Din Inima Africii, pe Scenele Lumii
Într-o sală de dans din Cluj, începe să se audă bătaia unor tobe care creează un ritm energic și pașii de dans plini de viață ai dansatorilor se mulează perfect pe muzica Afrohouse. „Lasă-te condus de ritm!” se aude ca o încurajare din partea intructorului, iar grupul de dansatori începe să zâmbească, în timp ce dansează după vibrația muzicii africane.
Dansul este mai mult decât un mod de exprimare artistică, fiind o limbă universală care dărâmă orice bariere și diferențe culturale. Un exemplu demn de menționat ar fi stilul de dans Afro, care și-a făcut apariția și în România, venind tocmai din inima Africii. Afro se bazează pe mișcări energice, ritmuri antrenante și o vibrație unică, astfel devenind mai mult decât un stil- este o celebrare a comunității și a libertății.
Acest stil de dans include mișcări și pași bazați pe dansurile tradiționale africane, îmbinând și influențe moderne cum ar fi Afrobeats, Afro House și Amapiano. Prin acest dans se pune accentul pe libertatea exprimării, conexiunea dintre ritm și mișcare și pe o stare de bine menită să rupă granițele culturale. Fiecare pas are la baza sa o poveste, semnificație sau emoție profundă.
Drumul și viziunea coregrafei Daria Esmin
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă dansul Afro din viziunea unei românce care predă și dansează acest stil, am luat legătura cu Daria Esmin, coregrafă la studioul Project88 din Cluj-Napoca. Am avut curiozități atât asupra parcursului ei în carieră, cât și legate de procesul de învățare și predare ale acestui stil unic:
Acum mai bine de 10 ani am descoperit dansurile moderne africane în cadrul unor petreceri și festivaluri de Kizomba și Semba organizate la Cluj cu instructori din Angola. Au avut un impact incredibil în viața mea, iar atunci mi-am urmat pasiunea. În primii ani am dansat Kizomba și Semba și am asistat instructori la nivel internațional. De mai bine de 5 ani am început să dansez Afrohouse și Kuduro alături de instructorul meu Manuel Kanza, unul dintre cei mai recunoscuți din Angola. Am ales mereu să învăț de la sursă și de la instructori cu multă experiență. M-am axat mult pe cultură și istoria fiecărui stil de dans pentru a înțelege semnificația pașilor și a sentimentelor pe care le exprimăm atunci când dansăm. Pasiunea dansatorilor de acolo, complexitatea tehnicilor, motivația, faptul că mereu avem de învățat au fost unele dintre motivele pentru care am ales să continui și aceste stiluri. Cel mai special moment din toată cariera mea a fost momentul în care după mai bine de 4 ani de cursuri online săptămânale am ajuns în Luanda, capitala Angolei, țara din care provin Afrohouse și Kuduro. Am călătorit acolo de două ori și mi-am împlinit visul de a învăța de la cei mai buni dansatori.

Prin termenii “afro” sau “dansuri moderne africane” ne referim în general la mai multe stiluri de dans actuale (Afrohouse, Kuduro, Amapiano, Ndombolo etc) din diferite țări ca și Angola, Africa de Sud, Nigeria, Congo etc. Provin din culturi foarte diferite de cea a noastră, astfel că procesul de învățare începe mereu de la câteva noțiuni de bază ale istoriei dansului pentru a ne putea identifica cu o altă realitate. Pașii fiecărui stil reprezintă acțiuni de zi cu zi, povești reale, amuzante si exprimă mesajul muzicii.
Am simțit mereu că prin Afro mă pot exprima liber, fără a fi judecată. După călătoriile mele în Angola chiar simt că sunt două lumi total diferite, dar cu multe aspecte în comun. Cel mai important: suntem toți oameni și vibrăm energie, simțim la fel. Ies mereu din zona mea de confort cu fiecare pas pe care îl învăț, ca mai apoi încrederea de sine să fie tot mai mare. Toate rezultatele frumoase și încrederea vin cu timpul în momentul în care dansăm tot mai mult, iar corpul nostru asimilează informații noi într-un mediu plăcut.
Părerile participanților la cursuri
Daria este o coregrafă foarte talentată, care își dedică tot timpul pasiunii ei, care i-a adus și o frumoasă carieră totodată. Ea pune mult suflet în tot ce face, acest lucru remarcându-se și asupra dansatorilor pe care îi antrenează. Denisa Pintea și Ilinca Stan sunt două tinere talentate care se antrenează cu Daria și care ne-au împărtășit impresiile lor despre acest stil de dans unic:
Am auzit despre stilul de dans Afrohouse acum 3 ani, când am luat primul meu curs de dans de acest stil și de atunci am fost impresionată de cât de original este . Îmi place mult atât ritmul muzicii, cât și mișcările originale pe care nu le-am mai întâlnit până acum. Consider că este un stil de dans foarte interesant și orice dansator ar trebui să încerce măcar odată să danseze Afrohouse deoarece merită această experiență .
