Adonis- L’enfant terrible al Reactorului

Mi-a venit natural să fac artă, tot timpul făceam…

Adonis Tanţa

O văd pe mama într-o dimineaţă cu telefonul la ureche ascultând, cu un zâmbet nostalgic pe faţă, un mesaj vocal pe WhatsApp. Mă apropii şi recunosc imediat vocea lui Adonis, care de-a lungul anilor de liceu i-a transmis vioiciune dirigintei, indiferent de context. A fost printre singurii elevi cu care mama, de-a lungul carierei, a menţinut o relaţie atât de puternică, dincolo de băncile clasei. „Are o piesă regizată de el la Reactor şi ne-a chemat. Spune că e ceva de Crăciun, dar într-o abordare mai diferită”.

Mă aşez în rândul al doilea al Reactorului, care, fiind poziţionat atât de aproape de scenă, te face mereu să te simţi parte din spectacol. Piesele de decor descriu o cameră ce include atât un aragaz, cât şi un pat, iar pe parcursul piesei elementele specifice Crăciunului convenţional românesc ocupă spaţiul scenei. Ȋntr-adevăr, urmărind spectacolul, ţi se confirmă că nu te aşteptai la această interpretare neidealistă.

O familie în care copilul încearcă de sărbători să câştige bani prin intermediul unui concurs al unei emisiuni TV, deoarece părinţii au probleme cu taxele şi riscă să îşi piardă casa.

Sărbătorile vin, fă-mă să uit puțin, Reactor 2022
Sărbătorile vin, fă-mă să uit puțin, Reactor 2022

,,Multe lucruri din această piesă, dincolo de exagerările fanteziste cu emisiunea TV, chiar s-au întâmplat la noi acasă. Atunci… mama a plecat în Italia ca să rezolve problemele financiare.”


Adonis Tanţa este în prezent unul dintre tinerii actori ai teatrului independent Reactor din Cluj-Napoca. Ȋncă de mic a fost în contact cu muzica, urmând toate ciclurile de învăţământ la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă”. După liceu, Adonis a continuat studiile la Conservator, pe profilul canto clasic şi a început să fie inclus în diverse spectacole de la Opera Română Cluj. Ȋn cei 29 de ani ai existenţei sale, Adonis a experimentat arta sub diverse forme.


Detaşarea de dimensiunea dură a realităţii

Făcând parte dintr-o familie de Penticostali, pentru Adonis, casa şi biserica au fost mediile care i-au oferit de mic şansa de a se conecta cu muzica şi teatrul, alături de surorile lui. Cu toate acestea, când abordezi subiectul copilăriei, dincolo de descrierea comică a felului în care interpreta rolul unui iepuraş mut care trăgea sania lui Moş Crăciun, Adonis mărturiseşte că vede trecutul ca fiind unul întunecat. Ȋn timp, lucrurile s-au reglat de la sine şi este recunoscător, dar în continuare asociază copilăria cu o perioadă dură. Totuşi, aceste greutăţi par să fi activat şi să fi dat frâu liber creativităţii în interiorul copilului de atunci, determinându-l să se refugieze în artă.

„Tot timpul îmi făceam universul meu în care să mă simt bine.”

Sărbătorile vin, fă-mă să uit puțin, Reactor 2022

Seara, camera lui lua forma unei mici scene, fără public, pe care interpretul îşi descărca emoţiile prin improvizaţie. 

„Filmam ceva, scriam, jucam sau mă costumam. Făceam spectacole singur în casă. Asta m-a ajutat să ies foarte mult din acel spaţiu întunecat şi de atunci arta a rămas pentru mine forma principală de expresie.”

Dincolo de pereţii camerei, micul Adonis a început să îşi însuşească poziţia de interpret şi regizor faţă de prieteni, oricând avea ocazia, sub o formă sau alta de joc. Ȋi plăcea să ironizeze mult şi să se exprime prin ridicol, dând realităţii un aspect caricatural. Tot timpul îi punea pe copii să interpreteze ceva foarte exagerat, în costume kitchoase sau urâte. Ȋi determina să ţipe, să urle. Jucau rău şi fals, dar asta îi aducea satisfacţie, pentru că întregul context tragic devenea haios.

„Cumva am transformat durerea în ceva foarte amuzant.” 


Următoarea scenă, şcoala…

„Nu, nu am fost terorizat de familie cu şcoala. Atât ţin minte, că în clasa a II-a stătea mama cu lingura de lemn lângă mine să îmi fac temele la mate, dar în rest nu m-au prea constrâns ai mei.”

Din generală, întrucât deja avea un nivel de experienţă în muzică pe baza implicării în corul bisericii, părinţii au avut intenţia de a-l trimite la Colegiul de Muzică.

„M-am dus în a V-a cu mama să mă testeze la flaut, dar m-au băgat la fagot… Oribil instrumentul ăla!”

Faţă de scena liceului, Adonis recunoaşte că petrecea mai mult timp în culise. Nu cu o rea intenţie, dar după cum mărturiseşte, el era „cu de-ale lui”. Ȋmi povesteşte cum mama, intra în clasă şi îi certa pentru absenţe, iar el, spre surprinderea lui în ziua de azi, începea să râdă precum în cazul tragediilor comice jucate în copilărie. Când îl observa, expresia lui era atât de puternică încât o făcea şi pe ea să lase puţin garda jos şi să încheie cu pace. „După ce îi tot cert, se uită la mine şi îmi face semn către ceas, mimând din buze no haideţi că deja de 10 minute…, măi şi mă face să râd” e deja povestea clasică a mamei când vine vorba de Adonis.

