,,Suntem copii însă vom ști / Să facem țara ca primăvara…” , cânta un cor de copii din vremea comunismului , în celebra melodie ,,Noi în anul 2000″, reinterpretată în melodia lui Guess Who – Locul Potrivit .

Poate că n-ai trăit în comunism, sau poate că erai mult prea mic să înțelegi ce se-ntâmplă în juru’ tău, dar ar trebui să știi că comunismul a fost , poate, unul dintre cei mai importanți factori în influențarea vieții pe care o trăiești acum. De la școală și educația de-acasă, până la politică, media, bani și relația cu munca.

Practic, o epocă de 41 de ani (1948-1989) a dictat, și dictează, modul tău de viață, chiar dinainte să te fi născut. Uite 7 moduri prin care trecutul țării ți-a schimbat viața.

1. Modul în care ne raportăm la politică și politicieni

Elena și Nicolae Ceaușescu, în vizita oficială din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, August 1976.

Îi știi pe bătrânii care se raportează la anumiți politicieni ca la Isus din Nazaret? Cei care vin să-i pupe mâna lui Dăncilă la mitinguri, sau să fluture steagul PNL prin Piața Victoriei? Ți se pare similar cu modul în care Elena și Nicolae Ceaușescu erau proslăviți până-n ’89? Numele lor apărea peste tot în artă. Erau reprezentați în picturi și sculpturi, erau celebrați în poezii și ode.

Practic, cultura era umplută până la refuz de propagandă. Citește versurile următoare, din poezia lui George Coandă – El este România: ,,Cînd spunem Ceauşescu se face pace-n lume,/ Cînd spunem Ceauşescu, e primăvară-n grîu,/ Cînd spunem Ceauşescu, e-o doina orice rîu”.

Sărbătoare pe 23 august, Ziua României, reprezentare glorioasă pe un Stadion – Arhiva TVR

Dar ăsta nu e singurul mod prin care românii se raportează la oamenii din politică. Majoritatea politicienilor sunt percepuți ca ,,vinovații absoluți”, percepție creată printr-o serie lungă de dezamăgiri. Democratizarea bruscă din ’89 a stârnit un imbold de critică asupra noilor politicieni. Oamenilor li s-a dat dreptul să vorbească, fără ca mesajul lor să fie interceptat de Securitate, și să fie direct cenzurați. Odată cu epoca digitală, rage-ul românilor devine mult mai agresiv, însă în mare parte, nearticulat.

Nu-i un lucru străin să vezi paginile politicienilor străini umpulte cu sute de comentarii de hate. ,,Ne-ați furat țara, mitocanilor!” / ,,De ziua Romaniei fă un cadou poporului român si intră la puscarie!” / ,,Trădător și hoț” , sunt cele mai populare comentarii de la postarea președintelui de Ziua Armatei.

Deși opinia publică este înverșunată, adevărații activiști politici români, care pun presiune pe autorități, este unul mic. Ceea ce pare să fie o moștenire din epoca lu’ Ceașcă. În perioada aia, discutai politică doar în cercuri restrânse, cu oameni în care să ai încredere, deși peste tot existau turnători, însă nimeni nu făcea o mișcare concretă în scopul schimbării. Un lucru normal de înțeles, odată ce întregul popor era sterilizat zilnic cu frică. Odată cu picarea dictatorului, poporul pare că migrează mai mult în jurul discuției colective , în special pe online, fără a lua acțiuni concrete și a pune, cu adevărat, presiune. Odată cu noile generații de protestatari, lucrurile, însă, par să se schimbe.

,,Colectiv”, de Alexander Nanau, în colaborare cu HBO, nominalizat la 2 premii Oscar anul trecut, documentează marile proteste din 2015, dar și evenimentele din spatele cortinelor politice, odată cu incendiul din clubul Colectiv. O mișcare ce poate fi considerată ca primă etapă a protestelor de anvergură din România, după Revoluție.

2.Ai fost abuzat măcar odată de profesorii sau părinții tăi, care au crescut în comunism

Probabil că primul lucru pe care l-ai învățat în clasa întâi era să stai cuminte, timp de o oră, în banca ta. Obiceiul obedienței față de sistemul comunist era învățat încă de la cele mai fragede vârste. Trist, însă, este că lucrul ăsta încă se perpetuează chiar și până în ziua de azi. De la diferitele forme de abuz fizic, și până la cel psihic, toate erau lucruri complet acceptate în școlile românești până-n ’89, ba chiar erau lăudate, că dacă nu știai, ,,bătaia-i ruptă din rai”.

