De la cei mai tineri, până la cei mai în vărstă, românii sunt din ce în ce mai speriați pentru ziua de mâine. Un trai decent este un lux pentru mulți dintre noi, salariile, prețurile ridicate și imposibil de înțeles pentru cei care au un salariu pe minim de economie, iresponsabilitatea celor care sunt la conducere, nivelul ridicat al elevilor analfabeți funcțional, sunt printre factorii care îi fac pe românii să nu poate dormi noaptea liniștiti știind că urmează ziua de mâine.
Cei de la Recorder au realizat un reportaj în care au întrebat mai multe persoane ce-i sperie la ziua de mâine. Acest material este susținut de Ambasada Sustenabilității.
Am ales să ne îndreptăm camerele de filmat spre oamenii de pe stradă cu o întrebare care sondează straturile adânci ale României de azi: ce te sperie la ziua de mâine?
RECORDER
Când le ceri oamenilor de pe stradă să-ți vorbească despre ce-i sperie la ziua de mâine, ai senzația că așteptau de mult ca cineva să-i întrebe asta într-o zi. Așteptau să poată spune cuiva cât de greu le e cu banii și cât îi apasă inflația, cât îi sperie lipsurile sistemului medical și cât îi tulbură știrile despre războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu. Iar fricile oamenilor de pe stradă sunt, de fapt, fricile unor generații.
RECORDER
Diaspora, scăparea românilor
Împinși de lipsurile din România, mulți aleg să se ducă pe drumul străinătății, conform datelor oficiale ale Ministerului de Externe, în 2021, în străinătate trăiau, oficial, cu reședință sau domiciliu, 5.705.942 de români.
Nu este o noutate că o parte mare a românilor au ales să caute un trai mai bun departe de România și cei dragi, alegând să sufere de dorul familiei decât să continuie să se lupte cu sistemul disfuncțional din România. Sunt prea puțini români care s-au reîntors pentru a oferii o altă șansă . O poveste asemănătoare am și eu, plecată în străinătate cu gândul la un trai mai bun, împinsă de la spate de lipsa oportunităților, proaspăt absolventă de liceu, cu speranțe mari . După doi ani am lăsat țara care mi-a fost casă și am ales să mă întorc în România să-i mai ofer o șansă. O decizie luată dupa foarte multe gânduri, plină de temeri si cu un risc mare, luată înainte de dorul pământului natal.
Toti românii întâlniți peste hotare plângeau după visul de a se putea întoarce în țara lor, lângă familii, însă frica de a nu reuși să aibă in trai decent îi fac să renunțe încet ,încet la gândul unei vieți în România.
Harta cu numărul de români plecați în diaspora, cele mai frecventate țării.
Pericolul unui război
Aparent românii trăiesc și cu frica unui posibil război, având în vedere situția din Ucraina și Israel . Aceștia sunt conștienți de nivelul de pregătire al Româneiei în caz de conflict major cu o alta țară. Incertitudinea siguranței lor, cât și a celor dragi , îi fac pe români să se gândească cu frică la ziua de mâine. Aproximativ 1 din 4 participanți la sondaj (25%) declară că nu are rude sau prieteni în alte localități sau altă țară la care să se poată refugia în caz de război sau calamitate. Între amenințările percepute de cei intervievați se află o eventual extindere în România a războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina – 65%. Pe locul 2 în rândul temerilor: situația economică a familiei proprii: 59%. Abia pe 3 se află pericolul COVID la adresa sănătății: 33%. 38% din cei intervievați consideră că localitatea lor este pregătită pentru situații de urgență și de criză. Iar aproximativ 45% dintre participanții la sondaj consideră că Armata Română are capacitatea de a apăra România. Totuși, 27% nu cred că Armata poate face acest lucru. Mai mult de 50% din rândul participanților la sondaj nu au încredere că în caz de criză națională partidele politice își vor face datoria. Aproape 40% spun că, dacă au probleme, se bazează pe ajutorul comunității religioase din care fac parte.
De când a încdeput războiul cu Ucraina s-au complicat mult lucrurile.Și acum continuă și cu ce se întămplă în Israel , …., Forțele răului sunt extrem de puternice și zdruncină globul.
Să nu-i piardă pe cei dragi
Deși au foarte multe griji financiare și sistemul le îngreunează viața, pentru români cei dragi sunt cel mai de preț lucru, iar doar gândul ca ar pierde pe cineva drag este cea mai frică a lor, pentru azi, mâine și restul vieții.
Nu ai cum să știi ce se întâmplă mâine,….., s-ar putea oricând să pierzi pe cineva tânăr și ăsta e cel mai oribil lucru
Am întrebat și eu câteva persoane ce-i sperie atunci când se gândesc la ziua de mâine, răspunsurile fiind diverse, în funcție de vărstă și etapă a vieții.
Cea mai mare frică a mea este că nu aș putea să le ofer copiilor mei o viață decentă.
Silvia, mamă a patru copii.
Incertitudinea și nesiguranța.
Anastasia ,21 ani, lucrează în IT
Că nu o să reușesc saă fac tot ce mi-am propus pentru ziua următoare. Frica de a eșua.
Alina, 25 ani, contabil
Că o să iau note mici.
Ștefan, 14 ani, elev
Deși în ciuda problemelor pe care le întâmpinăm în urma unui studiu realizat în 2023 Polonia, Finlanda și România s-au clasat pe locul al doilea, toate având un scor de 7,7 din 10, în timp Bulgaria are cel mai mic scor, 5,6, fiind singura țară care a obținut mai puțin de 6 în ceea ce privește indicele de mulțumire.
Este interesant de observat că unele țări asociate cu niveluri scăzute ale veniturilor în trecutul recent, precum România și Polonia, se numără printre țările în care este cea mai mare, ceea ce arată complexitatea relației dintre bunăstarea subiectivă și bunăstarea economică
România, țara celor plecați să caute un trai mai bun, de multe ori pe ultimele locuri din Europa la multe categorii: educație ,economie, sănătate și condiții de trai. O țară plânsă de mulți români, dorința multora de a găsii acasă tot ce au nevoie pentru a nu fii nevoiți să plece pe alte meleaguri încă îi mai ține în România, însă până când?..
Ziua de mâine, pentru unii un motiv de fericire, de noi speranțe, pentru alții un chin, o grijă apăsătoare. României îi este frică de ziua de mâine…