Ȋn final, aflăm că în spatele acestor absenţe, stă La răscruce de drumuri, lungmetraj realizat de Adonis şi câţiva dintre colegii lui în ultimii doi ani de liceu, care a ajuns să fie difuzat la Cinema Mărăşti. Privindu-l cu ochii artistului de azi, el îl consideră a fi „foarte slab şi de nerecomandat”, însă un exemplu al motivaţiei pe care o avea de a pune în practică fluxul constant de idei.


Viral fără intenţie sub numele Robi

Ȋi mărturisesc lui Adonis că în generală, între mine şi colegii mei, vorbele: Tu Paula, tu! ; Hai acasă, tu! ale personajelor Ţiţi şi Robi, entităţi virale de pe YouTube, care deveniseră parte a vocabularului nostru de zi cu zi. Adonis începe să râdă şi îmi descifrează povestea din spatele celor două personaje.

Robi Telenovela
Țiți de la Anglia

„Diana mi-a fost colegă la Conservator şi uneori, când stăteam împreună o tot imitam pe vecina mea Ţiţi, care vorbea aşa, într-un mod foarte comic. Diana a început să preia de la mine expresiile şi i-a făcut unei prietene, de ziua ei, un video în care se costumează şi vorbeşte ca Ţiţi. Ea nu a avut intenţia de a face conţinut pe YouTube, dar video-ul a puşcat pur şi simplu.”

Astfel, colega lui i-a propus să mai facă videoclipuri împreună în care ea să joace rolul unei tipe plecate la muncă în Anglia, iar el să fie Robi, iubitul pe care l-a părăsit.

„Eu n-am vrut să fac iniţial, că mi se pare într-un fel umorul acela de foarte proastă calitate. Culmea, totuşi, aşa în glumă, am făcut. Şi nu mi-a venit să cred că am atins un milion de vizualizări cu asta.”

Odată cu această viralizare, a ajuns să fie abordat de o companie de IT din Cluj, precum şi de Voltaj Academy pentru a juca rolul lui Robi în reclame.

Deşi a fost o sursă de venit mai mare decât se aştepta, Adonis susţine că a avut un mare regret şi dezamăgire.

„Atâtea chestii faine fac la teatru şi cumva cu alea te lupţi să faci bani, iar cu ceva care nu are nici un pic de substanţă câştigi atât de uşor…”


De la Conservator la Opera Naţională Română şi la Teatrul Independent Reactor

Adonis a urmat studiile superioare la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, pe profilul canto clasic, bariton. Ca student, a simţit mereu că trebuia să intre într-o serie de stereotipuri clare, precum personaje supermasculine şi dure plasate ca baritoni cu care el nu se identifica. Totodată, susţine că de multe ori profesorii i-au tăiat aripile. El era pasionat mai degrabă de musical şi operetă, fapt ce l-a plasat în ochii profesorilor în categoria studenţilor slabi, care nu vor ajunge prea departe.

„Am fost mereu o combinaţie, o formă hibridă de artist.”

Ȋncă din primii ani de facultate, Adonis a început să fie inclus în spectacole de operă ale Teatrului Naţional şi să colaboreze în acelaşi timp cu cei de la Reactor.

„La început, la Reactor, lumea nu mă integra ca actor, pentru că teoretic eram cântăreţ, iar la Operă nu mă considerau în totalitate cântăreţ pentru că mă prea scălămbăiam. A fost greu să îmi găsesc locul.”

Extrinsec, 2018
Extrinsec, 2018

Pe scena operei se dicta mult şi erai nevoit să te supui mereu indicaţiilor, iar piesele erau în mare parte lipsite de profunzime. Când i s-a dat rolul unui motan, rol faţă de care Adonis a fost atât de des expus, i-a propus regizorului să îl interpreteze într-o formă mai galantă, cu un baston în mână.

„Ştii ce mi-a zis? Hai repede în patru labe! Ȋn patru labe acum!”.

Fata babei şi fata moşului

Experienţa la Reactor în schimb, un spaţiu în care reuşea să colaboreze mult mai mult cu regizorii şi cu ceilalţi actori, l-a ajutat pe Adonis să nu îşi piardă încrederea în propriile capacităţi. Aici a avut şansa de a experimenta spectacole de performance în care, spre deosebire de cele de interpretare a unui personaj concret, avea o libertate mult mai mare de exprimare printr-o identitate ambiguă.

Totodată, este locul în care a primit acordul de a pune în scenă propriile regii. Nu a fost uşor, întrucât de multe ori nu era sigur dacă ideile lui, „uşor exagerate” vor fi acceptate de audienţă, însă cu timpul, publicul şi criticii au ajuns să îi confirme producţiile.

„Am avut nevoie de timp ca să învăţ, să evoluez şi să îmi transmit mai clar ideile pentru a câştiga încrederea colegilor şi a publicului. Ȋn final, sălile au ajuns să fie pline şi aşa am fost determinat să continui să îmi asum universul pe care vreau să îl exprim.”

Sărbătorile vin, fă-mă să uit puțin, Reactor 2022