Cred că am auzit cu toții cel puțin o dată că avem o țară extraordinar de frumoasă și pe care merită să o vizităm mai des. Recunosc că am fost multă vreme sceptică la auzirea acestei afirmatii despre a vizita țara noastră, însă o dată cu venirea pandemiei, ca pasionată de călătorit și sport, am fost nevoită să caut activități în România. Acum, nu cred că există compliment mai adevărat cu privire la ceea ce se poate vizita aici. Am început evident cu cât mai multe zone montane, pentru că vara este cel mai ușor de campat pe temperaturile acelea. Astfel, am adunat câteva trasee montane preferate, pe care cred că toți iubitorii de munte și-ar dori să le parcurgă în acest an, fie într-o zi, fie cu câteva nopți la campingurile și refugiile special amenajate.



1. Vf. Peleaga
Din punctul meu de vedere, este unul dintre cele mai impresionante vârfuri montane, sau cel puțin unul din munții de pe wishlistul fiecărui ,,munțoman”. Fiecare variantă de traseu care are inclus acest vârf, oferă unele dintre cele mai variate și spectaculoase priveliști. Unul dintre marile avantaje este gradul de dificultate, întrucât nu este nevoie de echipament special, dar și faptul că sunt numeroase zone de campare pentru grupuri sau familii. Traseul pe care eu îl recomand, pornește din Poiana Pelegii, unde de altfel se poate și parca sau campa, spre Lacul Bucura unde am înnoptat. Cred că este util să mentionez că încă de la intrarea în Rezervație pe acest traseu și până pe vârfuri, nu există semnal, so enjoy the view. După Lacul Bucura, spre Vf. Peleaga (2509m), traseul se complică pentru că apare zona pietroasă, dar este accesibil tuturor persoanelor care au mai avut experiențe cu drumeția . După vârf, am coborât spre parcare pe același traseu, unde am pornit în următoarea călătorie.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: mediu spre dificil
- durată:8h
- Echipament specific: bocanci, bețe de hike– opțional



2. Vf. Vlădeasa
Un traseu mai ușor, pentru o zi mai activă de weekend este spre Vf. Vlădeasa (1836) cu plecare din satul Rogojel. O drumeție destul de cunoscută pentru persoanele care se bucură de timpul petrecut în natură, ușor accesibilă și cu împrejurimi care oferi multe posibilități de cazare. Din satul Rogojel, spre Cabana Vlăseasa și spre vârf, se poate ajunge destul de repede, fără echipament necesar. La stația meteo, se află o băncuță minunată pentru un scurt popas, iar în curte sunt câteva mese și scaune pentru o scurtă masă în aer liber. Această drumeție promite o vedere panoramică minunată în vârf mai ales în zilele cu vizibilitate mare, dar este și un cunoscut traseu pentru schi de tură și freeride.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: ușor
- Durată: ~4h
- Echipament specific: încălțăminte sport



3. Vf.Toaca
Este unul dintre cele mai turistice și populare trasee, singurul cu scări metalice și amenajare atât de turistică. Acesta este unul din traseele care se pot face într-o singură zi, dar și cu cazare la Cabana Dochia sau la camping. Traseul simplu, probabil cel mai cunoscut, este pe la Curmătura Lutu Roșu-Cabana Dochia și mai apoi, Vf. Toaca (1904m). Este un traseu perfect pentru amatori și cei care doresc să fie inițiați în aceste activități, nu necesită niciun fel de echipament special, o pereche comodă de bocanci sau pantofi de trekking sunt suficienți.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: ușor
- Durată: 6h
- Echipament specific: Încălțăminte sport, bocanci



4. Piatra Secuiului
Pentru persoanele care doresc să exploreze Apusenii și să mănânce mâncare tradițională la baza muntelui, Piatra Secuiului este drumeția perfectă indiferent de anotimp, aflată în Rimetea, la numai 45 de minute de Cluj-Napoca. Traseul pornește din satul Rimetea, ajunge pe Piatra secuiului și pentru a ajunge la Conacul Secuiesc pentru o masă caldă, se coboară spre Colțești. Pe lângă acestea, spre Colțești se mai află și Cetatea Trascăului și Grota Studenților.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: mediu
- Durată: 5h
- Echipament specific: încălțăminte sport