,,Pionierii din clasa a II-a C și tovarășa învățătoare, în fața școlii nr. 5, Vaslui – 1983″ – Vasluiul Comunist/ Flickr

Probabil că ai văzut măcar odată un copil abuzat la școală: tras de perciuni, pus să îngenuncheze umil în fața peretelui în timp ce restul clasei își continua ora, pălmuit, stigmat, șantajat, sau poate că ai fost chiar tu unul dintre ei. Probabil că ai fost abuzat de cel puțin odată în copilăria ta, de către părintele tău, crescut în comunism. Dar de ce i-ai da importanță? Orice copil a fost bătut când era mic, și până la urmă, ai fost bătut pentru binele tău.

Abuzul contra copiilor este o moștenire din comunism, abia la peste zece ani de la Revoluție, în 2004, a fost aprobată legea 272, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dar drepturile copiilor în România sunt încă neglijate. În 2020, peste 10.000 de sesizări de violență și abuz asupra copiilor au fost înregistrate, spune Protecția Copilului, iar numărul pare să stagneze, sau chiar să crească. World Vision România spune, într-un raport, că 1 din 2 părinți crede că lovirea copilului e pentru binele lui.

Sfatul medicului a publicat o listă cu repercursiuni a abuzurilor trăite în copilărie, resimțite când ești adult. Pe Mental Health for Romania, poți găsi o hartă cu terapeuți specializați, care oferă servicii gratuite sau reduse.

3.Te simți cenzurat și ți-e frică de repercusiuni

Nomenclatura comunistă era bine ierarhizată, iar legăturile de putere erau strâns legate. Transparența oamenilor aflați în pozițiile de conducere nu exista. Lucrurile erau constituite astfel încât nici-o cărămidă să nu poată să iasă din perete. Șefii nu se puteau abate regulilor șefilor mai mari, fiindcă sforile cu care fuseseră ținuți la putere ar fi putut să fie tăiate în orice moment, iar repercursiunile ar fi putut să fie uriașe pentru cel ce se răzvrătea.

Subiectul nu se rezumă doar la conducători. Omul de rând simțea frica repercursiunilor. Odată cu inventarea sistemelor de ascultare a telefoanelor de către Securitate, vocea poporului se estompa în frică și teamă de cenzură. Poate că ai auzit poveștile cu dubele negre, oamenii dispăruți, lagărele comuniste, sinuciderile neîntemeiate și celelalte atrocități care li se întâmplau celora care ,,călcau strâmb”. În cartea sa, Herta Müller, autoare româncă premiată cu un Nobel în literatură, 2009, ,,Regele se-nclină și ucide”, povestește despre traumele provocate de Securitate.

Fotografii și documente de filaj ale Securității/ Arhiva CNSAS

Patternul fricii se propagă și în democrația contemporană. Ierarhia din conducerea publică este închisă ermetic, iar crieteriul de delegare al conducerii se bazează pe principiul ,,cine știe să tacă mai bine”. Totodată, oamenii de rând se complac constant într-o spirală a tăcerii.

 La nivelul anului 2017, angajații la stat reprezentau aproape o treime din total. O estimare făcută de ministerul muncii anul trecut spune că aproximativ 1.700.000 de români lucrează la instituțiile statului. Ierarhia comunistă a statului a făcut ca azi peste un milion șapte sute de români să nu poată să vorbească despre problemele sistemului în care lucrează. De ce? Cum poți să deconspiri sistemul care te plătește? Iar dacă o faci, cât de probabil este să-ți pierzi jobul, să fi șicanat, abuzat, intimidat sau să influențezi traiectoria profesioanlă a familiei tale?

În ultimul episod al podcastului ,,On the Record”, Andreea Pocotilă, reporter Recorder, vorbește despre tăcerea din Inspectoratele Generale ale Poliției Române, cenzura ca mod de existență în sistem, frica și repercursiunile trăite de cei care au curajul să vorbească.

