Acneea labirint al sentimentelor: înfruntând demonii din spatele oglinzii

Acneea înseamnă mai mult decât o afecțiune a pielii, aceasta poartă o greutate psihologică și emoțională semnificativă. Într-o lume în care accentele sunt îndreptate spre aspectul fizic și menținerea unor standarde estetice impuse de societate, acneea deține puterea de a schimba pe deplin viața unei persoane.

Sufăr de acnee de 3 ani și această condiție m-a făcut să am o stimă de sine incredibil de scăzută. Am ajuns în punctul în care nu pot să ies nici măcar până la magazin fară să mă machiez deoarece am impresia că toată lumea mă judecă iar când sunt cu prietenii sau familia adeseori nu îi pot privi în ochi deoarece cred că tot ce văd la mine sunt coșurile.

Miriam Țiriac, Studentă

Problemele psihologice ascunse în spatele acneei

Impactul psihologic și social cauzat de acnee a crescut exponențial, aceasta afectând adolescenții într-o perioadă crucială a vieții, când se află în stadiul de dezvoltare a personalității. Fiind o condiție vizibilă a pielii, aceasta poate să aibă un impact emoțional profund asupra încrederii de sine. Cercetarea publicată în ”The British Journal of Dermatology”, în anul 2018, atestă că ”pacienții care suferă de acnee au un risc crescut de a dezvolta depresie majoră”.

Acneea poate fi asociată unor dificultăți emoționale, precum depresia și anxietatea. Acneea poate subrezi percepția pe care o persoană o are asupra corpului său, o poate face să evite anumite interacțiuni sociale, să intre intr-un ciclu vicios de comparație socială sau să se simtă fară scăpare daca tratamentele nu funcționează.

Iulia Fechete., Psiholog

Stima de sine și imaginea corporală

Photo by Andrea Piacquadio

Condiția acneică este adesea însoțită de sentimente de rușine, manifestată prin evitarea contactului vizual atăt cu străinii cât și cu membrii familiei. În anumite circumstanțe, persoanele afectate își mențin părul lung pentru a putea acoperi această condiție sau poartă o cantitate mare de produse cosmetice deși sunt conștienți de posibilitatea agravării situației . Acneea manifestată pe corp poate reduce participarea la sporturi ce implică vizibilitatea acesteia, ca înotul. De asemenea, poate afecta vestimentația, persoanele alegând articole vestimentare ce acoperă această condiție, având impresia că aspectul lor fizic este rușinos. Persoanele care suferă de acnee au tendința de acorda o atenție sporită asupra imperfecțiunilor, fapt ce poate duce la scăderea stimei de sine.

Acneea a fost o parte întunecată a vieții mele. M-a făcut să mă ascund de tot ce înseamnă socializare. Am ajuns să folosesc extraordinar de multe produse cosmetice pe față si pe corp chiar dacă știam că îmi va înrăutății situația și că imi va cauza și mai multă acnee. De fiecare dată când vroiam să încerc să ies afară fară machiaj nu reușeam nici măcar să pășesc afară din scara blocului deoarece îmi venea să plâng iar în final fugeam înapoi în casă să îmi pun machiaj.

Flavia Milaș, Studentă

Retragere socială și dificultățile în construirea relațiilor

Photo by Liza Summer

Acnea, în special când afectează fața, provoacă acte de batjocură din partea altor adolescenți ce nu suferă de această condiție. Persoanele expuse la astfel de comportamente, au tendința de a dezvolta un nivel crescut de anxietate și depresie datorită respingerii din grupurile sociale. Drept consecință, în stagiul de formare a relațiilor sociale, persoanele afectate de acnee nu posedă nivelul necesar de încredere de sine pentru a crea aceste legături esențiale dezvoltării personale și psihologice. Aceștia devin timizi și în multe cazuri izolați. Principala frică este judecata verbală și reacțiile negative din partea altor persoane, fapt ce contribuie la formarea anxietății sociale, dar și posibilele instanțe de bullying la nivel fizic.

Am fost tot timpul ridiculizată datorită acneei, ceea ce m-a făcut extrem de anxioasă. Simt că nu mai sunt în stare să creez conexiuni cu cei din jur și îmi este teamă că nu voi găsi pe cineva care să ma accepte așa cum sunt.

Daria Fechete, Studentă

Acneea nu cauzează anxietate în mod direct. Totuși, persoanele cu acnee pot avea anxietăți referitoare la modul în care vor fi percepute de ceilalți, pot evita anumite interacțiuni de frică că vor fi judecați sau pot fi extrem de critici cu privire la propriul corp.

