Zilnic sunt aduse în fața publicului știri violente legate de crime recente care au marcat nenumărate familii. Pentru cei care nu sunt implicați direct, numele pe care le aud la televizor, în treacăt, reprezintă doar un zgomot de fundal care dispare odata ce opresc sonorul, dar în realitate aceste persoane au existat și au avut povești care nu ar trebui uitate.
Când o persoană dragă moare din cauze naturale este un anumit confort în toată durerea resimțită fiind dat faptul că se cunoaște cu adevărat „făptașul”. Lucrurile stau cu totul diferit în momentul în care o persoană nevinovată este omorâtă cu brutalitate, iar dosarul care conține toate informațiile despre ea prezintă pe copertă ștampila „Autor Necunoscut”.
Patru dintre cazurile care sunt menționate în acest articol fac parte din „Dosarul Autostopistelor”. Aceste cazuri vizează patru femei cu aceeași soartă care nu au avut în comun decât o greșeală care avea să le coste viața: au ales să facă autostopul. Criminalul nu le-a ales atent după aspect, vârstă sau trăsături aparte ci a așteptat momentul potrivit în care ele îl vor alege pe el. Astfel niște femei prea inocente pentru a lua în considerare atrocitățile de care unii oameni sunt capabili și-au găsit sfârșitul tragic.
Cu timpul, oamenii tind să uite lucrurile care nu i-au vizat în mod direct, dar într-un anumit punct în istoria recentă a României numele amintite în acest listicol au fost pe buzele tuturor.
1.CADAVRUL din fântână
27 aprilie 1989 a fost ziua care avea să năruie întreaga percepție asupra cuvântului familie pentru 5 persoane din Pașcani, Iași.
Ziua a început cu pregătirile asidue ale mamei, Cezaria Lucaci, pentru sărbătorile Pascale care se apropiau cu pași repezi. În jurul orei 12 se întorc de la școală cele două fete ale sale, Alina în vârstă de 9 ani și Coculeana de 7 ani, care năvălesc în casă cu o fericire tipic copilărească. În timp ce Alina doarme alături de tatăl său pentru câteva ore, fiica cea mare o ajută pe mama lor să decojească nuci până în punctul în care coșul de gunoi se umple. În jurul orei 16 tatăl și fiica sa, care tocmai s-au trezit, iau masa împreună. Telu, băiatul familiei își roagă mama să îl lase să meargă la bâlciul care se organiza în apropiere, iar Coculeana a informat-o că dorește să își viziteze o prietenă. Astfel, Alinei i s-a întrebuințat sarcina de a duce gunoiul la locul special amenajat de lângă blocul lor, în schimbl unei înghețate promise de femeie.
Au iesit pe rând din casă, Alina, îmbrăcată în fustă de pionier, pulover roz la baza gâtului și papuci albi în picioare, fiind ultima care iese pe ușă. În primele 20 de minute în care fata nu se întoarce acasă, mama nu își face griji, gândindu-se că fie a mers în vizită la bunici, care locuiesc în apropiere, fie s-a întâlnit cu o prietenă cu care a rămas să se joace. Problemele încep să apară abia după o oră jumate de la absența Alinei, moment în care mama iese din casă cu scopul de a o căuta, dar se întoarce fară rezultat. Acesta a fost primul semn al necazului care avea să se așterne asupra familiei.
Cezaria Lucaci, îngrijorată, alege să meargă la poliție în acea seară, la ora 20, unde avea să fie ignorată și să i se dea un răspuns nesatisfăcător de la oamenii în care și-a pus toată speranța „Aşa-s copiii, pierd vremea pe drum”.
A doua zi, femeia depune la poliție o cerere scrisă după ce cu o seară înainte, împreună cu familia sa, a căutat fetița în toate locurile în care s-a putut gândi, dar fară niciun rezultat.