4. Ai crescut într-un mediu consumerist

După revoluția din Decembrie 1989, românii au avut parte de o intrare bruscă în capitalismul târziu. O lume nouă pentru oricine. O lume în care n-ai nevoie de cartelă, ca să-ți cumperi pâine. O lume în care nu trebuie să ,, cunoști pe cineva” , ca să poți să dăruiești copiilor tăi banane și portocale de Crăciun, o lume în care ești conectat cu o piața mondială, printr-o economie liberă.

Fiindcă libertatea a venit și-n sistemul economic, la jumătatea anului 1990, după o perioadă grea, de tranziție, capitalismul începe la noi într-o formă rudimentară, bișnița, prima formă de comerț privat. Sute de transporturi erau făcute pentru importarea mărfurilor din Turcia. Blugi, cafea, țigări, băutură, aur, electrocasnice sau orice alt lucru la care românul de rând n-ar fi avut acces în comunism, erau vândute în stradă sau în așa-zisele consignații.

 
Crăciun în comunism, perioada 1987-1989/ Arhiva de fotografie realizată de amatori, din comunism, Minerva

Învățați să trăiască cu puțin, într-o lume represivă și centralizată, la începutul anilor ‘90, părinții și bunicii noștrii au intrat, fără prea multă responsabilitate, și cu o sete uriașă de consum, în capitalism.

Peste tot se vindea, toate lucrurile mergeau. Nu conta ce vindeai. Lumea venea și cumpăra. Problema era să aduci marfă. Cu cât aveai marfă mai multă și mai diversificată, cu atât vindeai mai mult.”

Spune Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 și unul dintre primii bișnițari din București, într-un interviu din cadrul documentarului ,,30 de ani de democrație”

5. Ai simțit stereotipurile sociale provenite din comunism

Prin propagandă, regimul comunist român a reușit să creeze anumite idealuri în conștiința colectivă a poporului. Idealuri bazate pe scopurile Partidului Comunist. Astea sunt cele mai întâlnite trei lucruri pe care probabil le-ai auzit de la părinții și bunicii tăi, nefondate în capitalism, de adăugat în checklist-ul vieții.

  1. Trebuie să ai casa ta.
  2. Trebuie să ai un loc de muncă stabil, și cât mai trainic.
  3. Trebuie să ai o familie.

Viața ideală în comunism, pentru o persoană obișnuită, însemna să îndeplinești aceste trei lucruri, ca să ai parte de incluziune socială. Majoritatea populației urbane avea o casă din cauza migrației masive din mediul urban în cel rural, după industrializarea masivă începută în anii ’50. ,,(Prin oferirea de apartamente tinerilor săteni), regimul nu intenționa să ofere un confort suplimentar sau să rezolve problema locativă, ci să-și creeze o clasă socială proprie, cea muncitorească, pe care să o țină dependentă de regim într-un sistem integrat loc de muncă-casă-spital-grădiniță-școală.” spune istoricul Mădălin Hodor, într-un interviu acordat pentru Vice România.

Cununie civilă în comunism, 1978, Primăria Jucu / Arhiva de fotografie realizată de amatori, din comunism, Minerva

În comunism, aproape toată lumea avea un loc de muncă, cele mai întâlnite posturi erau lucrătorii de producție, în diversele fabrici și uzine, dar și lucrătorii agricoli, în cadrul CAP-urilor (cooperativele agricole). Ceaușescu a schimbat rolul producției și al industriei, din producerea profitului, în asigurarea locurilor de muncă pentru oricine. După 1968, regimul a introdus în Codul Penal o nouă infracțiune, și anume,  cea a vagabondajului. Aceasta se referea la o persoană care ,,deşi are capacitatea de a munci, nu exercită în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie ori nu prestează nicio altă muncă pentru întreţinerea sa”. Să nu lucrezi, practic, devenea o ilegalitate.

În același interviu, Mădălin Hodor explică și despre sterotipurile sexiste din comunism: ,, Băieții aveau voie să se ducă la facultate, să se concentreze pe inginerie, în timp ce fetele trebuiau să aibă grijă de familie, să devină croitorese și să fie utile în casă”.

