

Alexandra Oprean s-a născut pe data de 22 februarie 2003 în Sibiu. Încă de mică îi plăcea să deseneze cu bunicul ei. Când mama sa a realizat că Alexandra este talentată la desen a dus-o la cursuri de pictură la vârsta de 6 ani. Profesoara ei i-a propus să meargă la olimpiada de pictură în primul an de cursuri. Alexandra a câștigat primul ei premiu la vârsta de șapte ani în cadrul acelei olimpiade, premiul întâi la Olimpiada Națională de pictură.
Din acel an, Alexandra a participat la fiecare olimpiadă de pictură, ajungând de fiecare dată la naționale. “La faza județeană, care durează o zi în care pictăm pentru câteva ore în timp ce juriul ne analizează picturile, este o atmosferă stresantă, mai ales la început. Totuși, după tot acest timp, eu m-am obișnuit.”, declară Alexandra. Ea a mai spus că cea mai stresantă parte a olimpiadei județene sunt cele câteva ore în care are loc jurizarea finală și distribuția premiilor. “Așteptarea și anticiparea premiilor este teribilă, iar, când în sfârșit începe festivitatea de premiere, atunci am cele mai multe emoții. ” Atmosfera la olimpiada națională este diferită, mult mai liniștită, în perspectiva Alexandrei. “Pictăm în Muzeul Satului din Sibiu timp de patru zile, în natură, lângă căsuțele vechi de lemn în timp ce turiștii și vizitatorii ne admiră lucrările. ” Una din părțile preferate ale Alexandrei cu privire la faza națională este că și ei, ca participanți, se pot plimba prin muzeu și să vadă ce fac ceilalți concurenți. “Așteptam cu drag olimpiadele era o atmosferă relaxantă, liniștită, deoarece nu în fiecare zi ai ocazia să pictezi și să petreci timpul în aer liber. Este foarte diferit de atunci când ești acasă sau întru-un atelier. ” Alexandra a mai declarat că senzația de a picta în natură este unică, ceva special și că nimic nu se compară cu ea. Este o adevărată experiență, iar în pauze este foarte plăcut deoarece se joacă cărți și discută cu restul concurenților.

Alexandra a câștigat premiul întâi la mare parte din Olimpiadele Județene de pictură la care a participat, luând premiul doi la două dintre ele. A participat la opt Olimpiade Naționale, la care a luat de fiecare dată premiul întâi.
Din nefericire, din cauza pandemiei, olimpiada nu s-a mai ținut de doi ani. Olimpiada are ca limită de vârstă șase-optsprezece ani, iar cum Alexandra a trecut de vârsta majoratului nu mai poate participa la ea. Singurul ei regret este că nu a reușit să se bucure de acest concurs în ultimii ei ani de participare. În perioada pandemiei, Alexandra a declarat că nu și-a mai cultivat talentul la desen și pictură, terminând câteva desene vechi și desenând pentru ea. “În timpul pandemiei nu am făcut nimic complex, fără model, fără să trebuiască să respect vreun stil sau coloristică specific, cum trebuia când pictam icoane. ” Alexandra a mai spus că observat, totuși, o îmbunătățire din perioada pandemiei, observând diferențe între desenele ei de la începutul pandemiei și cele de acum.
În prezent, fiind studentă la farmacie, Alexandra nu a mai apucat să meargă la cursurile de pictură. Acum pictează doar în timpul liber și merge la profesoara sa de pictură ca să o ajute cu finisajele la icoane (ca de exemplu să le dea cu lac sau să le pună foiță de aur pe aureole) și ca să îi ceară sfaturi. “Uneori o vizitez doar așa, dat fiind că o cunosc dinainte să intru în clasa întâi și pot spune că o văd mai mult ca pe o simplă profesoară de pictură. Este o persoană extrem de talentată cu o personalitate unică, neavând cum să te plictisești în preajma ei. ” Persoanele care i-au fost tot timpul alături și au susținut-o în cultivarea talentului ei sunt părinții, care au susținut-o atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere financiar. “Un sfat pe care l-aș da oricui care vrea să se apuce de pictură este ca niciodată să nu te dai bătut. Unele lucruri necesită multă practică ca să poți să ajungi la nivelul dorit, dar în același timp contează mult sa te distrezi prin ceea ce faci.”, a spus Alexandra.
În afara desenatului și pictatului, Alexandra este pasionată de tot ce ține de DYI și de cărți. Îi face plăcere să creeze lucruri noi și să călătorească în lumile create de cărți. De asemenea, una din cele mai mari dorințe ale ei este să învețe să cânte la un instrument, preferabil la chitară, la care a început să învețe de pe tutoriale pe internet.