În ultimii ani, a devenit considerabil mai greu să reușești să îți achiziționezi propria locuință. În orașele mari precum Cluj, București sau Timișoara acest fenomen a luat amploare, determinând cetățenii să se orienteze direct spre a închiria, fără a se mai gândi la cumpărare. Cu toate că și prețurile chiriilor sunt exagerat de mari pentru spațiul și condițiile oferite, oamenii preferă să facă această alegere deoarece este singura opțiune realizabilă. „Prețurile ridicate atât la chirii, cât și la vânzare, sunt influențate de cererea mare pentru locuințe, creșterea economică, atragerea de investiții și prestigiul orașului în domeniul educației și tehnologiei. ”, afirmă Eliza Șveica, agent imobiliar din Cluj-Napoca.
Din cauza costului de trai ridicat în majoritatea orașelor din România, tinerilor le este din ce în ce mai greu să se întrețină fără un ajutor financiar suplimentar, cum ar fi cel din partea familiei. Astfel, devine imposibil să poți strânge o sumă de bani care să îți asigure propria locuință într-un viitor apropiat, după cum afirmă și Ana Golea, o studentă în vârstă de 22 de ani. „Cu tot cu întreținere, facturi la gaz, curent și cablu, plătesc în jur de 1500 de lei pe lună pentru a locui în Cluj-Napoca. Categoric, în momentul de față, fără sprijinul părinților, nu aș putea să mă descurc. Astfel, rămâne viabilă doar varianta unui credit ipotecar. Totuși, chiar și așa, ar fi necesar să plătesc un avans de în jur de 30.000 de euro, bani pe care nu îi poți strânge chiar atât de ușor, mai ales când salariul tău abia îți permite un trai de nivel mediu.”

Ban pe ban clădește casa
Discrepanța dintre prețul locuințelor și venitul mediu al unui om a devenit din ce în ce mai mare, făcând aproape imposibil visul multor oameni de a se stabili “la casa lor”. Deși România se află pe ultimele locuri în clasamentul țărilor europene când vine vorba de salariul minim pe economie, costul unui trai decent se apropie vertiginos de cel unei țări vestice în care un astfel de salariu depășește 1000 de euro. Acest lucru îi împinge pe români să facă sacrificii pentru bunăstarea lor și a familiei. „Prima locuință am luat-o cu banii pe care i-am obținut din petrecerea de căsătorie și un mic credit ipotecar cu care ne-am cumpărat o garsonieră. După câțiva ani am reușit să achităm creditul și, având deja un copil și așteptându-l pe al doilea, am decis să vindem garsoniera și să facem un alt împrumut pentru a ne lua un apartament cu trei camere. Am luat un credit ipotecar pe un termen de 30 de ani. După 10 ani în care am returnat foarte puțin din credit și o mare parte din bani s-au dus pe dobândă, soțul a plecat în străinătate și astfel, în cățiva ani am reușit să îl achităm integral. Dacă nu am fi achitat anticipat creditul, suma totală ar fi ajuns să fie de trei ori mai mare decât valoarea inițială a împrumutului. La salariile pe care le aveam și cu doi copii, ne era tot mai greu să ne asigurăm un trai decent și nu am suportat ideea de a trăi într-un apartament în care nu eram pe deplin proprietari.” ne spune Narcisa Florea în vârstă de 48 de ani.
Cum era atunci și cum e acum
Ceea ce nu conștientizează mulți oameni este faptul că vremurile s-au schimbat și odată cu ele și nivelul de dificultate în ceea ce privește intrarea în posesie a unui astfel de bun. „Un student care acum termină facultatea și se angajează cu un salariu de 3000-3500 de lei nu poate să își ia un credit, neavând niciun avans și, din cauza creșterii prețurilor, nu reușește să strângă în 5 ani diferența cu care acestea cresc. De aceea, procentajul celor cu vârsta între 20 și 30 de ani care își achiziționează o locuință este undeva pe la 10%, pentru cei între 30 și 40 de ani, în jur de 50%, respectiv 40% pentru cei cu vârsta de peste 40 de ani.”, declară Silviu Maior, agent imobiliar în Cluj-Napoca. Un alt motiv pentru care prețurile rămân foarte mari este reprezentat de oamenii care conduc piața imobiliarelor prin faptul că dețin un număr foarte mare de locuințe, reușind astfel să dicteze regulile. Mentalitatea românească susține ideea că nu poți fi realizat în viață până nu te muți la casa ta, așadar nu este de mirare că România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește oamenii care locuiesc în case sau apartamente pe care le dețin și care reprezentau, în 2022, 95% din întreaga populație a țării, potrivit unui studiu realizat de eurostat.
Privatizarea locuințelor după revoluția din ’89
Fenomenul care a făcut posibil acest lucru a avut loc imediat după revoluție când 2,6 milioane de apartamente s-au vândut foarte ieftin, făcând astfel posibil ca oricine își dorea, să devină proprietarul propriei sale locuințe. Astfel, apartamentele care erau închiriate angajaților fabricilor au fost cumpărate, ulterior, de aceștia la prețuri infime precum 10 salarii medii in 1991, 4 salarii medii in 1992, iar mai apoi echivalentul a 100 de dolari. Acesta este și cazul lui Ioan Mureșan, un pensionar în vârstă de 71 de ani. „Pe vremea comunismului, în fiecare localitate era o agenție care recepționa blocurile de locuințe și, pe urmă, se împărțeau pe întreprinderi. Eu am primit de la firma la care lucram un apartament pentru care plăteam o chirie modică. La salariile care erau atunci, nu era o problemă să achiți. Erau și în vremea aceea persoane care își cumpărau apartamentul, plăteau un avans și, bineînțeles că dobânzile erau nesemnificative. Noi ne-am dus cu chiria până după revoluție, a început privatizarea și după ce apartamentul pe care l-ai primit se evalua, puteai să-l cumperi. Oricum era un preț accesibil, mic. La câțiva ani după revoluție, au avut o devalorizare cu 100-130 la sută. Majoritatea care au primit apartamente și le-au cumpărat. Cei care nu au făcut-o imediat a fost pentru că prețul chiriilor era așa de mic încât nu erau interesați să achite tot prețul, dar până la urmă tot și le-au cumpărat pentru că era mult mai rentabil decât să cumperi o altă locuință.”
Acest lucru explică scăderea bruscă a procentajului oamenilor care dețin o locuință în funcție de grupa de vârstă din care fac parte. În timp ce majoritatea oamenilor cu vârsta de peste 40 de ani au reușit să își achiziționeze propria locuință, să o construiască sau să renoveze ceva ce deja exista în familia lor, presiunea care cade pe tineri este din ce în ce mai mare având în vedere că nu pot spera la astfel de oportunități.