6.Nu ai încredere în media

În Comunism, presa scrisă, radioul și televiziunea a fost încărcată de propagandă comunistă. O media care denatura realitatea zilnică, și promova idealuri inexistente. Uite cum arăta programul Televiziunii Române, chiar în 25 decembrie 1989. Programul de televiziune era unul foarte scurt, de la 19:00, pînă la 22:00. Programul începea și se încheia cu două sesiuni scurte de Telejurnal, mai apoi erai delecat cu un ,,Cîntec pentru pămîntul românesc”, în cadrul emisiunii ,,Tezaur Folcloric”. De la 20:48, aflai despre ,,îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie și pe întregul an”, ca să nu uiți, apoi, un alt recital de câtec patriotic.

Generic Telejurnal, de pe Televiziunea Națională, 1983/ Arhiva TVR

În epoca în care trăim, 100% din profiturile televiziunii sunt acoperite de publicitate. Câteodată, însă, reclamele nu sunt concentrate în formă de spot publicitar, ci partidele politice investesc bani ca televiziunile să creeze o imagine denaturată a acestora, în fața telespectatorilor, asemănătoare cu propaganda din comunism. Aproape 5 milioane de euro (bani publici) , au plecat de la partide la diferite instituții media, doar în primul semestru al acestui an. Astfel, publicul din fața TV-ului, nu va fi niciodată, cu adevărat, informat. Există un traseu bine structurat, prin care mogulii media fac ca anumite informații să nu ajungă niciodată în fața publicului, dar și să promoveze indirect imaginea unui partid.

Europa Liberă scrie des despre propaganda oamenilor politici în media românească. Cel mai recent material: ,,Propagandă pe bani publici la TV. Publicul nu știe când se uită la o emisiune plătită de partide

7.Trăiești într-un sistem corupt

Întregul stat, odată cu decembrie 1947, după ce comuniștii l-au forțat pe Regele Mihai să abdice, a fost unul bazat pe corupție. Puterile statului erau împărțite bazat pe prietenii, cunoștințe și legături sociale, iar până în 1965, sovieticii având un mare impact în politica românească. Deși pe întreaga perioadă a comunismului exista opțiunea votului democratic, întotdeauna rezultatele erau falsificate.

De la cel mai mic nivel, șpaga, furtul și nepotismul au fost mecanisme care au dictat modul în care societatea funcționa. PCR nu este doar prescurtarea Partidului Comunist Român, dar și un acronim pentru PileCunoştinţe şi Relaţii. Orice cetățean cunoștea un alt cetățean care se afla într-o poziție mai înaltă, iar practica favorurilor era extrem de des întâlnită.

Azi este la ordinea zilei să simți presiunea socială de a da șpagă instituțiilor statului, de la trecerea testului de conducere, până la oferirea mai bună de servicii medicale, probabil că te-ai întâlnit cu o situație similară. Cu un scor de 44 de puncte din 100, România rămâne în continuare în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, spune raportul Transparency International 2021.

Gânduri finale și terapie, ce trebuie să ții minte

Inscripție pe un perete – Aluzie la Revoluția Anticomunistă din Decembrie ’89

Un principiu al terapiei spune că ,,dacă cunoști rădăcina traumei, procesul terapeutic de rezolvare a problemelor va fi unul mult mai lin”. Comunismul a fost o traumă colectivă pentru poporul român, și este bine să conștientizezi asta, însă acest lucru (mai exact dictatura) nu ar trebui să îți deformeze opinia despre valorile de bază a regimului: egalitate în șanse și drepturi, eliminarea ierarhiei sociale, acces gratuit la necesitățile de viață și o proprietate deținută colectiv. Scopurile socialismului pot fi considerate mult mai morale, față de capitalismul pe care îl vedem azi.

Însă, orice opinie ai avea despre acest regim, este bine să verifici întotdeauna vorbele stereotipice a oamenilor apropiați, crescuți în comunism, sau a instituțiilor media. Să înțelegi mai bine modul în care societatea evoluează odată cu parcursul istoric, înseamnă să cunoști mai bine lumea în care te afli, dar și să fi mai vigilent.

INNER FORUM – 2011 / – George Anghelescu. Lucrarea este inspirată de copilăria artistului, în regimul comunist, află mai multe pe pagina sa.

Uite alte câteva recomandări peronale, dacă crezi că ai vrea să afli mai multe despre comunismul românesc, prin istorie și povești: