De cinci luni, Alexandru Moraru își face studiile într-o universitate din Danemarca. Acesta a fost elev timp de 12 ani la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Chișinău. O instituție de învățământ preuniversitară care se situează în rândul liceelor reprezentative ale capitalei și care ocupă locul 5 în topul liceelor din Republica Moldova conform mediei la Bacalaureat 2018. Totuși, corupția și notele puse pe nedrept sunt lucrurile pe care le remarcă Alexandru în discuția despre sistemul de învățământ de acasă.
Fondul Clasei
Chiar dacă instituția este una de stat, începând cu clasa întâi elevii erau „obligați” să achite bani în fondul clasei, o sumă care era adunată de dirigintă și mai apoi împărțită între profesori, administrație și alți lucrători ai liceului. Taxa s-a ridicat de la 120 mdl( 6 euro) în clasa întâi, până la 200mdl( 10 euro) în clasa a XII-a.
„Achitarea nu era obligatorie, însă atitudinea profesorilor și notele pe care le primeai erau strâns legate de faptul dacă plătești sau nu”.
Cu milă, Sandu își amintește de o colegă de clasă care, din cauza că nu achita acest fond era umilită de unii profesori și într-un moment a ajuns izolată de colegi.
În afara acestei taxe, în fiecare an se strângeau bani de la părinți pentru reparația sălii de sport, a vestiarelor și a WC-urilor. Însă timp de 12 ani nimic nu a fost renovat înafara sălii de sport la care vom reveni mai târziu.
Bani au fost colectați și pentru procurarea compiuterilor, televizoarelor și draperiilor din sălile de clasă. Astfel, cheluielile pentru echipamentul tehnic si a altor obiecte care ar fi trebuit plătite din bugetul statului erau acoperite de către părinți.
Bani pentru reparație- tradiție în liceu
La sfârșitul clasei a 9-a direcția școlii a început colectare banilor de la elevii pentru reparația sălii festive. Astfel, fiecare elev a contribuit cu 500 mdl( 25 euro), iar suma totală a fost de aproximativ 500000 mdl(25000 euro). Reparația a ieșit destul de modestă. „Au fost vopsiți pereții, au schimbat tavanul și au instalat boxe, iar podeaua și scaunele au rămas cele din timpul comunist”, remarcă tânărul student. Cu toate că sala festivă a fost renovată, evenimente în ea nu se prea fac, iar boxele încep să miroase a fum dacă sunt utilizate mai mult de o oră.
Reparațiile au devenit un element specific al Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. În primăvara anului 2018, înaintea alegerilor din Chișinău, Silvia Radu( primar interimar) a venit de două ori în vizită la acest liceu cu promisiunea de a moderniza sala de sport. Alegerile au trecut și interesul pentru efectuarea schimbărilor a scăzut, sala fiind închisă din luna mai 2018 până acum( ianuarie 2019), astfel elevii nu pot face orele de educație fizică pe timp de iarnă sau ploaie.
Unii profesori
Cu profesoara de fizică elevii aveau o relație deosebită, note mai mari 7 sau 8 erau greu de obținut chiar și pentru cei mai buni elevi. „Pe nota 10 știe doar Dumnezeu, pe 9 profesorul și pe 8 elevii” își amintește Sandu de vorbele doamnei spuse posibil în glumă, însă note de 9 și 10 așa nimeni și nu a primit.
În relații tensionate elevii se aflau și cu profesoara de informatică. În jur de o pătrime din clasă făcea ore particulare înainte sau după lecții pentru a avea note mai mari la teză sau la final de semestru. Altă parte de elevi aduceau o sumă de bani în plic. Au fost mai multe cazuri când părinții anunțau direcția școlii sau Centrul Național Anticorupție, însă lucrurile nu se schimbau, profesoara activa mai departe, iar poliția închidea ochii. În cele din urmă, profesoara a plecat de la școala din „propria voință” în urma unui nou scandal.
O nouă generație
Amintirile lui Sandu despre școală reflectă situația din mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova. Situație cauzată de finanțarea insuficientă de la stat și de neprofesionalismul unor profesori. „Din păcate, tânăra generație este nevoită să asiste la asemenea fărădelegi care sunt o consecință a problemelor din justiție și a răfuielilor politice din țară”, spune Alexandru.
Cu siguranță, reformele sunt necesare, însă este greu să schimbi mentalitatea unei generații care s-a deprins să obțină totul nu prin muncă, ci prin bani în plic.
Sunt in totalmente de acord cu afirmatiile domnului Mihail Pituscan
Consider ca intradevar scoala are nevoie de noi reforme si de un bun lider.
Eu pledez pentru ca domnul in cauza “Mihail Pituscan”, sa propuna reforme directe , ce ar putea schimba liceul T. “Mihai Eminescu”
De asemenea sustin articolul domnului Mihail Pituscan si as dori sa vad in viitorul apropriat schimbari in liceu.