“Îmi cer scuze…îmi cer mii de scuze pentru intârziere, dar nu sunt in cea mai buna perioada acum”, asta îmi spune Alexandru cu o voce groasă, totuși domolita de calmitatea pe care ți-o transmitea. Bunul simt și empatia pe care am simțit-o la Alexandru au devenit aș spune eu, o virtute pentru multi dintre noi. Am reușit in final să găsim o portita pentru amandoi și să putem sta să povestim cate una alta despre actorie și viata in general. Totusi timpul ne presa. Stăteam amândoi cu ochii pe ceas, eu cu gandul ca nu avem când să povestim prea multe și el cu gandul la repetiții.
Alexandru Voicu este actor la Teatrul Mic din București și nu poate să-și imagineze nici macar o secunda cum ar arăta viața lui daca într-o zi nu ar mai exista teatrul. De-a lungul carierei sale, a strâns o seamă de premii: cel mai bun actor în rol principal la festivalul 10 minutes play 2014, cel mai bun actor în rol principal la Gala Unatc 2015, premiul de debut la Maratonul Teatrului Independent în 2015, Marele premiu Ștefan Iordache la Gala HOP 2016, nominalizare Uniter pentru Debut în 2015.
Atunci cand l-am intrebat “Cine este Alexandru?”, a făcut o pauza lunga pentru a-și alege cuvintele cu mare grija, mi-a dat senzatia ca intrebarea pusa de mine este una la care nu a gasit un raspuns clar inca. Dupa un oftat lung, isi aprinde o tigara din care trage cu pofta ca si cum ar fi ultimul fum si imi spune ca depinde foarte mult de secunda in care se afla. “În mare parte sunt ceea ce își dorește fiecare sa fiu și in același timp o mica parte din mine e ceea ce eu știu ca pot fi“. Conversatiile cu el parca ar fi o scena dintr-o piesa de teatru, transmite emotie prin gestica si mimica ,iar cuvintele pare ca nu sunt doar niste vorbe risipite. Mă simțeam si eu oarecum datoare sa nu il intrerup și să ofer mai mult respect cuvintelor rostite. Nu a trecut mult timp până când m-am simțit confortabila sa vorbesc cu el.
S-a născut la Botoșani in anul 1993 și tot in copilărie a prins și drag de teatru atunci când mergea să-l vadă pe unchiul său în spectacolele pe care le juca. De mic îl atrăgea foarte mult ceea ce se întampla in spatele cortinei, iar curiozitatea tipica inocenței l-a făcut să descopere această lume destul de zbuciumata a teatrului. Atunci cand se gandeste la copilarie ii vine in minte “o imagine cu o apa lină și niște valuri în câteva raze de soare. Exact cum sunt reclamele acelea atragatoare de la televizor”.
Era un copil energic și foarte activ, facea “orice, oricand”. Energia pe care o avea in copilarie si spiritul sau ludic l-au ajutat și in meseria pe care urma sa o aiba. Mai tarziu a ales sa fie actor pentru ca nu voia sa-și piarda din libertatea pe care o avea in copilarie,să poată fi in continuare “orice, oricand”.
A studiat la Facultatea de Teatru și Film din Bucuresti, iar perioada studenției pentru el a fost aproape la fel de zbuciumata ca și copilăria. A fost unul dintre norocoșii generației sale pentru ca imediat după terminarea studiilor a putut sa practice actoria ,de aceea se simte dator meseriei pe care o are. Nu a avut alt job înainte si face actorie de la 14 ani, de cand se stie. Pentru el actoria nu este un job ci este intreaga lui viață, ba chiar un stil de viață.
Credeam ca mulți dintre actori pot afirma că laudele si aprecierea publicului sunt principala lor motivație de a face în continuare aceasta meserie, însă dupa parerea lui Alexandru aplauzele sunt un final de ritual in mare parte, ” ca și cum ai face o rugaciune “. Sigur că semnifică si aprecierea publicului față de un act artistic și în unele momente grele pot fi de mare folos, dar un actor nu traieste doar pentru aplauzele de la final. Atunci cand urci pe scena timpul trece si uiti de ce rau ti s-a intamplat cand primesti gandurile bune ale oamenilor.
