După ce termină de umplut pulpa de capră cu un amestec de măruntaie, ouă fierte, mărar și ceapă verde, decide să nu mai aștepte până dimineață, ci să o coacă la cuptor imediat după, chiar dacă mai are de lucrat la teza de doctorat. Este 22.30 când stau în bucătărie cu Éva, fără jaluzelele trase sau gresia spălată. Chiuveta e plină de vase murdare, iar pe masă sunt înghesuite resturi de ingrediente. Este o bucătărie mică. Miroase bine. Miroase a duminică, deși e miercuri seară. Îmi place să privesc îndemânarea cu care pregătește pulpa. Eu nu mă pricep. A adus carnea de acasă. A fost în weekend să-și viziteze părinții care locuiesc într-un sat din Sălaj. S-au mutat de la Zalău după ce Éva și cele două surori ale ei au plecat la facultate.
Éva are 33 de ani și este educatoare la o grădiniță din Cluj-Napoca. A terminat liceul pedagogic și Facultatea de Litere. A studiat limba și literatura maghiară și japoneză. În 2017 s-a înscris la Școala Doctorală și a ales să studieze moartea și învierea în basmele populare maghiare. Ne-am cunoscut în 2020 pe Facebook, când eu îmi căutam un loc nou unde să stau, iar ea avea o cameră liberă. Ne-am întâlnit în fața blocului înainte de a-mi arăta apartamentul. Era vară, iar ea purta pantaloni scurți din denim. Era la fel de înaltă ca mine, slabă și avea un semn roșiatic pe partea dreaptă a feței și gâtului. După ce am urcat, mi-a oferit socată făcută de ea și mi-a explicat motivul pentru care poza ei de profil de pe Facebook are o inimă formată din lumânări. Iubitul ei, cu care a fost împreună zece ani, murise cu două luni în urmă. A fost o moarte subită. Nu a putut să-și ia rămas bun și să-l îmbrățișeze așa cum și-ar fi dorit. În următoarea săptămână m-am mutat în apartament, în camera mare, aflată între baie și camera Évei.
Era a patra oară când mă mutam. Atunci nu știam că anunțul banal al unei persoane străine pe un grup de chirii va însemna atât de mult pentru mine. De obicei, se caută colocatar pentru a împărți chiria, însă coabitarea deseori poate rezulta în prietenii. Când m-am mutat împreună cu Éva, nu am știut că amândouă suntem din Zalău, că am terminat aceeași școală generală și ne-am jucat elastic în același cartier. Éva era bucuroasă pentru venirea mea. Nu-i plăcea să stea singură în apartament, mai ales după moartea iubitului ei. Mereu avea o sticlă de vin. Seara mă chema în bucătărie să povestim și să împărțim vinul. Nu bea bere, fiindcă are intoleranță la gluten. Avea chipsuri din linte sau năut, tot fără gluten.
După trei ani de stat împreună, nu s-a schimbat nimic. Astăzi bem suc de mere natural. Cu umplutura rămasă Éva se gândește ce să facă. Îi vine ideea să prepare cartofi umpluți. Între timp, ajungem să discutăm despre moarte. Pentru Éva subiectul ales pentru teza de doctorat nu mai este o coincidență în percepția ei, ci un mod de a înțelege în profunzime tragedia prin care a trecut. „Așa trebuia să se întâmple, altfel nu aș fi înțeles treaba cu moartea.” Timpul de jelire și cărțile citite pentru doctorat au ajutat-o să accepte. „Moartea nu mai e ceva înfricoșător, dacă îți imaginezi modul în care va decurge. Fiecare dintre noi ajunge să experimenteze moartea în felul în care și-a imaginat-o. Concepția morții nu are legătură cu religia. Este la libera alegere modul în care ajungem să o percepem.” Lucrarea de doctorat a ajutat-o să facă față zbuciumului.
