Abandonul şcolar reprezintă o gravă problemă a sistemului de învăţământ românesc, care, potrivit unui studiu realizat de Institutul Național de Statistică în 2016, ne situează pe al treilea loc în Europa, fiind precedați doar de Malta și Spania. Această realitate este cu atât mai îngrijorătoare cu cât rata de abandon școlar este în creștere constantă, în special ca urmare a perioadei pandemice.
Încetinirea acestui fenomen sau chiar eradicarea lui, s-ar putea realiza doar printr-o strategie complexă și eficientă, în care să fie implicate toate instituțiile statului, începând cu Ministerul Învățământului, Ministerul Sănătății, Ministerul Administrației și Internelor, Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului împreună cu autoritățile publice locale. Mai mult decât atât, implicarea societății civile și în special a familiei, rămâne lucrul cel mai important.
1. Identificarea și monitorizarea elevilor aflați în risc de abandon școlar
După anii 90′, în România au avut loc mai multe încercări de reducere a ratei abandonului școlar. Principala metodă considerată potrivită la momentul respectiv a fost garantarea alocației de stat pentru copiii care frecventează învățământul obligatoriu, însă datorită monitorizării ineficiente, inițiativa nu a dus la rezultatele așteptate. În ultimii ani, s-au găsit soluții precum acordarea de burse sociale, condiționate de prezența la cursuri, dar morală este că, actualmente, încă există situații în care părinții își trimit copiii la școală numai pentru a beneficia de acele sume de bani.
Astfel, atât timp cât organele competente nu implementează un program eficient și sistematic de monitorizare a familiilor din care provin copii aflați în risc de abandon școlar, fenomenul va persista și chiar se va amplifica.
2. Buget consistent și programe suport
Alocarea de bugete consistente, care să acopere necesitățile la nivel local, pentru unitățile de învățământ și programe precum “A doua șansă” sau “Masa caldă” reprezintă modalități prin care guvernanții pot contribui spre încurajarea copiiilor care provin din zone rurale defavorizate sau a căror familii nu dispun de veniturile necesare.
Programul “Masa Caldă” a început în anul 2020, printr-o încercare timidă în care au fost incluse 150 de UAT-uri, dar se preconizează că în acest an școlar, pe perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarilor şi elevilor din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, li se va asigură, zilnic, suportul alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar.
„A doua șansă”, un alt program care sprijină copii, tineri și adulți pentru recuperarea învățământului primar, în cazul în care depășesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei sau, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învățământ până la vârsta de 14 ani se derulează și în prezent.
3. Implicarea unui mediator școlar
Mai multe cercetări din domeniul educațional relevă faptul că mediul socio-cultural de proveniență al unui individ este una dintre variabilele cheie către reușita sau eșecul școlar. Este, astfel, esențială identificarea nevoilor fiecărui copil integrat în sistem, indiferent de etnia sau religia acestuia, urmărindu-se combaterea marginalizării și excluderii sociale.
Un mediator școlar îmbracă forma unui agent al comunității în relație cu școala și reprezintă, în general, grupurile sociale minoritare. Acesta sprijină familiile în cauză, previne, dar și mediază posibilele conflicte dintre familie și școală și promovează multiculturalitatea, ajutându-i pe elevii de etnie romă să depășeasca barierele sociale și culturale care îi împiedică să se integreze în comunitate.
4. Îmbunătățirea infrastructurii în mediul rural
Un infografic marca Monitorsocial.ro indică faptul că în mediul rural sunt de cinci ori mai puține licee decât în mediul urban. Cu o infrastructură subdezvoltată în zone în care precaritatea mijloacelor de subzistență duce la o sărăcie avansată, costurile pot deveni mult prea mari, motivând alegerea multor familii de a renunța la educația copiilor lor.
Legiuitorul ar trebui să dispună investiții majore în infrastructura școlară, în special în zonele rurale, unde comunitățile locale nu beneficiază de apă curentă, de rețele de comunicații, existând din păcate, și în secolul 21, sătucuri răzlețe în care nu există nici măcar electricitate. De asemenea, infrastructura rutieră deficientă și transportul defectuos reprezintă piedici pentru copiii care provin din zone montane unde, distanța de acasă spre școală este mult prea mare pentru a fi parcursă pe jos.
5. Activități extrașcolare – integrare socială
Excursiile și vizitele ocazionale la teatru sau la grădina zoologică reprezintă pentru mulți copii adevărata motivație de a merge la școală. Astfel, organizarea de activități extrașcolare în care să fie implicați, de pildă, Ziua Mondială a Curățeniei, cu inițiative de ecologizare și ieșiri în aer liber, Ziua Mondială a Copilului, cu jocuri în curtea școlii sau o vizită la muzeu și Ziua Mamei, cu activități practice precum confecționarea de felicitări sau scriere de poezii sunt doar câteva potențiale surse de motivație pentru cei mici.
Edward Thorndike propunea prin “Școala Comportmentalistă” un sistem de tip recompensă/pedeapsă, susținând că un comportament urmat de recompensă se va repeta, acest fenomen fiind la fel de valabil și invers, comportamentele urmate de consecințe negative urmând să se manifeste, cel mai probabil, cu o frecvență mai mică. Conform acestor concepte, ar trebui să să se organizeze concursuri școlare, cu acordare de diplome, pentru a îi stimula pe copii.
6. Psihologul școlar – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale și sprijinul moral și psihologic
Familia reprezintă nucleul social central în determinarea evoluției unui individ. Familia reprezintă nucleul devenirii unui adult. Un mediu familial tensionat, absența afectivității, părinții fiind deseori plecați în străinătate sau relațiile deficitare dintre soți, însoțite de vicii, certuri și chiar acte de violență, destabilizează echilibrul emoțional al copilului și poate determina diverse probleme caracteriale.
Un psiholog școlar are rolul de a oferi sprijin atât moral cât și psihologic, fiind de asemenea responsabil pentru conducerea unor controale de rutină, teste de inteligență, sesiuni de terapie pentru cei care se confruntă cu situații mai delicate acasă, iar acest ajutor de specialitate ar putea fi de mare ajutor în astfel de cazuri.
7. Cadre didactice competente
Pentru preșcolarul care pășește cu frica de necunoscut și dorul de părinte în clasa I și se confruntă cu schimbarea mediului de învățare, de la unul ludic, către unul mai puțin atractiv, este important să întâlnească un cadru didactic competent și un climat școlar plăcut. Urmând mai multe cercetări, se constată că profesorii buni sunt nu doar cei care dispun de cunoștințe solide, ci cei care reușesc să stârnească interesului copilului pentru materia predată. Acest interes se rezumă la tendința de a stabili relații cu elevii atât în plan cognitiv, cât și în plan afectiv.
Tratarea elevilor cu același nivel de respect și cu aceeași motivație reprezintă principalul mod prin care un cadru didactic poate stimula activitatea și motivația acestora.
Astfel, printr-o serie de măsuri concrete, eficiente, rata de abandon școlar ar putea fi în scădere și nu în creștere, însă pentru ca guvernul să le pună în aplicare, este nevoie, în primul rând, de mobilizarea societății civile.