Iulia Fechete, Psiholog

Căderea în stagiul de depresie

Photo by Pixabay

În anumiți pacienți stresul cauzat de acnee poate rezulta în depresie. În astfel de cazuri, depresia trebuie să fie recunoscută și gestionată. Semnele acestor instanțe pot include:

Dispozitia tristă/deprimată în majoritatea timpului, neinteresul pentru activitățile care înainte erau realizate cu plăcere, performanța scăzută la școală sau la muncă, insomnia sau hipersomnia, creșterea sau pierderea semnificativă în greutate, pot fi câteva dintre semnele unui episod depresiv. Cu alte cuvinte, daca te simți ca și când ai fi căzut într-o groapă și nu poți întrevedea nicio ieșire, daca corpul tău iți dă semnale că ceva s-a schimbat (spre exemplu, ai slăbit/te-ai îngrășat, dormi prea mult/prea puțin), și dacă toate astea îți afectează munca, relațiile cu ceilalți și relația cu tine însuți, caută ajutor specializat.

Iulia Fechete, Psiholog

Acneea nu cauzează depresie în mod direct, la fel cum mâncarea fast-food nu cauzează în mod automat obezitate. Acesta este motivul pentru care nu toți oamenii care au acnee suferă de depresie; depresia are un mecanism etiologic complex. Însă acneea este într-adevar asociată unui grad mai ridicat de depresie și anxietate, probleme de concentrare sau insomnie. Persoanele cu acnee se pot simți izolate de către ceilalți, pot evita anumite interacțiuni sau evenimente sociale de frică că vor fi judecați sau pot fi victimele bullying-ului.

Iulia Fechete, Psiholog

Conexiunea dintre acnee și dismorfia corporală

Photo by Alexander Krivitskiy

Persoanele care suferă de acnee pot dezvolta ”dismorfie corporală”, o condiție în care persoana în cauză nu se poate opri din a se gândi la defectele fizice, în cazul de față acneea. Însă atenția exagerată asupra imperfecțiunilor, se prezintă adeseori în persoanele a căror condiție acneică este minoră. Acest fapt se datorează unei istorii anterioare severe a acneei, care deși ajunsă la un nivel scăzut în prezent, continuă sa creeze percepții distorsionate în cadrul cărora condiția acneică pare a fi severă deși nu este.

Acneea m-a făcut să îmi urăsc aspectul fizic. Chiar și atunci când condiția mea pare să se vindece de fiecare dată când mă privesc în oglindă observ doar părțile rele. Uneori nu mă pot uita în oglindă fără să plâng. Tot ce vreau este să scap de acnee.

Beatrix Nicoară, Studentă

Comportamentul evaziv

Photo by Andrea Piacquadio

Persoanele care suferă de acnee pot dezvolta comportamente evazive, ca evitarea oglinzilor, refuzul de a fi fotografiați sau evitarea pe deplin a evenimentelor sociale. Aceste comportamente sunt adeseori cauzate de frica de a fi judecat în mod negativ și poate contribui la ciclul de anxietate și tendința de evitare.

Sufăr de acnee de cel puțin 5 ani și acest lucru m-a făcut să urăsc tot ce ține de socializare. Înainte eram o persoană foarte extrovertită, îmi plăcea să ies cu prietenii, să fac poze, însă acum cu acneea nu mai sunt capabilă nici măcar să stau în lumina soarelui de teamă că îmi va accentua coșurile sau cicatricile. Am ajuns să anulez ieșiri cu prietenii daca în ziua respectivă acneea îmi este mult mai inflamată. Îmi este dor de persoana care am fost înainte de acnee.

Anita Ardelean

Niciodată nu este prea târziu să ceri ajutor

Photo by ShotPot

Este important să recunoaștem faptul că impactul psihologic al acneei poate varia de la persoană la persoană. În timp ce o anumită porțiune de oameni poate coopera relativ eficient cu această condiție, restul pot să experimenteze un impact sever la nivel psihic și fizic. Este crucial ca porțiunea afectată semnificativ să caute suport din partea prietenilor, familiei sau a profesioniștilor în această arie, pentru a asigura o gestionare potrivita în ceea ce privește impactul acneii.

Discută cu persoane care se confruntă cu probleme similare. Vorbește despre dificultățile și emoțiile tale cu o persoană față de care te simți confortabil să te deschizi.  Daca nu cunoști personal persoane care se confruntă cu acnee sau alte probleme legate de imaginea corporală, caută grupuri de suport online.

Iulia Fechete, Psiholog

În plus, dermatologii pot oferii tratamente funcționale ce au un potențial ridicat de a îmbunătății atât simptomele psihice cât și provocările asociate cu sănătatea mintală. Dacă sentimentele de anxietate și depresie persistă și devin copleșitoare, este important să ne consultăm cu un psiholog pentru a primi suportul și îndrumarea adecvată.

Indiferent de cât de dificil va fi procesul de vindecare este important să ne amintim că acneea nu ne definește și că există oameni care se confruntă cu aceeași problemă, prin urmare nu vom fi niciodată pe cont proporiu.