Mariana Teocan este o pensionară în vârstă de 71 de ani care locuiește acum singură la marginea unei comune din vecinătatea orașului Cluj-Napoca. Singurătatea a venit o dată cu bătrânețea și cu rostul vieții.
Timpul, prieten sau dușman?
Casa ei, altă dată plină de veselia a 3 copii sprinteni si jucăuși este acum înlocuită de o liniște mută, dureroasă. Peretii sunt reci iar camerele goale.În camera în care stă se mai aude azi doar focul mocnind, parcă ieri nepoții ciufuleau patul și râsul lor umplea inima bunicii ,,Am trei copii și am nepoți, nepoate dar fiecare au rostul lor în viață și vine vremea când trebuie lăsați în pace să-și facă viața lor” – spune emoționată Mariana Teocan. Acum își privește tristă copiii din rama prăfuită, așezată într-un cui pe peretele camerei, trecut și el prin lupta cu timpul.
În casa goală, lângă masa mare din bucătărie, stă doamna Mariana cu ochii plăpânzi, plini de bucurie, fața gingașă trecută de valul timpuriu și cu o prăjitură mare și atent decorată în brațe. Asta este bucuria ei. Deși, încercată de viață și singură acum, ea încearcă să găsească bucuria vieții in orice lucru mărunt. Cu fiecare prăjitură coaptă și fiecare preparat bun gătit de ea speră că o să-și revadă nepoții. Pe lângă pasiunea pentru gătit, doamna Mariana este foarte talentată la cusut, mașina de cusut fiind refugiul ei, fuga de singurătate ,,Eu mi-am cumpărat o mașină de cusut, n-am știut să cos, dar acum știu.[…] Și mă apuc și inventez, fel și fel. Și atâta timp cât mintea e ocupată nu mă gândesc la boală”.
Singurătatea, piatră grea a bătrâneții
Azi, televizorul îi mai alungă puțin singurătatea iar chipurile din spatele ecranului îi țin companie ,, Mai îmi petrec vremea cu domnii de la televizor, că și ei sunt singuri pe acolo și eu sunt singură. “ -menționează amuzată doamna Mariana.
Tehnologia nu este așa de rea cum pare
Cu toate acestea, nevoită de împrejurări si împinsă de singurătate, doamna Mariana a învățat să folosească internetul și așa reușește să comunice mai des cu familia, spune că este foarte utilă tehnologia și că fără ea singuratatea ar fi mult mai dureroasă. ,,La început n-am știut, că nici telefon fix n-am avut. Dar mi-am făcut curaj[…]mi-am făcut notițe și am tot învățat. Acum știu să trimit un mesaj, să vorbesc. [..] Numa’ apăsam acolo pe un buton și ne vedem. Asta foarte mult contează psihic”.
Însă, ele nu țin loc în totalitate familiei, printr-un ecran nu se pot transmite îmbrățișări si mângâieri, gesturi care sunt foarte importante pentru ei.
Vizita nepoților, deși rară, îi alungă orice durere si suferință. O scurtă îmbrățișare și o vorbă bună le face viața mai bună și boala mai ușoară vărstnicilor. ,,Când mă vizitează nepoții…uit de toate și așa mă bucur’’
Conform unui studiu privind singurătatea vârstnicilor realizat de asociația Nicodată Singur, în România, 3 din 10 bătrâni nu au cu cine să socializeze sau pe cine să se bazeze în situații de necesitate iar 28% nu interacționează cu mai mult de 4 persoane într-o lună.
Poștașul, ,,fiul” vârstnicilor
Printre aceste 4 persoane deseori se află poștasul fiindcă el este cel care le aduce pensiile. Așa că ne îndreptăm atenția acum către un poștaș din comuna doamnei Mariana Teocan, Mihaela Ciumăfaia care a îmbracat pentru prima data uniforma de poștas acum 22 de ani. Ne spune cu drag că meseria ei este dincolo de un simplu livrator. Spune că o data ce ai intrat în aceste haine trebuie să știi ce faci și cum să comunici cu oamenii, mai ales cei varstnici. Trebuie să îti deschizi inima și să fii un bun ascultător ,,Mă așteaptă ca pe ochii din cap să le alin singurătatea și suferința!” -a declarat factorul poștal Ciumăfaia Mihaela.
Astfel, de cele mai multe ori poștasul devine un ,,al doilea” fiu al vârstnicilor, un trecător căruia să îi spună durerea. Însa, chiar și așa, el îi vizitează o dată sau de două ori pe lună, în perioada pensiilor și în cazuri speciale ,,Așteaptă săracii la poartă să le mai vină copiii plecați[..] așteaptă cu drag să vină ziua pensiilor când un poștaș vine și le bate la ușă{..]Așa de multă încredere au în mine pentru că îmi spun toată viața lor în câteva cuvinte iar eu trebuie să mă gândesc foarte bine ce le răspund ca să le alin suferința, doar că eu sufăr alături de ei” -a menționat poștasul cu voce tremurândă.
Doamna Mariana este un caz fericit care vede lumina în umbra tristeții și a singurătății, dar există o mulțime de vârstnici care trebuie sprijiniți și încurajați. Un gând bun, o îmbrățișare le transforma viața. Singurătatea este foarte apăsătoare și dureroasă, potrivit unui stiudiu realizat de APA(American Psychological Association ) singurătatea și izolarea socială pot fi mai dăunătoare decât obezitatea.
Dacă ai bunici sau părinți care trăiesc în această bulă a singuratații scrie-le un mesaj sau sună-i, 5 minute din timpul tău înseamna mult mai mult pentru ei.
