După cum știm cu toții, baschetul românesc se află la momentul actual într-un moment neprielnic al istoriei sale. Rezultatele nu sunt fantastice, românii așteptând de peste 20 de ani calificarea la un campionat mondial sau unul european. Totuși, asemenea fotbalului sau handbalului, baschetul românesc a avut și el epoca sa de aur. Această epocă de aur l-a avut în prim-plan pe Gheorghe Dumitru Mureșan, sau ,,Ghiță”, după cum era numit de toată lumea.
Singurul român ce a reușit vreodată să joace baschet în campionatul american, NBA, Gheorghe Mureșan este întruparea unui succes românesc, acesta reprezentându-și țara în competiție cu granzii planetei.
Începutul- un handicap sau un atuu?
Gheorghe Mureșan s-a născut într-un mic sat din Cluj, Tritenii de Jos, fiind unul dintre cei 6 copii ai familiei Mureșan. Un copil predominant sănătos, Ghiță s-a născut cu o malformație ce avea să-i schimbe viața întru-totul. Dacă într-un interviu din anul 2011, Mureșan declara ,,la început mi-am dorit să fiu șofer sau bucătar”, o problemă la glanda pituitară (hipofiză), a cauzat o creștere în înălțime bruscă și neîntreruptă, fiind mult mai înalt față de cei de vârsta sa.
Primii pași în baschet

Deși nici mama sa și nici tatăl său nu aveau o înălțime de peste 1.70 metri, Gheorghe a reușit foarte repede să măsoare 2 metri. Această creștere impresionantă l-a scos în evidență, iar încercările de a îl convinge să îmbrățișeze lumea baschetului nu au ezitat să apară. Când antrenorul de la CSS Viitorul Cluj i-a propus să vină la echipă, Mureșan a ezitat: ,,Eram timid. Mă gândeam că mai bine mai aștept un an. Îmi era teama de ideea de echipă, de colectiv, de vestiar.” Cu toate acestea, discursul antrenorului ,, Poți face baschet la un mare nivel, iar viața ta se poate schimba”, coroborat cu ambiția personală a tânărului ,,Voiam să fiu în primul și în primul rând mulțumit de mine” au stat la baza acceptării ofertei.
Progresul- la fel de rapid asemenea creșterii sale
În baschetul profesionist, Ghiță a debutat în anul 1991 pentru Universitatea Cluj. În decursul aceluiași an, alături de colegii săi devine campion național. După un singur an de baschet în România, Mureșan atrage atenția francezilor de la Pau-Lacq-Orthez care îl transferă fără ezitare în 1992, cu aceștia câștigând atât titlul național, cât și Cupa Franței.
Succesul său nu se oprește aici, iar după primul an de baschet în vest, baschetbalistul român merge peste ocean pentru a participa la selecția anuală din NBA (NBA Draft). Fiind al 30-lea selectat, Washington Bullets (în prezent Wizard) pun mâna pe uriașul român care cu acest prilej devine cel mai înalt jucător din istoria baschetului, la 2 metri și 31 de centimetri.

Photo: cwardhenninger.wordpress.com
Visul american
În S.U.A., Gheorghe Mureșan a jucat 5 ani, pentru 2 echipe, 4 sezoane la Bullets și unul la New Jersey Jets, ascensiunea sa fiind una imensă. Într-un interviu pentru NBA acesta declara: ,,I came here to be a good player and to make roumanian people proud/ Am venit aici pentru a fii un jucător bun și pentru a-i face mândri pe români”.
Reporter Won Sports: ,,When you look at him you gotta look up, up and up/Cănd te uiti la el, trebuie să privești în sus, sus și în sus.”
,,I’ve never seen someone as big as him/Nu am văzut pe nimeni atât de înalt”
Coleg de echipă- Washington Bullets
Apogeul carierei sale a avut loc în sezonul 1995-1996 unde numerele sale au fost senzaționale, deși oponenții săi dețineau nume grele precum Michael Jordan, Dennis Rodman, Scottie Pippen sau Shaquille O’Neal. Acest lucru a favorizat alegerea sa ca NBA MIP( Most Improved Player/Jucătorul cu cea mai mare evoluție).
Cu aceeași modestie pe care o prezenta înainte de a începe cariera de baschetbalist, Mureșan declară: ,,Cel mai greu adversar era Shaquille O’Neal. În urma meciurilor cu el trebuia să stau 2 zile cu gheață pe genunchi și eram plin de vânătăi.” Totuși asta nu l-a împiedicat să obțină titlul de NBA MIP în 1996.

Succesul la națională
Deși făcea furori peste ocean, Ghiță Mureșan nu a uitat de țara natală pentru care a jucat cu multă pasiune. Acest lucru s-a observat în stilul său de joc, remarcându-se cu 42 de puncte, totodată și recordul său într-un meci cu Suedia.
Cel mai mare inamic- Propriul corp
Un corp atât de dezvoltat solicită organismul uman din toate punctele de vedere. Din nefericire pentru Gheorghe, acesta a fost și cazul său care, din cauza celor 231 de centimetri si aproape 14- de kilograme a fost măcinat de accidentări. Astfel probleme la picior au contribuit la reducerea timpului în care acesta a putut fi pe teren. ,,E foarte greu să stau pe bancă și doar să mă uit, vreau să fiu acolo!”. Gravitatea problemelor sale s-au concretizat prin faptul că uneori, nici medicii nu știau exact care este problema. Astfel, la showul de seara cu David Letterman, acesta declara: ,Sincer nici nu știu ce problemă am. Am fost la un specialist din New York și mi-a spus că tendonul meu este bine, încă trebuie să depistăm problema.”
Viața înafara terenului de baschet
Pe lângă viața de sportiv, baschetbalistul român a cochetat și cu cinematografia. Astfel în anul 1998, alături de comediantul Billy Cristal ajunge protagonistul filmului ,,My Giant”. Cu ocazia acestui film acesta recunoaște că abia acum ,,Am reușit să scap de timiditatea mea.” Acesta a fost surprins de faptul că a fost ales să participe în film afirmând că ,,Nu am avut niciodată vreo idee despre actorie”
Pe lângă film, Mureșan a mai fost inclus într-o reclamă la Snickers, iar în cadrul videoclipului rapperului american Eminem pentru melodia ,,My name is” , a fost ventriloc.
,,Pay it forward”
După retragerea din baschet, iubirea pentru sport l-a ținut aproape de teren. Astfel, în anul 2004 își deschide propria academie de baschet, în Virginia sub denumirea de GBA( Giant Basketball Academy). Pe lângă aceasta, participă la scrierea a 2 cărți, ,,The boy’s fitness guide” ; ,,The girl’s fitness guide”( Ghideul de fitnes al băiatului/fetei).
Nu în ultimul rând, participă la un turneu de baschet 3v3 la You Matter Basketball Tournament( Turneul de baschet ,,Tu contezi”), turneu ce avea scopul de a face lumea să conștientizeze problema sinuciderii în rândul adolescenților.