7 lecții de viață pe care le putem învăța din How I Met Your Mother

How I Met Your Mother (HIMYM) este un sitcom american în care protagonistul Ted Mosby le povestește copiilor săi în anul 2030 cum a ajuns să o cunoască pe mama lor. Astfel, pe parcursul celor 9 sezoane este redată viața lui romantică și socială – poveste care nu ar exista fără prietenii lui : Marshall, Lily, Barney și Robin. În ciuda amuzamentului pe care îl induce sitcom-ul, episoadele au o anumită semnificație, care ne poate fi folositoare în diferite momente ale vieții. быстрые займы без отказа без проверок

SPOILER ALERT!

1. Nu o să îți găsești perechea dacă ești într-o continuă căutare

"Nu poți forța destinul. Ce va fi, va fi." - Ted

Protagonistul ne-a învățat multe despre iubire, în special faptul că atunci când cauți cu disperare sufletul pereche nu o să îl găsești, oricât de tare te-ai strădui.
Ted și-a pierdut mulți ani căutând persoana potrivită, fiind stresat că nu o va găsi niciodată, în loc să se bucure pur și simplu de viață. În final, doar atunci când a renunțat să mai caute și-a cunoscut viitoarea soție, sugerându-ne faptul că persoana potrivită te va găsi la momentul potrivit și nu poți să faci nimic pentru a accelera acest proces.

2. Nimic bun nu se întâmplă după ora 2 a.m.

"Copii, bunica voastră obișnuia să îmi spună mereu, ‘Nimic bun nu se întâmplă după ora 2:00 a.m.’ și avea dreptate. Când ceasul bate ora 2 a.m. , doar du-te acasă și culcă-te." - Ted

Acest concept se repetă pe parcursul episoadelor, însă prima dată apare atunci când Ted decide să își petreacă noaptea la Robin – iubirea vieții lui – chiar dacă el este într-o relație cu altcineva, la distanță. Acesta decide să o mintă pe Robin în legătură cu relația lui actuală, spunându-i că el și Victoria s-au despărțit, dar adevărul iese la iveală.

Conceptul sitcom-ului ne învață faptul că după ora 2 a.m. nu se pot lua decizii înțelepte, fiind prea târziu – sau prea devreme – să gândim limpede. Prin urmare, daca ai o decizie importantă de făcut, doar pune-te la somn și odihnește-te, ca să nu regreți hotărârea pe care ai luat-o.

3. Majoritatea oamenilor sunt temporari

"Vei fi șocat să realizezi cât de ușor este în viață să rupi legătura cu cineva pentru totdeauna. De aceea, când găsești pe cineva pe care vrei să îl ții aproape, faci ceva în privința asta." - Ted

Grupul de prieteni începe să se destrame spre finalul serialului, fiindcă Robin decide să se mute pentru a se focusa pe carieră, Marshall și Lily au grijă de copil, Ted este proaspăt logodit, iar Barney probabil agață fete într-un bar. Astfel, cei 5 tovarăși nu mai frecventează barul lor preferat – MacLaren’s Pub – ci merge fiecare pe propriul drum. Cea mai importantă lecție pe care o putem învăța de aici este că odată cu trecrea timpului, oamenii se schimbă și prieteniile se pot destrăma, așa că trebuie să profităm de fiecare moment alături de cei dragi. În ultimul sezon, Ted realizează faptul că atunci când chiar nu vrei să pierzi o persoană trebuie să faci ceva în privința asta.

4. Acceptă tot timpul provocări noi

De fiecare dată când Barney primește o provocare, o acceptă cu cea mai mare plăcere, folosind replica “Challenge accepted!“. Acesta îndeplinește toate provocările propuse, fără să stea pe gânduri. Barney poate fi un model de urmat în acest sens, atunci când suntem puși în fața anumitor obstacole.

Până la urmă, în viață trebuie să riști. Nu poți să stai mereu în zona ta de comfort, pentru că în acest fel nu vei evolua niciodată. Chiar dacă sunt șanse să o dai în bară, măcar știi că ai încercat și că ai făcut tot ce îți stă în putință. Un concept asemănător este redat în sitcom de către Lily – Teoria greșelilor.

5. Dacă îți dorești ceva foarte mult, s-ar putea să se întâmple

Protagonistul visa de mic să devină arhitect, iar evoluția lui în ceea ce privește această profesie este descrisă de-a lungul episoadelor. În ciuda faptului că profesorul de arhitectură din facultate îi repeta că nu va ajunge niciodată să profeseze în acest domeniu, mai apoi șeful lui îi spunea că lucrările realizate de el nu au potențial, Ted continuă să lucreze pentru visul lui, sperând să i se îndeplinească. După mulți ani de experiență și de încercări, ajunge să facă design-ul pentru un zgârie-nori, clădire foarte importantă în orașul lor.

Pe de altă parte, Robin amintește de nenumărate ori cât de mult detestă copiii și că nu ar vrea să fie mămică niciodată. Ulterior, în timpul relației cu Barney își face un test de sarcină care iese pozitiv, iar aceasta se panichează. În urma unei vizite la ginecolog, Robin se bucură să afle că nu este gravidă, însă doctorul o anunță faptul că nu va putea să rămână însărcinată niciodată, din cauza unei probleme genetice. În final, Robin ajunge să își regrete dorința și realizează că și-ar dori, defapt, ca în viitor să construiască o familie.

Prin urmare, trebuie să ai grijă ce îți dorești, deoarece s-ar putea să se îndeplinească!

6. Nu renunța niciodată la copilul din tine

Poate să pară copilăresc faptul că Barney – adult în toată firea – iubește să se joace Laser Tag în timpul liber. Prietenii lui chiar râd de el din cauza asta, însă regizorul încearcă să ne transmită faptul că este important pentru sănătatea noastră mentală ca uneori să ne activăm copilul din noi, partea mai curioasă și jucăușă. Ca dovadă, de fiecare dată când Barney a convins pe cineva să se joace împreună cu el, fie că era Ted sau Robin, aceștia s-au împlicat la maxim. Deci, persoanele care te fac imatur și ridicol pentru că faci asta, sunt chiar acelea care au cea mai mare nevoie să se reconecteze cu copilul din ei.

7. Pentru ca o relație să funcționeze trebuie să faci compromisuri

"Presupun că uneori trebuie să îți lași ego-ul de-o parte…"- Marshall
"… Și să îți amintești că iubirea pe care o ai pentru cealaltă persoană este mult mai importantă decât să câștigi." - Lily

Cel mai iubit cuplu din HIMYM – Lily și Marshall – începe cu mult timp în urmă, pe când erau colegi la aceeași facultate. Relația lor se întinde pe tot parcursul serialului, cu excepția unei despărțiri – atunci când Lily merge în San Francisco să își urmeze visul de a picta. În acest timp Marshall este devastat, iar cei doi realizează că nu se descurcă unul fără celălalt. În final, Lily alege să se întoarcă pentru a-și salva relația, iar aceștia se împacă. Despărțirea lor a fost inevitabilă pentru a realiza faptul că își doresc cu adevărat să continue relația.