-Denisa Pintea
Afrohouse este un stil de dans care mă fascinează prin energia sa vibrantă și ritmicitatea intensă, iar legătura cu muzica este atât de profundă. Mișcările mă fac să mă simt liberă și conectată cu cultura africană. Este un stil care te încarcă cu o energie contagioasă și te face să vrei să dansezi, fără oprire.
-Ilinca Stan
Global vs. România: Extinderea Dansului Afro
Global
Stilul de dans Afro a devenit un fenomen la nivel global, fascinând oamenii de toate culturile prin ritmurile vibrante și emoțiile transmise. Pornind de la simple dansuri ale comunității locale din Africa , stilul a ajuns să se extindă global prin mai multe etape cheie. În anii 1980-1990 au ajuns în Europa și America primele influențe Afro, datorate migrării, stilul rămânâd unul marginal chiar dacă dansurile africane își făceau apariția la festivalurile internaționale. În anii 2000-2010 muzica de stil Afrobeats devine un fenomen la nivel global, mișcările devenind populare prin intermediul videoclipurilor muzicale. Un impact mare în creșterea popularității acestui stil l-au avut artiștii precum Fela Kuti și Burna Boy. După anul 2015, odată cu creșterea platformelor sociale (Instagram și Tik Tok), dansul Afro a avut parte de o creștere remarcabilă în rândul oamenilor prin diferite challenge-uri virale, cum ar fi „Jerusalema”.
România
În România, stilul Afro a câștigat popularitate mai treptat, fiind influențată de factorii globali și eforturile comunităților africane din țara noastră. Anii 2000 au adus primele influențe venite prin studenții africani, dar dansurile au rămas în continuare strict o manifestare internă pentru acele comunități. În anii 2015-2020, odată ce au crescut și rețelele sociale, au devenit tot mai populare workshop-urile de Afro în marile orașe precum București, Cluj și Timișoara. De asemenea, comunitățile locale au dat startul evenimentelor dedicate, precum petrecerile cu acest gen de muzică. După anul 2020, popularitatea stilului a crescut considerabil, atât datorită Tik Tok-ului, dar și a colaborării dintre coregrafii locali și internaționali. Afro Dance a ajuns să fie o parte importantă din cultura urbană din România. Mai multe detalii despre evoluția acestui stil de dans în Cluj ne-au fost oferite de Daria Esmin:
Până acum 5 ani la Cluj nu exista o comunitate de dansuri moderne africane. Au avut loc doar workshop-uri cu alți instructori, dar nimic constant. Astăzi, deși avem o comunitate mică, mă bucur să văd că evoluăm puțin câte puțin. Am adus ceva cu totul nou unui public care nu este familiar cu aceste stiluri de dans și a fost o adevărată provocare. Mereu mi-am dorit să fie și la noi o comunitate de dans unită de pasiunea și plăcerea de a învăța. Indiferent de gen sau vârstă, prin dansurile moderne africane fiecare învață și se descoperă pe el înșiși. Sunt multe evenimente Afro la care oricine poate participa (petreceri, workshop-uri). Pentru a aduce puțin din vibeul pe care l-am simțit în alte țări la Cluj, am adus deja instructori internaționali ca și Willy Noir, Nuno Bolicao și Divin.
Incluziunea dansului Afro prin evenimente și activități sociale
Stilul de dans Afro a devenit tot mai popular la noi în țară, ajung să fie o parte foarte importantă din cultura urbană a marilor orașe. Prin energia și unicitatea stilului, acesta reușește să unească comunități diverse din punct de vedere cultural, oferindu-le tuturor o platformă de exprimare.
Evenimente și activități remarcabile:
Roots and Rhythms este un eveniment care a avut loc în martie 2024 la București și care a pus în prim-plan dansurile africane și jamaicane, oferindu-le participanților oportunitatea să experimenteze sentimentele autentice acestor culturi. Red Bull Dance Your Style, competiția la nivel global de streetdance, a inclus la ultimele ediții desfășurate în România și dansatori de stiluri africane, incurajând astfel diversitatea și să crească atractivitatea dansului Afro în țara noastră. Petrecerile cu muzică Afro, care se organizează în majoritatea orașelor mari din România, sunt petreceri în stilul cultural african care ajută la încurajarea diversității culturale.

Imagine de ansamblu
Stilul de dans Afro a reușit să dărâme orice bariere culturale și granițe geografice, ajungând un fenomen la nivel global. În România, acest stil a ajuns să se dezvolte și să fie bine înrădăcinat datorită pasiunii reale și a dorinței de implicare a coregrafilor, precum este și cazul Dariei Esmin, dar și prin evenimentele care susțin diversitatea. Afro Dance este mai mult decât mișcările și ritmurile spectaculoase, este despre cultură, emoție și poveste.
De la rădăcinile cu vechime de pe continentul african, până la energia modernă dată de comunitatea de dansatori din România, acest stil de dans continuă să fie o inspirație pentru oamenii din toate culțurile țării.