În încercarea de a ne adapta la societate și sistem, căutăm să aparținem și să ne simțim validați, acceptați și iubiți. Totuși, această cursă este interpretată diferit și adaptată în funcție de viața fiecăruia, de context și de un cumul de experiențe dobândite. Unul din mecanismele de care indivizii se folosesc pentru a face față anumitor situații din trecut sau prezent, poate chiar anumitor traume sau frici este formarea unei anumite dependențe. Între aceste dependențe regăsim alcoolul, tutunul, drogurile, jocuri de noroc și chiar jocurile video.
cum se integrează dependența în viețile oamenilor
Dependențele sunt un instrument care creează iluzia temporară că ne ajută să „anesteziem” anumite emoții, dureri, gânduri și goluri emoționale, dând senzația că deținem controlul stărilor pe care le avem. Numeroase probleme din propria viață ne determină să ne îndreptăm către obiceiuri dăunătoare, care ne consolidează, ulterior, sentimente de rușine și vinovăție.
Radu, un tânăr de doar 26 ani, este dependent de alcool și nicotină, care a povestit despre experiența sa cu aceste adicții.
„Când eram copil, nimeni nu mă asculta, părinții mei mă loveau din orice și nu mă simțeam vreodată în siguranță sau iubit. Tot în perioada aceea, încercam să îmi fac prieteni. Dar nu eram acceptat nicăieri și mă simțeam singur. Credeam că trebuie să fac ceva să fiu cool și neînfricat în fața celorlalți. La 14 ani am început să fumez.”
Astfel, lipsurile emoționale l-au îndreptat pe Radu către situații de risc sau obiceiuri dăunătoare.
„Când fumam, eram considerat curajos de ceilalți și așa am început să intru în anturaje periculoase. Erau certuri, bătăi și ei mă vedeau puternic. La școală ironizam profesorii și toți colegii mă apreciau pentru curaj, deși realizez acum că mă chinuiam să îmi ascund fricile, de fapt. Nu voiam să fiu slab, așa cum tatăl meu îmi repeta zilnic că sunt. Nu mai voiam să fiu disprețuit și credeam că dacă îmi mențin această atitudine nu voi mai putea fi umilit sau rănit de cei din jurul meu. Momentul care a schimbat total situația a fost cel în care am intrat într-un grup cu adolescenți talentați la desen, eu fiind, de asemenea, pasionat. Acolo am cunoscut o altă lume, unde puteam să fiu vulnerabil și relaxat fără să mă mai tem și fără să fac eforturi să mai par altcineva față de cine eram. Cred că asta a fost salvarea mea.”
Radu este un caz cu final fericit, însă din păcate, în multe situații, victimele dependențelor nu primesc o a doua șansă și își continuă viețile reparând și adaptându-se la urmările greșelilor din trecut.
Când înainte de finalul fericit, dependența ia forma imaginii de sine
Bogdan are 35 de ani și povestea lui de viață a luat o întorsătură nefericită când la 19 ani mamei lui i s-au amputat ambele picioare din cauza unui accident pe care aceasta l-a avut la serviciu.
„Am copilărit în Brăila, cu multe lipsuri și făra tatăl meu lângă mine. Mama m-a crescut singură și se chinuia în fiecare zi. Deși nu mi-a spus niciodata, vedeam și simțeam că îi este foarte greu, însă eram neputincios. Într-o zi, a avut un accident foarte grav în urma căruia, i s-au amputat ambele picioare. De atunci, am încercat să găsesc orice modalitate disperată și rapidă să fac bani să îmi ajut mama și să ne depășim condiția. Așa am descoperit jocurile de noroc. La început, am crezut că toate problemele s-au sfârșit și că în sfârșit îi pot fi util mamei mele. Am devenit dependent, jucam în fiecare zi, ajungând să o fac din plăcere. Acesta era refugiul meu și am continuat foarte mulți ani, până mi-am pierdut familia pe care mi-am format-o singur. Soția mea a ales să se desparta de mine, însă am ales să o las să fie fericită pentru că nu mă simt capabil să îmi pun viața în ordine.”
Bogdan este unul dintre cazurile în care contextul familial este atât de copleșitor încât soluțiile de a rezolva probleme ajung să conducă tocmai spre situații foarte dificle și dureroase atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei din jur. Aceste obiceiuri sunt cauzate de dureri profunde și cauzează, de asemenea, accentuarea și propagarea lor, atât viața dependentului, cât și în viațile celor dragi, cărora li se solicită mult prea mult din resursele emoționale, fizice și chiar financiare pentru a putea rămâne în medii copleșite de toxicitatea dependenței.
Atât Radu, cât și Bogdan sunt două persoane ale căror dependențe le-au cauzat impedimente dureroase pe parcursul vieților lor, în cadrul relațiilor interumane. Responsabilizarea și conștientizarea repercusiunilor obiceiurilor dăunătoare sunt importante, însă nu pot salva întotdeauna ceea ce a fost distrus.
portretul dependentului
Dar ce simte, totuși, o persoană care trăiește în ciclul vicios al dependențelor?
„M-am simțit un vinovat și asta am și fost. Am rănit oamenii din jurul meu, am mințit și am făcut rău, cu toate că îmi era rușine. Dar eram furios. Toate criticile și privirile disprețuitoare mă făceau să continui să fiu un om nașpa, chiar dacă aș fi vrut să mă opresc de dragul celor pe care îi iubeam.”
Vinovăția și rușinea l-au determinat pe Bogdan să simtă că nu e demn de iubire. Neacceptându-și defectele, continua să persiste în deviațiile de comportament și să nu accepte ajutor pentru a se vindeca și pentru a-și menține relațiile cu cei dragi.
În esență, cam acesta este ciclul dependenței. Începe din nevoia de refugiu și conduce către izolare. Acest punct critic poate duce către vindecare sau din păcate, către resemnare.
