1. Nu poți pleca dramatic dintr-un loc în timp ce explodează ceva în spatele tău
De multe ori întâlnim în filme protagoniști care se îndepărtează hotărâți de o explozie uriașă și totul pare foarte dramatic, însă în viața reală acest lucru nu este posibil. Exploziile de orice dimensiune pot fi mortale deoarece, când o bombă detonează, energia eliberată din explozie radiază în toate direcțiile deodată la viteze cuprinse între 3 și 9 km pe secundă. Pe măsură ce această sferă de energie se extinde, ea comprimă și accelerează moleculele de aer din jur într-o undă de explozie supersonică. Această suprapresiune există doar pentru câteva milisecunde, dar este cauza principală a rănilor explozive și a daunelor materiale. Acel zid de aer supersonic lasă un vid aproape perfect în urma lui. Deci, la o fracțiune de secundă după ce corpul tău este puternic comprimat, este supus unei forțe de depresurizare opuse la fel de masive.
Din păcate, explozia nu se termină instant. Aerul năvălește imediat pentru a umple golul atmosferic lăsat în urmă de valul de explozie, trăgând resturile și obiectele înapoi spre sursa exploziei. Acest vânt este suficient de puternic pentru a arunca un corp uman la câțiva metri. De aceea, adăpostirea în spatele unui obiect mare și greu pentru a fi protejat de vântul puternic nu este posibil.
2. Un lunetist are mai multe de făcut decât să țintească și să împuște
Lunetiștii sunt foarte cunoscuți pentru trăsăturile lor. Abilitatea de a lovi ținte de pana la 1000 de metri nu este ceva ce oricine poate dobândi. Lunetiștii folosesc o unitate de măsură numită MOA (minute of angle) pentru a măsura acuratețea,iar cu cât distanța de la care trage lunetistul este mai mare, cu atât este mai mică precizia. Două dintre cele mai importante variabile care influențează direcția glonțului sunt vântul și gravitația. De aceea, lunetiștii învață să ”citească vântul” cu ajutorul fumului sau frunzelor căzătoare.
În plus, lunetiștii lucrează mereu în echipe de câte doi – lunetistul și observatorul. Observatorul este deseori lăsat în afara filmelor, însă el este de fapt liderul echipei. Observatorul este cel care identifică ținta reală și care transmite informațiile trăgătorului, precum rezistența vântului, elevația sau chiar și viteza de rotație a Pământului.
Totodată, un lunetist nu țintește capul, așa cum suntem învățați în filme, ci acesta țintește în două zone triunghiulare ale corpului: de la piept până la gât sau de la oasele șoldului până la pelvis.
3. Perna nu diminuează aproape deloc sunetul împușcăturii
Deoarece zgomotul unei împușcături provine de la gazele care se extind rapid din țeavă, dacă o pernă ar putea sigila botul – care conține și răcește gazele – ar exista, probabil, niveluri de zgomot mai scăzute, însă pernele nu rețin gazele explozive eliberate de o împușcătură, deci nu pot funcționa ca amortizoare.
Acesta este un experiment realizat de Jerry Miculek – Pro Shooter, prin care demonstrează și explică mitul întâlnit în filme.
4. Nu îți poți recupera memoria dacă te lovești din nou în cap
Într-un studiu realizat în SUA în 2004, aproape 42% dintre respondenți au fost de acord cu afirmația: „Uneori, o a doua lovitură în cap poate ajuta o persoană să-și amintească lucruri care au fost uitate”. De cealaltă parte a Atlanticului, în Marea Britanie, 26% dintre cei chestionați au considerat că este adevărat.
O a doua lovitură în cap nu numai că nu reușește să vindece simptomele primei, dar ar putea lăsa creierul mai vulnerabil și ar crește probabilitatea ca o a doua rănire să fie fatală. Acesta este cunoscut sub numele de ”sindromul de al doilea impact”, dar se bazează pe un număr atât de mic de cazuri, încât diagnosticul este controversat. Au existat câteva cazuri izolate de tineri care s-au întors la sport după ce și-au revenit după o comoție cerebrală, au fost loviti la cap pentru a doua oară și au murit brusc.
5. Cloroformul nu adoarme victima instant
Cloroformul este un produs secundar artificial care se formează atunci când clorul este folosit pentru a dezinfecta apa. Este un lichid inodor, cu un miros plăcut, neiritant și cu gust ușor dulce.
O scenă des întâlnită în filme este cea în care personajul negativ folosește o cârpă îmbibată cu cloroform pentru a adormi o victimă luată prin surprindere.
Cloroformul își pierde din efect în clipa în care intră în contact cu oxigenul, iar efectul substanței nu este instant. În funcție de mărimea persoanei este nevoie de până la 10 minute pentru ca victima să își piardă cunoștința.
Pe lângă timpul estimat incorect, nici efectele nu sunt așa cum le sugerează un film. Nu elimină victima pur și simplu, ci îi otrăvește corpul. Dacă se trezește din nou, nu va reveni rapid la normal, ci va fi foarte slăbită.
6. Defibrilatorul nu repornește inima
Un defibrilator nu repornește de fapt o inimă. Este una dintre cele mai frecvente întrebări puse atunci când vine vorba de defibrilatoare, așa că este probabil o surpriză. Acest lucru se datorează faptului că atunci când cineva suferă un stop cardiac brusc, inima începe să bată neregulat, ceea ce se numește fibrilație. Sângele oxigenat nu mai este pompat în jurul corpului, așa că pentru a ajuta inima să înceapă să bată din nou în mod regulat, defibrilatoarele opresc ritmul haotic al inimii, astfel încât aceasta să poată reveni la ritmul natural al bătăilor de la sine.
Așadar, defibrilatorul analizează ritmul cardiac al victimei care se confruntă cu stop cardiac. Atunci când este cazul, eliberează un șoc electric inimii pentru a-i restabili ritmul normal.
7. Gloanțele nu trebuie scoase după ce ai fost împușcat
Pericolul de a se infecta rana atunci când un glonț penetrează pielea este minim, deoarece glonțul se încinge în urma șocului împușcăturii și astfel se dezinfectează. Este mai probabil să se infecteze rana în urma încercărilor de a scoate glonțul cu foarfece sau cuțite ca în filme. Totodată pot fi provocate rupturi vasculare care pot fi mai periculoase decât lovitura glonțului.
