Războiul a fost dintotdeauna perceput ca fiind cea mai mare tragedie prin care este nevoită să treacă omenirea. La rândul ei, literatura a contribuit semnificativ la propagarea idealurilor pacifiste prin intermediul scriitorilor de talie mondială, ca Erich Maria Remarque, Ernest Hemingway și Ralf Rothmann, dar și celor români, ca Liviu Rebreanu și Camil Petrescu. Astfel, în contextul împlinirii recente a 104 ani de la sfârșitului Primului Război Mondial, vreau să împărtășesc 7 lecții pe care le-am preluat în urma lecturii cărților despre război.
TRIGGER WARNING: Următorul articol conține imagini și detalii care pot afecta emoțional
1) Războiul nu discriminează între victime
Probabil cel mai dureros aspect al războiului constă în faptul că acesta este în egală măsură neîndurător față de toți oamenii, indiferent de vârstă, gen și convingeri politice. De fapt, un lucru adesea ignorat este că numărul victimelor în rândul civililor poate depăși numărul de soldați morți. Drept prim exemplu ne servește China, care a suferit în jur de 14 milioane de morți în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dintre care 12 milioane de victime erau civili. Nuvela „Soroc De Viață Și Soroc De Moarte” de Erich Maria Remarque preia această idee. Aceasta include scena bombardamentul Kölnului de către forțelor aliate. Tragedia războiului este evocată prin descrierea victimelor bombardamentului, printre care se numără și o fetiță de doar 5 ani: „un perete pistruiat, ciopârțit, împins peste o scară, iar pe scară, înfipt într-un țăruș al treptelor sfărâmate trupul fetiței de cinci ani, cu fustița ecosez săltată în sus, cu piciorușele răscrăcărate și dezgolite, cu brațele întinse ca ale unei răstignite, cu pieptul străpuns de o bară de fier, al cărei capăt ieșea prin spinare.”.
2) Războiul te face să prețuiești fiecare secundă de liniște
De cele mai multe ori, războiul confirmă în totalitate principiul „îți dai seama de valoarea adevărată a păcii atunci când o pierzi”. Acest fir de idei persistă și în romanul „Ultima Noapte De Dragoste, Prima Noapte De Război” de Camil Petrescu. Ștefan Gheorghidiu, protagonistul operei, își dă seama cât de sumbre sunt ororile războiului odată ce este urmărit pentru prima dată de artileria germană. Bombardamentele care îl bântuie zi de zi îl fac să realizeze că „Mă simt palid și când îmi trec mâna peste obraji simt că mi-a crescut o barbă ca de mort.”.
3) Odată ce ai trecut prin ororile războiului, e imposibil să te adaptezi la viața obișnuită
Deși războiul aduce în urma sa moarte și suferință fizică, acesta are un impact de lungă durată semnificativ. Un soldat obișnuit cu explozii și răpăit de mitraliere are nevoie de un efort gigantic pentru a reveni la stilul de viață normal. Conform acestui articol, 27% din soldații americani susțin că au avut o tranziție dificilă la viața de civil în urma serviciului militar. Cu atât mai gravă a fost acomodarea soldaților din Primul Război Mondial, care au suferit traume extrem de grave din cauza bombardamentelor constante și a vieții mizere din tranșee. Acest fapt este confirmat de romanul „Nimic Nou Pe Frontul De Vest”, de Erich Maria Remarque. Odată întors în orașul natal în cadrul unui concediu, Paul Baumer, personajul principal, constată că nu se poate asocia cu tot ce însemna acasă: „ Respir adânc și îmi spun: — „Ești acasă, ești acasă”. Dar un sentiment de ciudățenie nu mă va părăsi, nu mă pot simți ca acasă printre aceste lucruri. Există o distanță, un văl între noi.”.
4) Războiul scoate la iveală brutalitatea ființei umane
Este evident faptul că în timp de război omenirea pierde adesea orice sens de decență și moralitate. Drept exemplu ne servesc atrocitățile comise de regimurile din Germania nazistă și Japonia imperială în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Japonezii s-au remarcat prin animalitatea cu care au maltratat și ucis milioane de oameni din China, Malaiezia, Indonezia, Filipine și alte țări asiatice. Găsim o expunere a brutalității războiului și în cadrul romanului „Pentru Cine Bat Clopotele?” de Ernest Hemingway. Acesta relatează evenimentele din timpul războiului civil din Spania, iar pedepsirea autorităților fasciste de către populația unui micuț oraș spaniol marchează apogeul violenței. Moartea lui Don Anastasio, primarul fascist, a fost cea mai crudă, din moment ce el „se aruncă jos cu mâinile peste cap și atunci nu puteai să-l mai vezi pentru că bărbații s-au îngrămădit deasupra lui. Când oamenii s-au ridicat de pe el, Don Anastasio era mort, capul lui fiind bătut de pavaj.”
5) Războiul transformă macabrul în normalitate
Cu toate că războiul aduce întotdeauna moarte și durere, ființa umană se poate obișnui cu această realitate sumbră. Drept exemplu ne servește nuvela „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu. După cum sugerează și titlul, spânzurătoarea, care este o pedeapsă rezervată doar pentru crimele cele mai grave, ia amploare imensă, devenind o realitate de zi cu zi. Mărturisirile veteranilor de război confirmă acest fapt. Conform lui Roland Bartetzko, un veteran al războaielor din Croația (1991-95) și Kosovo (1998-99) și actual jurnalist de război, mărturisește pe Quora că soldații nu simt „povara uciderii” din moment ce „Nu ești responsabil pentru nimic. Ca orice alt soldat, ți-ai lăsat conștiința (civilă) la poarta de intrare a cazărmii.”
How do soldiers cope with the mental burden of killing?
Roland Bartetzko’s answer: There’s no mental burden of killing. The day you sign up for the military, you know already two things: 1. you might have to kill somebody or 2. you might be the unfortunate guy who gets killed. There’s nothing personal involved, you’re a tiny part of a big organizati…
6) Războiul nu se schimbă în timp. Diferă doar modalitățile de a provoca suferință
Deja de mai bine de 2 milenii, războaiele continuă să disemineze ură și discordie între oameni. Însă, chiar dacă cu timpul am evoluat de la săbii și sulițe la submarine nucleare și rachete intercontinentale, războiul nu și-a schimbat principiul de bază, și anume, acesta e menit să provoace suferință. Evoluția armelor e ușor de urmărit în operele lui Remarque, din moment ce acțiunea din cadrul lor se desfășoară atât în timpul Primului, cât și celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, iese în evidență faptul că războiul, la fel ca și moartea, rămâne invariabil.
7) Cei ce așteaptă acasă suferă în egală măsură ca cei de pe front
Uneori, atunci când ne gândim la război, primul lucru care ne străbate imaginația este câmpul de luptă plin de soldați și tehnică militară. Însă, merită menționat că războiul nu are loc doar undeva, departe, ci și în casele fiecărui soldat plecat la război. Așteptarea este o tortură la fel de dureroasă ca și rănile propriu-zise. Faptul dat este oglindit în nuvela „Murind Când Vine Primăvara” de Ralf Rothmann, care relatează tragedia a 2 adolescenți germani care sunt înrolați în SS la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, familia tinerilor germani este nevoită să ii aștepte. Așteptarea se dovedește a fi în zadar încât unul dintre cei doi tineri este executat iar celălalt nu vrea să se întoarcă acasă. Astfel, conchidem că războiul este o mașinărie nemiloasă căreia nu îi pasă de victime.