***
În clasa a șaptea, după ce la ora de literatură au studiat jurnalul intim, Éva a continuat să-și noteze gândurile și trăirile. A ales să studieze la liceul pedagogic pentru că se gândea că va avea o meserie la final. La facultate s-a înscris, deoarece i-au plăcut mult limbile. Pentru a avea bani de buzunar, pe lângă facultate, a făcut curățenie în diferite apartamente, a lucrat la un restaurant turcesc și a oferit meditații la limba maghiară, activitate pe care o are și acum. Mereu a fost fascinată de instinct și de inconștient, de relația dintre trup și suflet. Se consideră sensibilă la ceea ce nu se vede. Acesta a fost și aspectul care a ajutat-o în alegerea temei tezei de doctorat. Consideră că cu toții avem o sarcină de îndeplinit în viață, doar că uneori nu vrem să băgăm de seamă.
Recent a început să scrie inclusiv despre visele pe care le are. „Visul este o formă a sufletului de a ne comunica ceva”, îmi spune în timp ce spală o farfurie. Își amintește exact visul pe care l-a avut înaintea decesului, când iubitul ei stătea cu spatele și refuza să se întoarcă spre ea. Atunci obișnuia să plângă, însă după plecarea lui, a trecut printr-un șoc și nu a mai putut. A încetat să scrie și să se atașeze de orice. Goliciunea interioară și platitudinea emoțională au paralizat-o în viața de zi cu zi, în interacțiunea cu copiii. A devenit absentă la ceea ce se petrecea în jurul ei, la fel ca înaintea decesului. Iubitul ei a remarcat că este absentă frecvent și a învățat-o să fie mai atentă, însă după plecarea lui, Éva s-a deconectat din nou. Deși este mereu vorbăreață, fermă și deschisă, rareori mă întreabă ceva.
***
Éva își petrece mult timp în bucătărie. Se așază pe un picior, iar pe celălalt îl leagănă fără papuci. De obicei, vorbește la telefon cu una dintre surorile ei sau se uită la o emisiune de divertisment. Deseori face clătite dintr-un mix fără gluten, cartofi prăjiți sau pizza cu pere, spanac și brânză cu mucegai. Bea mai multe cafele pe zi. Carnea este felul ei de mâncare preferat. Se pricepe la tăierea iepurilor și găinilor, dar cel mai mult îi place pulpa de rață și carnea de căprioară. Când iubitul ei trăia, visul lor era să aibă o fermă, unde pot veni copiii pentru terapie asistată de animale. Își doreau o viață lentă, la o casă cu grădină.
Luni și miercuri Éva pleacă la dans de societate, unde obișnuia să meargă și cu iubitul ei. A făcut o pauză de doi ani după moartea lui. Înainte să plece, se machiază în fața oglinzii de lângă ușa camerei mele. Își ține produsele de machiaj pe mașina de spălat. Dă muzica tare și cântă împreună cu Lady Gaga „Shallow”. Îmi place să o ascult din cameră, deoarece nu mă simt singură. Uneori îmi cere sfatul în legătură cu machiajul. Să poarte ruj roșu sau nu?
După ce se întoarce, îmi spune că în sfârșit a putut să fie atentă la muzică și nu s-a concentrat pe combinația de pași. A dansat quickstep cu băiatul pe care-l place de câteva luni. „Este plăcut să simpatizezi din nou pe cineva.” În weekenduri participă la un curs de medicină naturistă, unde primește explicații alternative la tot ce se întâmplă în jurul ei. Aceste întâlniri sunt benefice pentru starea ei emoțională. De Crăciun am cunoscut și eu o colegă de-ale ei. Am decorat împreună turtă dulce. Am mers la ea cu mașina Évei roz-violet. M-am dus de câteva ori cu ea și la Zalău. E hotărâtă, calculată și echilibrată când conduce. Mereu mă simt în siguranță. De fapt, prezența ei de fiecare dată mă face să mă simt în siguranță. Am încredere în ea și deciziile ei.
În seara asta gătește pentru prima dată carne de capră. Rețeta o are de la mama iubitului ei decedat. Deși nu stau până la finalul gătirii, îmi place să știu că e în bucătărie. Suntem două persoane cu temperamente diferite. Ea mănâncă multă carne, eu nu deosebesc carnea de capră de cea de iepure. Ea omoară un gândac cu sânge rece, eu închid ușa de la bucătărie și las un bilețel. Ea se gândește să facă de ziua ei pizza cu piept de pui, eu voi pregăti o tartă cu vișine. Fără gluten.