5. Vf. La Om
Munții Piatra Craiului găzduiesc una din cele mai frumoase Rezervații naturale, dar și câteva trasee destul de accesibile pentru amatori, dar de anduranță. Unul dintre ele pleacă din satul Peștera, după pensiunea Casa Folea. Prima parte a drumeției este destul de ușoară, pe un drum forestier, care duce spre Refugiul Grind, pe parcursul cărora, în zilele cu vizibilitate bună, se vor vedea Bucegii sau Culoarul Rucăr-Bran, și spre Șaua Joaca, de unde va începe panorama spre Piatra Craiului. De aici, destul de aproape se află destinația finală, cel mai înalt vârf din acest lanț: Vf. La Om (2238m).
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: mediu
- Durată: 7,5h
- Echipament specific: bocanci



6. Vânătoarea lui Buteanu
Dacă Lacul Bîlea este mult prea vizitat, traseele care pornesc din același loc nu se bucură de aceeași popularitate. De aici, drumețiile sunt nenumărate, atât cele scurte, cât și cele care se întind pe parcursul mai multor zile. Toate aceste trasee sunt recomandate în afara sezonului rece, unele fiind chiar închise pe tot parcursul iernii, fiind predispuse la avalanșe, sau dedicate persoanelor cu un nivel ridicat de pregătire și dotate cu echipament special. Un traseu foarte simplu pleacă de la lac spre Șaua Caprei, iar mai apoi, spre Vânătoarea lui Buteanu (2507m). La întoarcere, se poate alege același traseu, pentru că este printre singurele care nu necesită echipament special și condiție fizică relativ bună.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: ușor
- Durată: 4h
- Echipament specific: nu este nevoie



7. Vf. Padeș
Cred că majoritatea munților din Poiana Ruscă sunt mai puțin cunoscuți. Unul dintre multele motive este durata traseelor, întrucât sunt puține unități de cazare în zonă, distanțele de parcurs până la aceștia sunt relativ mari, iar șansele de a termina traseul pe lumină scad odată cu apropierea iernii. Un traseu destul de lung, dar mediu ca dificultate, pleacă din Luncanii de Jos, apoi merge spre Pârâul Mare, iar după ajunge pe vârf, la Padeș. Înainte de tabla finală, este unul dintre cele mai vizitate și cunoscute locuri de pe traseu: Microbuzul din Padeș. Ceea ce diferă acest vârf de altele, este faptul că sunt două table care indică înălțimi diferite, una cu 1832m, alta cu 1374m care este și cea adevărată.
Informații esențiale:
- Durată:
- Grad de dificultate:
- Echipament specific:



8. Vf. Ascuțit
Cu un nume destul de amuzant și intuitiv pentru un munte atât de tânăr, Vf. Ascuțit face și el parte din Munții Piatra Craiului, și poate să fie ușor de vizitat împreună cu Vf. Țimbalul Mic. Ambele vârfuri se pot lega de drumeția spre Vf. La Om pentru o drumeție mai lungă sau pentru cei care doresc inclusiv să rămână peste noapte. Traseul spre Țimbalu Mic, este un pic mai dificil decât cele de mai sus, și pornește de la Cabana Curmătura, se îndreaptă spre refugiul Carol Lehman, ajungând direct la Vf.Ascuțit, iar apoi la Țimbalu Mic. Pe tot parcursul traseului se vor vedea niște peisaje minunate, așa cum am fost obișnuiți de tot ceea ce oferă Munții Piatra Craiului.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: mediu spre dificil
- Durată: 6h
- Echipament specific: bocanci, opțional bețe pentru drumeție



9. Pietrosul Rodnei
Unul dintre cele mai populare pentru frumusețea peisajului și fauna sa, este de departe Pietrosul Rodnei, în special perioadele în care este înflorit Rododendronul. Majoritatea traseelor sunt de dificultate scăzută, medii sau lungi ca durată, dar care necesită răbdare și o pereche comodă de bocanci. Traseul cel mai des vizitat, pleacă din Borșa, trece spre Pietrosul Rodnei și ajunge la final la Tarnița la Cruce, care este de altfel și creasta principală Acesta este unul din traseele care sunt recomandate vara, dar se pot alege trasee potrivite și iernii tot spre același vârf, cu mențiunea că porțiunea dintre Lacul Iezer și Pietrosul Rodnei este închisă în sezonul rece.
Informații esențiale:
- Grad de dificultate: mediu
- Durată: 6,5h
- Echipament specific: bocanci, bețe de drumeție opțional


