Personajele din media tind să fie conturate foarte clar în eroi sau răufăcători, mai ales protagoniștii și antagoniștii. Totuși, este clar că audiențele se simt de multe ori mai atrase de personajele secundare care oscilează între bine și rău. Ne regăsim în personaje ambigue și conectăm cu ele, deoarece ele prezintă adevărata natură umană – o zonă care nu este chiar albă sau neagră. Aceste “morally grey characters” sunt îndrăgite și datorită faptului că sunt imprevizibile, ceea ce le face fascinante de urmărit.
i’m aware he has committed atrocities but have you considered that he’s my babygirl
— farmer of the year hayden christensen (@vaderqin) September 23, 2022
Următoarele personaje sunt unele dintre cele mai îndrăgite de către fani… chiar dacă au tendințe de criminali în serie.
1. Anakin Skywalker

Anakin Skywalker este “the blueprint” pentru ceea ce însemnă un bun personaj cu ambiguitate morală și probabil unul dintre cele mai iconice personaje din media. Anakin pare că se află într-un constant conflict interior. Inabilitatea lui de a-și procesa si controla emoțiile se exteriorizează din cauza traumelor din viața lui, frica de abandon și frica de a pierde oamenii pe care îi iubește. Chiar aceste frici și dorința de a avea destulă putere pentru a-i ajuta pe cei iubiți sunt cele care l-au condus spre partea întunecată.
2. Daemon Targaryen

Daemon Targaryen (sau The Rogue Prince) a ajuns pe micile ecrane de doar 3 luni, dar cu toate acestea a reușit să răvășească internetul. Ca majoritatea personajelor din universul A Song of Ice and Fire, Daemon este un personaj cu probleme serioase de moralitate – atât un erou pentru familia lui, cât și un adevărat monstru pentru cei pe care îi consideră dușmani. Daemon este un luptător neînfricat care nu iubește nimic în lume mai mult decât își iubește familia (cam sinistru de mult, aș putea zice…). George R. R. Martin chiar a menționat că Daemon este personajul lui preferat pe care l-a scris.
I’m notorious for my love of grey characters and one of the greyest characters in the entire history of Westeros is Daemon Targaryen, the Rogue Prince.
George R. R. Martin
Personalitatea lui este complexă, iar acțiunile sale sunt imprevizibile, ceea ce te face să fii mereu cu ochii pe el.
3. Loki

Personajul Loki este un personaj îndrăgit în orice univers media în care apare, însă portretizarea din filmele Marvel este cu siguranță cea mai cunoscută. Personajul a avut atât de mult success încât Disney+ a făcut un serial intitulat Loki. Chiar și în originalele mituri nordice Loki este un zeu cu un caracter ambiguu. În universul Marvel este clar că acesta îl invidiază pe fratele său, Thor. În ciuda acestui fapt, Loki ajunge să treacă într-o măsură peste aceste resentimente și chiar și-a ajutat fratele. În cele din urmă, a murit încercând să îl învingă pe Thanos și arătând grijă față de cei din jur.
4. Toate personajele din Parasite

Dacă vrei să încerci să stabilești cine este eroul și cine este ticălosul în Parasite, cred că îți vei da seama că nu poți face asta. Cei din familia Kim folosesc metode de înșelăciune pentru a-și atinge scopul cu orice preț, în timp membrii familiei Park rămân ignoranți față de probleme înfruntate de cei din categoriile sociale de sub ei. Până și servitoarea familiei Park ajunge să îi șantajeze pe cei din familia Kim. Cu toate acestea, poți empatiza cu aproape fiecare dintre personajele din film.
5. Jaime Lannister

Jaime Lannister a reușit să treacă în doar câteva sezoane de la unul dintre cele mai urâte personaje la unul dintre cele mai iubite personaje din Game of Thrones. Chiar dacă considerat cel mai bun luptător cu sabia din vremea lui, Jaime este arogant și impertinent pe măsură. Ca un adevărat Lannister se bazează pe banii lui tati pentru a scăpa de probleme. Printre toate remarcile absolut iritante și relația lui cu Cersei este greu de imaginat că Jaime urma să treacă prin ceea ce poate fi considerat cel mai bun redemption arc din Game of Thrones (dacă ignorăm ultimul sezon…ceea ce vom și face).
In S1E1, Jamie Lannister pushes Bran Stark out a window. This is subtle foreshadowing for S8E5, where eight seasons of Jamie’s character development are similarly thrown out the window. #GameOfThrones
— M. (@TheSarcasmist7) May 13, 2019
6. Erik Killmonger

Black Panther este în top 3 cele mai bune filme Marvel, iar Killmonger este unul dintre cel mai bine conturați antagoniști din universul cinematic Marvel. Recent am aflat că opinia fanilor MCU hardcore față de Erik diferă de opinia publicului general. Fanii hardcore îl consideră poate chiar cel mai crud antagonist din MCU. Un orfan lăsat să se apere singur pe străzi care a devenit un asasin militar obsedat de putere. Cu toate acestea m-am surprins în momente în care chiar înclinam să fiu de partea lui. Erik vede lumea așa cum este – coruptă de colonialism și imperialism. Problema lui este că acționează într-un mod ipocrit și este un fanatic, chiar dacă valorile de la care pornește sunt unele foarte bazate. Îl consider chiar un personaj tragic.
7. Berlin

Am încercat să explic de foarte multe ori de ce Berlin este (posibil) cel mai fain personaj din La Casa de Papel (sau Money Heist) și de fiecare dată m-am oprit, deoarece trebuie să te uiți ca să înțelegi. Este considerat un psihopat de colegii lui și este clar că este un mare narcisist. Se joacă cu mințile ostaticilor într-un mod foarte carismatic, dar și foarte mizerabil. Cum v-am obișnuit deja cu aproape toate personajele de pe lista asta, Berlin îi respectă pe prietenii lui și chiar moare pentru a-i apăra. Mulțumim Berlin, deoarece ne-ai oferit cea mai badass scenă de moarte din La Casa de Papel.
8. Tigerstar

“Dar nu poți să adaugi un personaj din Warrior Cats!!!” Ba da, pot și chiar o voi face, deoarece Tigerstar merită să fie pe această listă. Aș putea zice că este un fel de Jaime Lannister din Warrior Cats. Tigerstar este considerat un luptător bun și curajos, însă aroganța și ambiția sa îl împing să îi manipuleze pe ceilalți pentru a-și atinge scopul. Este un motan viclean și inteligent, însă devine un lider care conduce prin teroare, iar valorile și acțiunile sale se bat cap în cap de multe ori.