers, 7 mii de urmăritori pe platformă și se clasează pe locul 11894 în lume. Acesta a început de la streamuri cu NBA 2K și FIFA, urmând apoi să fie recunoscut pentru umorul său și evoluând la emisiuni live, quizz showuri, gaming nights, reacții pe Youtube și poll-uri de opinie în legătură cu manelele și cântece vechi. L-am întrebat ce părere are de faptul că se află în top 10 streameri români și cum a fost drumul său, iar acesta a răspuns:
Well, am început să fac asta pentru că percepția mea despre sine era cea a unui om dacă nu creativ, cel puțin amator al improvizației și am decis să ies din zona de comfort și să dau drumul la cameră și la idei. Am început cu puțină investiție și nu mi-am setat din a fi în top 10 un target, doar am mers cu flowul și nu am făcut niciodată pe stream ceva ce nu am vrut. Sunt în poziția privilegiată de a trata prezența online ca pe un hobby, ca pe o distracție de la day-to-day job și responsabilitățile de om mare. Pe măsură ce am primit validare de la oameni total străini (cel puțin la început) am ințeles ca există interes pentru produsele creierelui meu și am început să caut modalități de a da înapoi comunității – de la îmbunătățirea calității streamului și facilitarea din punct de vedere tehnologic a punerii în practică a din ce în ce mai multor idei pâna la crearea în parteneriat cu Ruvix a unui site de unde oamenii iși pot achiziționa diverse materiale cu viziunea Petrei asupra lui Loki, motanul meu, după ce am inundat comunitatea cu merch cu titlul de giveaway. Drumul nu a fost greu, totul a venit natural și în afară de lipsa somnului, sunt foarte bine cu rezultatul de până acum, mă bucur că am cunoscut oameni mișto și că, într-adevăr, atrag în continuare oameni cu care rezonez pe streamuri. Idei mai am un milion, doar timp să avem să le punem în practică.
6. Khazziro
sursa imaginii: Twitch
Khazziro, conform TwitchTracker, se află pe locul 40 în lista streamilor din România, având o medie de 53 live views, 1.8 mii de urmăritori pe platformă și se clasează pe locul 43307 în lume. Acesta a început cu gaming, la fel ca mulți alți streameri și a continuat reacționând la lucruri pe internet. Personalitatea și umorul său, au atras multă atenție asupra sa și a conținutului pe care îl face, ajungând chiar în top 10 cele mai urmărite canale de pe Twitch timp de o lună. L-am întrebat ce părere are despre acest drum pe care l-a avut până acum și mi-a răspuns:
Parcursul meu pe Twitch a început uitându-mă la alți streameri zicând ‘Bă dacă nu aveți ce face, faceți stream’, așa că într-o zi am ajuns să dau drumul la stream, iar dintr-o prostie a început să se uite lumea la mine și să le placă ceea ce fac și asta mă abiționează să continui cu ceea ce fac. Drumul pot spune că a fost unul frumos pentru că m-am anturat cu niște comunități super șmechere, iar cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o a fost sindromul impostorului pentru că vedeam că alții aveau numere mai mari decât mine sau că avem același tip de content, iar oamenii preferă să meargă la persoana respectivă și până la urmă am conștientizat că nu am de ce să ma simt așa, că în cele din urmă fiecare streamer va avea comunitatea sa.
7. Domnuvlad
sursa imaginii: Youtube
DomnuVlad, conform TwitchTracker, se află pe locul 9 în lista streamerilor din România, cu o medie de 278 live viewers, 13 mii de urmăritori pe platformă, clasându-se pe locul 12938 în lume. Acesta a început făcând streamuri împreună cu sora sa ReallyRux, iar apoi și-a creat propria serie numită ”LIDL vs the world” în care acesta achiziționa produse de la LIDL și le compara cu produse asemănatoare de la alte branduri mult mai cunoscute. L-am rugat să ne zică cum se simte pentru reușita de a se afla în top 10 streameri români și cum a fost drumul acestuia, iar acesta ne-a răspuns:
Salut. Sincer să fiu nu prea mă uit la numere, e foarte ușor să fii prins în asta și să te afecteze foarte mult orice scădere. Nu mi se pare foarte greu să ajungi în top 10 pentru că numerele care iți trebuie nu sunt super wow, adevărul e că nici utilizatorii pe platformă nu sunt așa mulți, de-aia e foarte important să îi aduci din altă parte – majoritatea streamerilor de succes poți să îi linkuiești cu un canal de Youtube. Însă parcursul a fost destul de greu, chiar dacă eu am avut o poziție privilegiată față de alte persoane, din cauza asocierii foarte rapide cu Rux și Faiăr/Zlăvog, ei și Creative Monkeyz fiind singurii oameni relevanți de pe această platformă, at that time. Zic că a fost greu pentru că foarte mult timp m-am uitat la numere și am încercat să fac ce e popular și nu funcționa pentru mine, pentru că I wasn’t really true to myself. În timp am trecut mai mult spre chestii cu care rezonam și atunci s-a văzut creșterea mea, pentru că oamenii pot să observe când ceva iți vine natural.
8. Adriivonb
sursa imaginii: X
Adriivonb, conform TwitchTraker, se află pe locul 31 în lista streamerilor din România, cu o medie de 86 live viewers, 30 de mii de urmăritori pe platformă, clasându-se pe locul 33684 în lume. Am avut ocazia să am o discuție mai lungă cu aceasta, să o întreb mai multe detalii, iar ea mi-a răspuns în felul următor:
Salut, numele meu este Serban Elena-Adriana, cunoscută și sub pseudonimul adriivonb în mediul online. Sunt creator de conținut în domeniul gaming-ului de peste 4 ani, însă pasiunea mea pentru jocuri datează încă din copilărie. În 2006, bunicii și mama mi-au achiziționat primul calculator, la vârsta de 7 ani. Inițial, mi-a fost teamă să îl folosesc, dar sub îndrumarea unchiului meu, am descoperit bucuria jocurilor, în special a lui Mario.
Anii au trecut, iar gaming-ul a devenit o parte importantă a vieții mele. În timpul studiilor la București, am încercat să-mi construiesc o rețea de prieteni, să frecventez facultatea și să încep o carieră. Prima mea experiență de muncă a fost într-o cafenea frecventată de vloggeri, dar programul aglomerat m-a determinat să îmi reconsider alegerile.
În căutarea mea de a găsi un sens și o direcție, am lucrat pentru scurt timp ca analist de date într-o companie multinațională. Totuși, influența comunității de gaming m-a făcut să reflectez asupra pasiunii mele. După o perioadă de documentare și încurajare din partea prietenilor, am decis să îmi urmez visul și să devin creator de conținut pe internet.
De-a lungul a 11 luni, am învățat să gestionez frica și să îmi construiesc un public. Experiența m-a ajutat să găsesc un echilibru între carieră, educație și streaming. Astăzi, lucrez în domeniul PR și marketing, gestionând campanii și evenimente pentru influenceri din gaming. Totodată, continui să particip la comunitatea de gaming și să-mi împărtășesc experiența cu ceilalți.
Această călătorie în lumea gaming-ului mi-a adus nu doar o comunitate loială și o sursă de venit, ci și oportunități de colaborare cu branduri importante și participări la evenimente notabile. Sunt mândră de realizările mele și consider că am găsit echilibrul potrivit între pasiunile mele și cariera în gaming. Cu toate că nu mai sunt atât de activă online în prezent, cred că există loc pentru toată lumea în acest univers și mă bucur să fac parte din el în propriul meu ritm.