Atunci când i-am spus că actoria mi se pare o meserie foarte complexa și că trăirile pe care le au acești oameni pe scenă le face mult mai dificila munca decat o zi la un birou, el a zâmbit in colțul gurii și mi-a spus ca e aproape la fel. Mă așteptam să-mi spună că de multe ori a ajuns acasă debusolat de emoțiile resimțite pe scena și că poate a împrumutat prea mult din trăsăturile personajului său, însă el a banalizat oarecum meseria pe care o are, spunându-mi că nu există un dozaj diferit al emoțiilor, ci fiecare om se încarcă diferit prin meseria pe care o are. Un actor are privilegiul de a da afară ganduri, frustrări pe care poate nu reușește să le exprime altfel. Colecția de personaje și de trăiri acumulate pe parcursul carierei sale l-au ajutat foarte mult sa faca in continuare aceasta meserie.
Se face liniște și fumul din a treia țigara se ridică în apartamentul lui unde pereții erau deja afumați de prea mult tutun. Mi-aș fi aprins și eu o țigară, dar aveam un soi de jenă. Parcă era pregatită a doua scena din piesa de teatru la care eram si eu personaj aproape inconstient. Alexandru își savureaza țigara si se lasă scufundat cu totul in fotoliul de piele. Acum se aude doar scârțâitul fotoliului. îmi pot da seama ca țigara e unul din viciile lui, deși la categoria vicii a spus ca poate sa încadreze doar cafeaua.
Voiam sa știu care sunt vulnerabilitațile lui, și dacă se teme de ceva, ca pana la urma orice om are o mica temere nu? Recunosc că și eu ma temeam atunci să nu ajung la un subiect prea sensibil, mai ales ca la telefon mi-a spus că a suferit o pierdere recent. Mi-am facut curaj și l-am întrebat de ce se teme cel mai tare. Alexandru este foarte ancorat in prezent și din nou mi-a raspuns ca și asta ține de momentul în care se află, dar cel mai mult îl înspăimântă gândul că într-o zi nu va mai avea talent. Momentul acela cand conștientizezi ca tu chiar nu mai ai talent, ar fi cea mai mare pedeapsa pentru el. O alta mare temere a lui este sa nu dezamageasca oamenii, dar a constientizat ca nidiodata nu ii va putea multumi pe de-a intregul pe toti.Mi-a surprins reacția și a râs ironic.” Sper că nu te-am dezamăgit cu răspunsurile pe care ți le-am dat.” Îi analizam reacțiile cu atenție pentru ca nu voiam să-mi scape nimic. Teama lui de a nu dezamagi și-a facut simțita prezența și in discuțiile noastre.
Acum în prezent își cauta liniștea “aia din cap”, liniștea aia in care poate sta el cu sine mult și bine,asta e una din activitățile sale din timpul liber. Îi place să asculte muzică si să mai rezolve cate o problema simplă de fizică de pe net. A avut o pasiune pentru muzica clasică, iar dacă ar fi sa aleagă muzica în care sa se poata cufunda cu totul ar fi cu siguranță ceva vechi, ceva cu “memories”, poate un Led zeppelin. Se considera un om simplu, și incearcă sa dozeze talentul actoricesc pe care il are si in viața de zi cu zi. O zi din viața lui începe cu o cafea de dimineață si apoi fuge la teatru pentru repetiții. De obicei înainte de o premiera a unui spectacol, se ține de personajul pe care il are chiar si după ce parasește teatrul. O face cu pasiune.
A căutat liniștea în diferite moduri, dar acum o caută in sensul cel mai profund. Iubește oamenii și este întotdeauna curios de ei, să le observe mersul, modul de a fi, poate mai fura cate ceva de la fiecare. Cel mai mult îl emoționează copii, ar putea sa stea ore in șir să îi privească cum se joacă. L-am intrebat daca ii lipseste ceva in prezent. Pentru cateva secunde se opreste timpul. Ofteaza din nou, se justifică spunând ca nu vrea să-mi dea un raspuns cliseic. Fiind ființe sociale și privind la ce este in jurul nostru e normal sa apara si visele sau dorința, macar una pe zi. Pe Alexandru în prezent il bucura ca are un gand interior si ca dorinta de a cunoaste încă exista, curiozitatea din copilaria sa a fost cultivata.
Pe Alexandru Voicu puteți să îl vedeți in spectacole la Teatrul Național din București, la Teatrul Mic, care îi este si “casă” și la Teatrul Dramaturgilor. Ultimele spectacole din acesata stagiune in care puteți sa îl vedeți sunt “Richard al II-lea”, “Menajeria de sticlă”, “Romeo si Julieta”,”Cantareata cheala”, iar acum au reluat un spectacol pe care nu l-a mai jucat de dinainte de pandemie, “Deșteptarea Primăverii”, spectacol care este sutinut si de un concert live al trupei Firma, dar care este și spectacolul de debut al lui Alexandru.
