În istoria sa de peste 70 de ani, Formula 1, a produs un lung șir de momente inedite, care i-au încântat pe fani și care au dus la definirea sportului în sine.
1. Primul campion modial
Giuseppe Farina a fost primul pilot încoronat cu titlul de Campion Mondial de Formula 1. În 1950, sezonul de debut al Campionatului Mondial, echipa Alfa Romeo, din care făcea parte și Frina, a dominat. Acesta a câștigat 3 din cele 7 curse ale sezonului, la bordul monopostului său, lucru care i-a garantat victoria și onoarea de a deveni primul Campion de Formula 1.
2. Jack Brabham- primul titlu
Există mai multe metode prin care se poate câștiga un campionat de F1, însă Jack Brabham a avut cu sigurață cea mai inedită dintre ele. După o serie de victorii și mai multe podiumuri în sezonul din 1959, Brabham mai avea nevoie doar să termine ultima cursă din an: Marele Premiu Statelor Unite. Singura problemă a fost că, înainte cu 400 de metri de linia de finish, monopostul său a rămas fără combustibil. Determinat să câștige, acesta a coborât și a împins, la propriu, mașina până la linia de finish…și a reușit, obținând și o poveste demnă de cărțile de istorie, pe lângă primul său titlu și prestigiul de a fi primul campion australian.
3. Revenirea miraculoasă a lui Niki Luda
În urma unui accident înfiorător la Nurburgring, în runda a 10-a a sezonului de F1 din 1976, Niki Lauda, aflat în fruntea clasamentului, a suferit arsuri grave pe față și mâini, iar toată lumea a crezut că acesta nu se va mai reîntoarece pentru restul sezonului. Cu toate acestea, după doar 42 de zile de la accidentul ce putea să îi fie fatal, Niki Lauda, aflat încă într-o stare fizică precară, a luat parte la Marele Premiu al Italiei, unde a terminat pe locul 4, și a participat la restul curselor. În acel an, titlul a fost câștigat de rivalul său, James Hunt, dar la diferență de doar un punct.
4. Senna vs Prost
Cu toate că rivalitatea dintre Ayrton Senna și Alain Prost s-a extins de-a lungul mai multor sezoane, indiferent că erau coechipieri sau nu, coliziunea din Marele Premiu al Japoniei, din 1989,a fost unul din punctele culminante. În turul 47 al cursei, Senna forțează o depășire pe interiorul colegului său. Prost nu avea de gând să îl lase să treacă, acesta fiind un moment crucial în bătălia pentru titlul acelui an și astfel a avut loc coliziunea dintre cei doi, cursa fiind soldată cu dublu DNF pentru echipa McLaren. Campionatul din acel an s-a terminat cu Prost în prima poziție a clasamentului, iar Senna a primit o amendă și o interdicție de a concura pe 6 luni, ulterior suspendată, pentru toate coliziunile avute cu coechipierul său.
5. Michael Schumacher- “Super villain”
În sesiunea de calificări a Marelui Premiu al Monaco, în anul 2006, Schumacher se afla în pole position provizoriu, însă în ultimul tur, înainte ca timpul destinat calificărilor să se termine, Fernando Alonso, rivalul său în lupta pentru titlul de Campion Mondial, a reușit să își îmbunătățească timpul, iar pole positionul lui Schumacher era în pericol. Întrucât era conștient că nu va lua prima poziție, Schumacher face o greșeală în șicana Rascsse, ceea ce duce la afișarea steagurilor galbene și la oprirea sesiunii de calificări, înainte ca Alonso să își poată termina turul. Ceilalți piloți nu au crezut că Schumacher a comis într-adevăr o eroare și au protestat. Drept urmare, stewarzii i-au retras prima poziție multiplului campion mondial, care a plecat de pe ultimul loc al grilei în acea cursă. Această încercare a pilotului a dus la pierderea titlului din acel an, revendicat de Fernando Alonso, iar unii jurnaliști l-au numit “Super villain”.
