Bianca Timofte – Când arta te doboară, iar apoi te ridică

M-am mutat în București ca să intru la Actorie și am picat cu brio la ultima probă.

Bianca Timofte

Am fost colegă cu Bianca în liceu, în Brașov. Era încă de pe atunci genul de persoană care ieșea instant în evidență prin felul ei de a fi. Cu fiecare ocazie în care vorbeam cu ea, îmi povestea tot felul de experiențe pe care le-a avut, care mai de care mai picante. Avea o personalitate foarte colorată și îți era foarte ușor să fii interesat de ce vrea să spună.

Un trecut cu multe obstacole

Cu toate că mai mereu este cu zâmbetul pe buze, Bianca nu a avut o copilărie atât de frumoasă. Provenind dintr-o familie cu părinți divorțați, a fost crescută de mama ei, în timp ce tatăl a fost mai mult absent. Acesta s-a căsătorit ulterior și a mai făcut un copil, fapt ce a făcut-o pe Bianca să se simtă dată la o parte. Cum nu avea o figură paternă în preajmă, obișnuia să intre în contact cu persoane mult mai în vârstă decât ea, majoritatea fiind bărbați.

M-au făcut să-mi impun ideea că eram mai matură decât orice fată de vârsta mea. Cumva am atras aceste tipologii de bărbați din cauza situației mele în familie. Unii erau poate prea bătrâni pentru mine, alții căsătoriți poate chiar și cu un copil. Venind dintr-o familie cu părinți divorțați, mă făceau să vreau să resimt cum e să am un tată în viața mea.

Bianca are și o soră geamănă, Alexia, care a fost diagnosticată la 5 ani cu diabet insipid și cancer la creier. Bianca nu avea o relație atât de bună nici cu sora ei. Până de curând, acestea se certau constant și nu puteau să stea una cu alta mai mult de câteva ore. Bianca mereu tânjea după oamenii mai mari, pe care îi vedea mult mai interesanți, iar pe Alexia nu o vedea să se încadreze în stilul ei de viață. Acum ele sunt mai apropiate ca niciodată. Alexia este fanul numărul 1 al Biancăi și o susține în tot ceea ce face, stă cu ea cât se poate de mult și sunt inseparabile.

Iar legat de educație, liceul pentru Bianca a fost mai degrabă un episod decât un capitol complex al vieții ei. Nu o interesa prea mult de majoritatea materiilor, deși era la un liceu bun din Brașov. Avea totuși o afinitate pentru orele de română, unde profesoara ne dădea cărți suplimentare de citit pentru un 10, fapt ce a motivat-o să înceapă să citească mai mult.

Prima iubire, teatrul

Bianca a descoperit magia operelor dramatice prin clasa a 11-a. Atunci a început și pregătirea în sine pentru admitere. Devenise foarte pasionată de tot ce ținea de teatru. Venea la liceu și ne povestea la ora de română ce scenete interesante a găsit, venea cu diferite cărți și le împărțea prin clasă pentru a împărtăși cu noi câte puțin din iubirea pe care o avea față de actorie. „Numai asta vedeam, până și mersul pe stradă era actorie.

Videoclip postat de Bianca pe Instagram.

Mergea săptămânal în București să facă pregătire cu tot felul de profesori și actori pentru a-și îndeplini visul. Era fascinată de lumea actoriei și voia să facă tot ce îi stă în putință să o trăiască. S-a împrietenit rapid cu mulți actori cunoscuți, unii care o și curtau. Bianca vedea totul ca un sneak peek a unei vieți pe care și-o dorea mai mult decât orice.

Eu din Brașov îmi făcusem un istoric foarte picant. Actorii pe care îi vedem la televizor și îi credem sfinți, se întâlneau cu o fată de 17 sau 18 ani. Era o viață plină de cancan și am vrut să o continui.

Avea foarte multă încredere că va intra, nici nu și-a pus vreodată problema că nu ar fi acceptată chiar printre primii. Toată lumea din jurul ei știa unde vrea să dea și o încuraja, fapt care i-a dat și mai multă încredere. Ultimul an de liceu l-a petrecut în mediul online pentru a-și dedica cât mai mult timp pregătirii pentru UNATC. Nu mai ieșea cu prietenii ei mai deloc, iar atunci când ieșea, vorbea numai despre ce a mai învățat și cât de entuziasmată este că va ajunge actriță. Și totuși când a venit ziua admiterii, toată percepția ei asupra viitorului s-a spulberat.

„Am fost mai afectată când nu am intrat la actorie decât atunci când au divorțat părinții mei.”

Prima probă este un interviu destul de ușor după spusele Biancăi. Apoi urmează o probă scrisă pentru care trebuia să înveți niște chestii de bază ce țin de actorie. Dacă treci de aceste probe, urmează proba practică, decisiva, unde trebuie să-ți arăți aptitudinile, de la dans, cântat și citit, până la recitat poezii și monologuri. Toată admiterea ține două săptămâni, la începutul lunii septembrie.

„Am fost în ultima zi, în ultima serie. În ziua în care am dat ultima probă, am și aflat că am picat. Mă uitam pe telefon să văd a câta sunt intrată și am văzut că de fapt nu am intrat.”

Pentru Bianca a fost cel mai mare șoc din viața ei faptul că nu a fost acceptată. A simțit că toată viața ei s-a terminat și nu mai știa încotro să meargă. Mai mult, abia atunci realizase că urma să stea un an întreg fără facultate. Cum nu s-a mai înscris la nicio facultate iar admiterea la actorie e pe ultima sută de metri, nu mai putea face nimic în privința asta. Totuși, Bianca a decis să se mute în București și să încerce să-și îndeplinească visul.

