Pentru toţi pandemia a fost ceva neprevăzut. La început, mi-a fost greu să o iau în serios, crezând că sunt doar zvonuri ce nu se aplică şi locului în care trăiesc eu. După ce m-am trezit, pe nepregătite, în spatele graniţelor lockdown-ului, am realizat că nu e chiar totul un fake news. Am trecut printr-o serie ciudată de stări şi sentimente, iar perspectiva asupra lumii în care trăiesc a luat brusc o întorsătură de 180 de grade. Am experimentat pentru prima dată cum e să simţi că nu ai control asupra lumii exterioare şi că nu te mai poţi baza în totalitate pe predicţii legate de viitor, idee cu care generaţia mea a fost obişnuită. Am început să îmi dau seama cât eram de absentă şi prinsă într-un ciclu haotic de zi cu zi şi cum mă detaşasem de acele lucruri care pentru omul modern au devenit mărunte, dar cărora, un astfel de eveniment, te face să le realizezi esenţa.
1. Casa
Până în acel moment, nefiind încă la casa mea, nu mă raportam prea mult la acest loc ca la un element atât de semnificativ. Odată cu acest eveniment neaşteptat, mi-am dat seama însă cât de important este într-o astfel de situaţie să ai un acoperiş deasupra capului. Dacă înainte nu ştiam cum să plec de acasă, în pandemie am început să fiu mult mai recunoscătoare pentru ceea ce am şi să realizez cât de norocoşi suntem de fapt, comparativ cu cei care au trecut prin momente la fel de tragice, dar mult mai greu de gestionat, precum perioada leprei, când multe locuinţe erau precare.
2. A petrece timpul cu cei dragi
Ȋn ultimii ani începusem să fiu tot mai detaşată de familie, iar în timpul săptămânii programele fiecăruia nu se prea intersectau. Odată închişi în cuib însă, am început să realizăm cât de importantă e conexiunea, cât de benefic e să te deschizi faţă de cei apropiaţi în astfel de momente şi să nu fii singur. Ȋn fiecare dimineaţă luam micul dejun cu părinţii, lucru pe care nu îl mai făcusem de ceva timp şi duceam tot felul de discuţii. Apoi, ne făceam fiecare treaba, însă de la un anumit punct îţi cam bifai toate sarcinile. Seara, ne improvizam un festival de cinema în propria casă sau începeam câte o rundă eternă de şah cu tata, ca atunci când eram mică. Pe de altă parte, faptul că am fost distanţată de prieteni şi de grupurile cu care interacţionam des mi-a demonstrat cum comunicarea strict virtuală nu poate compensa conexiunea faţă în faţă. La început am tot avut iniţiative de a face „ieşiri” pe Discord, însă încetul cu încetul ne-am cam deconectat. Oricât de adaptat e omul la dezvoltarea digitală, aceasta e o unealtă, nu un element al naturii umane în ceea ce priveşte relaţionarea.
3. Relaţia cu propria persoană
Ȋn momentul în care am ajuns să petrec atât de mult timp cu mine, vocea egoului s-a activat. Desi comunicam cu părinţii şi încercam să îmi păstrez legăturile cu prietenii, aveam multe momente, în special seara, când realizam că sunt doar eu cu mine. Spre surprinderea mea, în acest context, am început să scriu zilnic în jurnal, de bună voie. Am început să dansez de una singură, fără ghidajul instructorilor şi am descoperit că pot să îmi fiu propriul coregraf. Ascultându-mi gândurile şi analizându-mi mai bine reacţiile, mi-am dat seama câte lucruri am ţinut în mine în ultima perioadă. Odată cu pandemia am conştientizat cât de important e să îţi acorzi şi ţie atenţie pentru a te împrieteni mai bine cu propria persoană. Ajungi să realizezi cât de proiectat esti pe lumea exterioară şi nu pe cea interioară şi cât de efemere sunt lucrurile care îţi dau iluzia că eşti împăcat cu tine.
4. Natura
Ȋn ziua de azi, în special dacă trăieşti într-o metropolă, ajungi să fii mai rupt de natură, să fii obişnuit cu infinitele unde sonore disturbatoare, aer plin de noxe şi acea atmosferă de agitaţie. După ce restricţiile s-au mai ridicat şi am păşit din nou în parc, în pădure şi pe dealuri, m-a surprins cât de recunoscător mi-a fost corpul şi mintea, mă simţeam de parcă era pentru prima dată când păşeam într-un astfel de mediu, priveam fiecare element din jur ca pe ceva de mult uitat, văzut pentru prima oară în vitrina unui muzeu. Am început să merg weekend de weekend la Băişoara fără să mă plictisesc şi să experimentez fiecare traseu.
5. Activităţile fizice
Fiind de mică o persoană activă, nu mi-am putut imagina niciodată cum se simte excesul pasivităţii fizice. Deşi am început să fac zilnic seturi de exerciţii şi plimbări pe balcon, mă simţeam ca o pasăre în colivie, pentru că una e să dai din aripi pe loc şi alta e să zbori. Spre norocul meu, stau aproape de pădure, iar în zilele cu vreme bună, evadam pe ascuns cu tata la câte o tură de alergare. Cu timpul, am început să ne intersectăm cu vecini de pe stradă şi să ne salutăm mândrii că am venit mai mulţi cu această idee.
6. Evenimentele culturale
Ne unesc în diverse forme şi oferă atât acea doză de farmec esenţial unei vieţi cotidiene, cat şi posibilitatea unor deschideri. În perioada pandemiei parcă întregul oraş îşi pierduse culoarea şi parcă fiecare eram captivi în nuanţele gri ale automatismului. Să vezi teatrul şi restul instituţiilor culturale cu luminile stinse, să nu mai vezi afişe ale unor evenimente actuale, parcă te făcea să simţi că ceva lipseşte. Când s-au mai ridicat restricţiile, prietena mea balerină m-a chemat la primul spectacol de la Opera Maghiară. Am fost surprinsă de emoţiile puternice care s-au activat când am păşit din nou, după doi ani, într-o sală de teatru plină. Am observat de-a lungul spectacolului o sclipire, atât în ochii publicului, cât şi ai balerinilor, ce exprima parcă recunoştinţa. Ȋn acel moment am conştientizat încă o dată cât de vitale sunt aceste lucruri pentru noi ca oameni.
7. Sănătatea
Consider că toată această perioadă a fost o lecţie pentru toţi în ceea ce priveşte a fi recunoscător pentru sănătatea ta şi a avea grijă de ea. Cum nu am prea răcit de-a lungul vieţii, nu m-am prea îngrijorat niciodată în legătură cu sistemul imunitar sau cu riscul de a trece prin experienţe neplăcute. Trecând însă prin COVID-19 şi văzând felul prin care alţii au trecut m-a făcut să realizez cât de important e să duci o viaţă echilibrată şi să ai grijă de tine.