6. Schumacher scrie istorie
Considerat unul dintre cei mai buni piloți din Formula 1, Michael Schumacher, a doborât recorduri după recorduri în cele 17 sezoane în care a concurat. După ce a depășit recordurile predecesorilor săi, printre care, Senna, Prost , Fangio și Lauda, în 2004, obține titlul cu numărul 7, care va fi și ultimul. Schumacher își încheie cariera, pe lângă cele 7 titluri, cu 91 de victorii, 155 de podiumuri și 68 de pole positions. Recordurile sale au fost doborâte sau egalate de un singur plilot până acum: Lewis Hamilton.
7. Massa- Campion pentru 39 de secunde
Sezonul din 2008 a fost unul plin de evenimente. Campionul în exercițiu, Kimi Raikkonen nu a reușit să își mențină poziția de anul trecut, rolul conducător în echipa Ferrari fiind preluat de coechipierul său, Felipe Massa. Înainte de cursa din Brazilia, care marca și ultima cursă a sezonului, Hamilton conducea în clasamentul general cu 7 puncte, dar pilotul Ferrari, aflat la el acasă, a fost imposibil de ajuns. Astfel, Massa va pleca de pe prima poziție în cursă, cu Hamilton doar pe 4, ceea ce ar fi fost de ajuns pentru a lua titlul, dacă nu ar fi fost prins în bătălia cu Raikkonen. Totul părea să fie în favoarea brazilianului, acesta trecând linia de finish primul și celebrând titlul mondial, întrucât Hamilton era prea în spate. Ploaia care s-a întețit și decizia pilotului Timo Glock de a nu schimba cauciucurile normale cu cele intermediare, i-au permis lui Hamilton să îl depășească, lucru care a dus la pierderea titlului de către Massa, pe care îl deținuse timp de doar 39 de secunde.
8. Brawn GP- veni, vidi, vici
Intrată în campionatul de Formula 1 în 2009, echipa Brawn GP a concurat în Campionatul Mondial pentru un singur sezon. Cu toate acestea, s-au asigurat că vor rămâne în istorie. În singurul lor sezon, cei de la Brawn GP au avut 31 de finishuri în puncte, din 34 posibile, 15 podiumuri, 5 pole positions și 8 victorii în 17 curse, statistici care le-au asigurat locul 1 în campionatul Constructorilor, cât și în cel al Piloților, cu Jenson Button. Brawn GP este singura echipă cu procentaj de reușită 100% în ambele campionate.
9. Verstappen, Hamilton și FIA
Sezonul 2021 de F1 a văzut una dintre cele mai crâncene bătălii pentru titlu, din istoria sportului. La echipe, titlul s-a decis mai ușor, Mercedes terminând sezonul înaintea Redbull cu 28 de puncte, la piloți însă, titlul nu s-a decis până în ultima cursă. Pe parcursul sezonului, poziția de lider a oscilat între Lewis Hamilton, septuplul campion mondial, care dorea să stabilească un nou record și rivalul său de la Redbull, Max Verstappen, care se afla în vânătoarea pentru primul său titlu mondial. Cei doi au ajuns la ultima cursă cu număr egal de puncte, ceea ce însemna că titlul va fi decis în baza rezultatelor acestei curse. Totul părea să meargă bine pentru Hamilton care, cu toate că plecase din urma rivalului său, a reușit să preia și să mențină conducerea până în turul 53, când pilotul Williams, Nicholas Latifi, a intrat în coliziune cu un parapet, cu doar 5 tururi înainte de final, declanșând steagurile galbene. Sub saftey car, Verstappen a intrat la boxe schimbând cauciucurile hard, vechi, cu softuri noi, pe când Hamilton a rămas pe harduri. Această acțiune și o decizie controversată a FIA au dus la schimbarea poziției dintre cei doi, Max Verstappen câștigând și devenind Campion Mondial, încheind seria de 4 titluri consecutive a lui Hamilton.
Formula 1 este un sport rapid și imprevizibil din toate punctele de vedere. Faptul că totul este într-un ritm alert, atât pe circuit, cât și în afara lui, face numai ca acest sport să fie mai interesant de privit pentru fani, oferindu-le momente incredibile și de neuitat, cele prezentate aici fiind doar o mică parte din ce s-a întâmplat în cei 72 de ani de Formula 1.