7 Filme care îți vor schimba percepția asupra lumii

movie night

Cauți o doză de inspirație astăzi? Filmele au scopul de a elibera individul de problemele cotidiene, de a-l scăpa de grijile de la serviciu sau de acasă, însă adevăratele capodopere cinematografice oferă mult mai mult decât 2 ore de relaxare. Filmele ne mișcă, făcând apel la empatia noastră, ne luminează și ne încarcă sufletul cu mii de emoții. Dacă dorești să te regăsești sau dacă te simți lipsit de motivație și epuizat, aceste filme îți vor arăta că poți oricând să schimbi lucrurile!

1. The Pursuit of Happyness

“The Pursuit of Happyness” este un film realizat după un caz real. Personajul principal, Chris Gardner trece prin toate greutățile materiale și sufletești pentru a ajunge agent de bursă (broker). Toată acțiunea se petrece în jurul celor două personaje (tata si fiul), unite într-o dragoste mișcătoare. Chris Gardner încearcă pe tot parcursul filmului să mascheze lipsurile finaniciare față de fiul său, iar într-un final reușește să îi ofere micuțului suportul financiar de care are nevoie. “The Pursuit of Happyness” este un film despre voință și speranță, despre cât de departe te poate duce încrederea în forțele proprii. Este despre vise și despre piedicile care-ți pot apărea în cale ca să te oprească, sau să te întărească. быстро займы на месяц без процентов

2. The Bucket List

Doi bărbați cu cancer în fază terminală fug din spital și decid să-și trăiască viața la maximum înainte să moară. Astfel, un multimilionar irascibil (Jack Nicholson) și un mecanic auto (Morgan Freeman) alcătuiesc o listă cu ultimele dorințe – lucruri pe care să le faca înainte să moară – și pornesc împreună spre aventura vieții lor. Trec de la volanul unei mașini de curse la parașutism, de la o cină fastuoasă la cel mai luxos restaurant la vizitarea Piramindei lui Keops, cei doi descoperind, astfel, satisfacția de a trăi viața din plin. “The Bucket List” este un omagiu adus vieții, și promoveză ideea conform căreia viața este însăși un dar, iar cel mai bun moment pentru a trăi este chiar prezentul.

3.The Shawshank Redemption

Andy Dufresne, un bancher integru căruia i s-a înscenat o crimă, începe o nouă viață în închisoarea Shawshank unde dezvoltă o relație apropiată cu bătrânul deținut Red. Personajul principal va pune la cale un ingenios plan de evadare, dar și de pedepsire a tiranicului director al închisorii, fapt care va reuși să îl apropie de Red. “The Shawshank Redemption” este un film despre nedreptate, cruzime, frică, dar și despre speranță, loialitate, prietenie. Ideea că închisoarea este un loc plin de criminali și oameni răi nu își are locul aici, deoarece ea ajunge să fie prezentată ca un loc oarecare, cu oameni buni și răi, un loc cu care te obișnuiești, locul care devine “acasă” pentru unii din deținuți. Comportamentul lui Andy este cu adevărat impresionant, întrucât reușește să le redea deținuților speranța că vor scăpa de condițiile groaznice în care sunt ținuți. Așadar toată energia lui este dedicată planului de a evada din închisoare, singurul său confort venind din viziunea libertății.

4.Good Will Hunting

“Good Will Hunting” aduce în prim-plan drama rebeluli de 20 de ani Will Hunting, înzestrat cu o memorie vizuală fantastică, care își petrece timpul cu amicii lui din sudul Bostonului. După ce profesorul universității MIT, Lambeau, își încuie studenții cu o formulă matematică pe care o lasă pe tabla din hol, Will lasă rezolvarea sub anonimat, determinându-l pe Lambeau să dea de urma tânărului. Pe măsură ce problemele lui Will cu poliția se intensifică, Lambeau îi oferă o soluție, dar cu 2 condiții: să meargă la un psiholog și să facă meditații la matematică. Will o acceptă pe cea de-a doua, dar refuză să colaboreze cu mai mulți psihologi. Apoi Lambeau ia legătura cu fostul lui coleg, psihologul Sean McGuire, cu care reușește să colaboreze. Will ajunge treptat să aprecieze viața așa cum e ea și, mai important, să creadă în forțele proprii.

5.It’s a Wonderful Life

 În ajun de Crăciun, în orăşelul american Bedford Falls, George Bailey îşi cântăreşte cu tristeţe propria viaţă, după ce compania lui, moştenită de la tatăl său, a ajuns în prag de faliment. Disperat că şi-a dezamăgit familia, George e pe cale să se arunce în râul pe jumătate îngheţat, când îşi face apariţia Clarence, care se prezintă drept îngerul lui păzitor. Misiunea lui Clarence este să-l salveze pe nefericitul George, pentru a-şi câştiga, în sfârşit, aripile de înger! Fireşte, George îl crede nebun de legat, dar acceptă, totuşi, propunerea bizarului personaj de a vedea cum ar fi arătat existenţa familiei şi a prietenilor săi dacă el nu s-ar fi născut. Confruntat cu o realitate paralelă pe care n-o poate influenţa, George ajunge astfel să-şi preţuiască propria viaţă, cu bune şi rele, şi să se bucure de iubirea celor dragi în ziua de Crăciun. Filmul evidențiază ideea conform căreia fiecare om are locul său pe pământ și fiecare persoană influențează într-un mod sau altul viața celor din jur.

6.Dead Poets Society

La sfârşitul anilor ’50, într-o şcoală de elită din New England, John Keating, un profesor de literatură nonconformist, îşi învaţă elevii să se abată de la litera cărţii şi să dea frâu liber pasiunilor. Tinerii sunt îndemnaţi să trăiască “vieţi extraordinare”, după motto-ul “Carpe Diem”, iar cei mai talentaţi dintre ei reînvie Cercul Poeţilor Dispăruţi, un club de poezie din care făcuse parte şi Keating în vremea studenţiei sale. Dar metodele neortodoxe ale profesorului atrag nemulţumirea directorului şcolii, care nu întârzie să îngrădească sever libertatea şi spontaneitatea abia descoperite de elevi. Cu toate că metodele sale sunt neconvenționale, profesorul își învață elevii să rămână cu inimile deschise tuturor posibilităților și să își trăiască viața la maximum. “Dead Poets Society” este un film despre puterea de a-ți împlini destinul, despre a rămâne loial convingerilo tale chiar dacă majoritatea oamenilor sunt împotriva lor, dar mai important este un film despre importanța trăirii clipei.

7.Seven Pounds

“Seven Pounds” prezintă povestea emoționantă și plină de suspans a unui bărbat (Will Smith) hăituit de un secret ascuns care încearcă să se izbăvească, schimbând destinele a șapte oameni complet necunoscuți. Odată ce a pornit pe acest drum, nimic nu-i mai poate schimba hotărârea. Sau, cel puțin așa crede el. Însă Ben Thomas nu se așteaptă câtuși de puțin să se îndrăgostească de una dintre aceste șapte persoane, iar persoana respectivă va sfârși prin a-l schimba pe el prin optimismul ei molipsitor. Parte thriller palpitant, parte o surprinzătoare și răvășitoare poveste de dragoste, filmul lansează întrebări provocatoare despre viață și moarte, regrete și iertare, înstrăinare și prietenie, dragoste și mântuire, dezvăluind firele nevăzute ce leagă destinele oamenilor într-un mod neașteptat.