La început a fost mai greu. Au fost multe zile din prima lună când nu se putea ridica din pat și doar plângea. Au început chiar și câteva episoade depresive. A realizat la scurt timp că începuse să aibă un blocaj artistic, nu se simțea în stare să spună nicio o poezie. Momentul acela critic a făcut să-și pună semne de întrebare în privința viitorului ei. „Mă gândeam: Dacă nu dau la actorie, eu ce mai știu să fac? Dar de fapt nici asta nu știu să fac că nu am intrat.”. Tatăl ei a decis să nu îi mai trimită pensie alimentară pentru că nu a intrat la facultate, iar ea avea nevoie de bani ca să se întrețină.

După ce a început să se pună pe picioare, Bianca a început să meargă la diferite castinguri. A primit într-o zi mesaj de la o actriță care o dublează pe Anna din Frozen și a întrebat-o dacă nu vrea să dubleze și ea.

„A fost încă un motiv pentru care am rămas în București, aveam de înregistrat doua sezoane pentru un serial de pe HBO MAX. Experiența asta m-a făcut să mă apropii de lumea ape care mi-o doream. Lucram cu actori pe care eu îi cunoșteam de când eram mică, actori cu facultate și eram și eu acolo.”

Un altfel de început

Cu toate că nu își făcuse mulți prieteni noi atunci când s-a mutat, Bianca se împrietenise cu un vecin de al ei. Într-o zi, acesta a ajutat-o să-și mute câteva lucruri din apartament și a observat niște tablouri făcute de ea pe care le avea agățate pe un perete. Vecinul a încurajat-o să-și facă niște conturi de social media și să le vândă pentru a face niște bani. Acela a fost momentul în care s-a născut B.T. MINIMALIST.

A doua zi, Bianca s-a trezit la 6 dimineața, pentru a prinde lumina bună din apartament și a început să schițeze și să picteze toată ziua, iar a doua zi a început să facă pozele și să-și facp un cont de Instagram pentru a-și vinde tablourile. Și-a găsit salvarea.

În fiecare zi făcea cel puțin 5 schițe și picta cel puțin 2 tablouri. Nu se putea opri. Fiecare pictură spune ceva, ori prin personaje pe care, ori prin povestea pe care o schița. A îmbinat iubirea pentru filme și teatru, pictând de cele mai multe ori personaje sau actori celebri.

Primul tablou i l-a oferit băiatului care a încurajat-o să facă asta.

„Zone Neutre”
„The Addams family”

„Am avut norocul sau ghinionul de a mă îndrăgosti aproape numai de actori. Nu exagerez când zic că mă simțeam ca într-un serial. Legătura noastră nu dura mai mult. Uitasem că și serialele au un final. Sper la un sezon nou în care o să fim iar în lumina „reflectoarelor”, respectiv lumina lămpii din casa mea.”

Expozițiile pline de speranță

Bianca a avut parte și de o expoziție la teatrul Excelsior. „M-am dus acolo pentru că aveam niște cunoștințe din perioada în care cochetam cu actorii și m-au lăsat să-mi expun tablourile. Mulți actori îmi lăudau arta, însă foarte puține persoane veneau să viziteze expoziția.” În perioada aceea totuși au apărut comenzile. Din vorbă în vorbă, tablourile Biancăi au fost descoperite de mai multe persoane. Oamenii îi scriau să facă tablouri personalizate.

„În perioada Crăciunului, am primit o comandă mare de la un actor mare pe care îl admiram. În momentul în care m-a sunat, am rămas șocată. Mergeam la teatru special să-l văd.”

Cafeneaua din fața teatrului avea tablouri asemănătoare cu cele ale Biancăi, așa că într-o zi a mers la local pentru a-și expune și acolo arta. „M-am dus la tipa de la tejghea și i-am spus: Vreau să vorbesc cu managerul pentru că vreau să-i propun ceva! Am fost surprinsă să aflu că tipa era managerul de fapt. După o săptămână tipa mi-a scris și mi-a zis că e de acord să mi le expun. Am vândut câteva tablouri acolo.”

Tablourile expuse la The Coffee Shop Câmpineanu

Lucarea 10, „Lipsuri”

„Am renunțat la actorie, dar nu am renunțat la artă.”

După multe luni în care a încercat să-și înceapă cariera de actrița, a realizat într-un final că nu mai vrea să urmeze acest drum. Mi-a povestit cum s-a simțit în acel mediu toxic după ce a trecut de „honeymoon phase”, mi-a spus că tot ce a trăit în București în legătură cu actoria a făcut-o să ofilească.

„Au fost multe momente care m-au făcut să mă gândesc la asta, doar că am refuzat acest gând pentru că nu știam o altă cale pe care să o urmez. Îmi amintesc în februarie că eram singură în casă și plângeam și deodată am zis cu voce tare: EU NU MAI DAU LA ACTORIE! Știi cât de mult m-am liniștit? A fost prima oară când am acceptat acest gând.”

Am întrebat-o dacă în viitorul ei mai vede arta, iar în momentul ăla mi-a zâmbit. Mi-a spus că urmează să studieze în Olanda istoria artei, combinată și cu niște studii despre domeniul digital. A fost acceptată la trei facultăți și este foarte încântată de cum s-au așezat lucrurile în viața ei. „Am găsit speranță tot în artă, tot ce ține de pictură, dublaj. Am trăit puțin din ce trăiesc actorii și nu mi-a plăcut. Gândul că o să plec din țară mă face să fiu încrezătoare.”

Bianca a fost doborâtă de un eșec artistic, dar tot datorită artei, ea s-a ridicat, mai încrezătoare ca niciodată.