7 motive să faci facultatea în alt oraș

Cu toate că nicăieri nu este mai bine ca acasă, să te muți în alt oraș pentru a face facultatea este o experiență unică. Decizia de a pleca de lângă părinți și de a-ți lua viața în mâini este una grea, mai ales dacă tot ce îți este drag este în orașul natal. Astfel, am pregătit o listă cu 7 motive pentru care să faci facultatea în alt oraș pentru a-ți ușura decizia de a pleca sau de a rămâne acasă în timpul facultății.взять займ быстро с 18 лет


1. Vei învăța să te descurci singur

Odată ajuns într-un oraș nou vei fi pe cont propriu. Părinții sunt la un apel distanță, însă tu vei fi cel care va rezolva toate probleme și va fi nevoit să învețe “să supraviețuiască”.  Începutul este mai greu. Când te trezești la 12 și vezi că nu ai mâncare și că dacă nu o faci tu nu vei avea ce să mănânci, când mașina de spălat nu se deschide, iar coșul cu haine murdare stă să cadă peste tine, când ai cursuri toată ziua și frigiderul este gol, acestea sunt momentele în care vei vrea să fugi înapoi în camera ta de acasă. Dar stai liniștit, în mai puțin de o lună vei învăța să gestionezi toate activitățile pe care cândva le făcea mama ta în timp ce tu te uitai la serial. Cu toate că la început o să te simți copleșit, să înveți să te descurci singur face parte din experiență și crede-mă că merită!

2. Îți vei face prieteni noi

Oraș nou, lume nouă! Chiar dacă pare imposibil să cunoști lume nouă într-un oraș mare și te apucă anxietatea, nu este chiar așa rău. Este suficient să începi să vorbești cu o persoană, iar după lucrurile vin de la sine. Socializează cu toată lumea și vei vedea că oamenii nu au intenția să te mănânce și că majoritatea sunt exact în aceeași situație ca tine. Să legi prietenii în perioada de studenție este un lucru foarte important. Un prieten sau doi care să te scoată din casă în timpul micilor breakdown-uri din sesiune îți vor salva la propriu viața.

3. Te vei distra cu adevărat

Adevărata distracție începe când poți în sfârșit să mergi unde vrei, când vrei și mai ales când nimeni nu îți poate spune “nu”. Oricât de mult libertate ne-au oferit părinții în timpul adolescenței, oricât de des puteam ieși, nimic nu se compară cu ideea de a fi pe cont propriu. A venit momentul să îți trăiești viața la maxim și să te bucuri de fiecare oportunitate. Ca student, poți să găsești ceva distractiv de făcut oriunde, de la cafenelele cunoscute, până la amfiteatrele facultății. Însă, această libertate vine cu responsabilități la rândul ei, deci orice vă atrage și vă face să simțiți că trăiți la maxim trebuie să aibă o măsură!

4. Vei învăța să îți gestionezi banii

Cred că cea mai grea parte din a locui departe de casă în perioada facultății este gestionarea banilor. Primele luni vor fi cele în care înveți să pui totul în balanță pentru că, să economisești bani este mult mai greu când trebuie să trăiești o lună cu 1000 de lei. În prima lună îți vei trăi viața exact ca înainte, cel puțin în prima parte… după vei mânca supă la plic (care chiar nu e rea pentru un leu și puțin) și o să numeri zilele până când le vei putea spune părinților că ai nevoie de bani. Cu toate acestea, la final vei învăța că nu este imposibil să duci o viață decentă cu 1000 de lei și că mâncarea congelată te poate salva atât de foame, cât și de faliment.

5. Vei învăța lucruri noi despre tine

Este o experiență unică care ne dezvoltă ca indivizi, ne învață care sunt micile bucurii ale vieții și care ne maturizează pe zi ce trece. Este momentul perfect să începi să lucrezi la tine și la cine ești și vei vrea să fii. Mergi la cât mai multe cursuri, implică-te în activități de voluntariat, proiecte și tot ceea ce te atrage. Așa vei învăța lucruri noi despre tine, vei descoperi activități la care chiar te pricepi și cel mai important vei fi într-o continuă dezvoltare personală.

6. Fie că vrei fie că nu, o să înveți să gătești

Am menționat supa la plic și mâncarea congelată, însă la un moment dat vei realiza că nu poți să trăiești doar cu atât. Ți se va face dor de ciorba pe care nu o mâncai când erai acasă și de mâncarea care era la dispoziția ta oricând. Așa că fie că începi să gătești cu mama pe apel video sau din tot felul de tutoriale de pe YouTube sau TikTok, vei vedea că din cele două mâini pe care le ai pot să iasă minuni. Pe lângă faptul că vei face economie dacă îți gătești singur, îți vei dezvolta o nouă abilitate, plus că este un sentiment plăcut să vezi că te poți descurca singur.

7. Să fii departe de casă o să te învețe să apreciezi mai mult lumea din jurul tău

Acum îți vei da seama câte au făcut părinții tăi pentru ca tu să ajungi aici. Abia acum vei vedea cât de importanți sunt prietenii și cât de mult te ajută să știi că ai mereu pe cineva lângă tine. O să înveți să vezi lumea prin ochii celor care te-au susținut până aici și care totuși încă îți sunt alături și la 650 km distanță și când o să te întorci o să vezi că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Vei vedea că frații care te sâcâie îți vor lipsi și că certurile cu ei sunt mai interesante față în față, că totul este mai bine când vezi o față cunoscută dimineața. Cu toate acestea, când te vei întoarce vei vedea în ochii tuturor cât sunt de mândrii că ai reușit și cât de mult se bucură să te revadă. Vei învăța să simți căldura revederii, acea îmbrățișare caldă care spune mai multe decât orice cuvinte și chiar dacă este greu face parte din experiență. Este unică!