Pentru ca situația să fie și mai neagră decât se prevestea deja, polițiștii au venit la fața locului la 48 de ore de la dispariția fetei doar pentru a preleva amprente digitale cu care s-au mulțumit pentru următoarele două săptămâni de căutări. Următorul lucru care avea a fi notat în paginile dosarului care urmărea dispariția Alinei a fost „În timp ce se executau sarcinile pentru găsirea minorei în municipiul Paşcani, în ziua de 10-05-1989, orele 20:20, lângă blocul nr. 6 din Strada Ştefan cel Mare, judeţul Roman, sub o macara fixă, în dezafectare, a fost găsit bustul şi capul unei persoane de sex feminin (copil). Segmentele au fost ambalate în pungi din polietilenă şi erau într-o stare avansată de putrefacţie. Degajarea s-a făcut cu un obiect tăietor: la bust, la încheieturile membrelor superioare, iar capul, din zona vertebrelor cervicale (lipsesc vertebrele 3, 4 şi 5) şi în zona laringelui. Necropsia a stabilit că segmentele aparţin unei persoane de sex feminin, de 10-11 ani, prezentând trei plăgi tăiate superficial în zona pubiană şi a anusului”. Părinții fetei au mers de îndată la fața locului și au căzut de acord fară suflare că aceea era Alina.
Din acel moment orice urmă de speranță ,existentă în sufletele familiei, că își vor găsi fata dispărută încă în viață s-au năruit.
„În 12.05.1989, în Todirești, la 50 de km de Roman, într-o fântână confecţionată din tuburi de beton, cu diametrul interior de 0,42 metri şi 26 metri adâncime, pe partea stângă a drumului judeţean Paşcani s-au găsit zece bucăţi de carne de om, cu greutatea de 8,4 kg, două antebraţe, două palme şi două labe ale picioarelor. Expertiza dactiloscopică a stabilit că impresiunile digitale de la palmele ridicate din fântână aparţin minorei Lucaci Alina”, scrie același polițist.
„Crima asta nu a fost făcută de un om prost, de un ţăran, nici de un psihopat, că doar nu a făcut borş cu oasele fetiţei mele! Mă gândesc că poate au făcut un film de groază cu ea”, spune femeia, şi-şi încruntă privirea. „Copila mea a fost găsită fără cap, fară braţe, iar carnea de pe picioare era tăiată fâşii de parcă trebuia să facă şniţele din ele. Oasele picioarelor nu s-au găsit, nici ale antebraţelor. Ci numai ale braţelor. Tălpile erau decupate de la gleznă cu o precizie extraordinară, la fel şi mâinile. Puteai să vezi cartilagiile, oasele curăţate de carne nu erau zgâriate”, povesteşte mama cu o stăpânire de sine stranie.
După aceste descoperiri, poliția a intervievat 6000 de persoane, însă niciunul nu a fost cel/cea care a avut de a face cu moartea fetiței de 9 ani și așa aveau să rămână lucrurile până în prezent. Mama a fost unul dintre suspecții pe care i-au luat în considerare anchetatorii, din cauza faptului că presupusele coji de nucă pe care Alina a mers să le arunce la gunoi nu au mai fost găsite nicăieri. Însă toate declarațiile femeii și informațiile oferite de alte persoane interogate în legătură cu Cezaria Lucaci au fost în favoarea acesteia, stergându-se astfel orice urmă de îndoială legată de vinovăția femeii.
Așadar cazul Alinei Lucaci rămâne pentru oameni unul dintre cele mai înfricoșătoare crime întâmplate pe teritoriul României, iar senzația de neliniște e amplificată de faptul că ucigașul, care a dat dovadă de o finețe extraordinară, se află încă de atunci în libertate având identitatea necunoscută.
De asemenea acest caz a fost abordat și de catre Marilu intr-un video din seria “True Crime” postat pe YouTube.
2.Marcela Tomozei
prima femeie din dosarul autostopistelor
Mamă a doi copii, asistentă medicală la Spitalul din Huși și soția preotului din comuna Crețești, Marcela Tomozei, a fost găsită decedată într-o pădure de lângă Bârlad, la data de 13 octombrie 2000.
Femeia a mers împreună cu soțul său, Eduard Tomozei, în Tecuci de unde bărbatul a achiziționat o nouă mașină, pe care a dus-o la verificări în aceeași zi. Marcela Tomozei i-a spus mai apoi bărbatului că își dorește să participe la greva organizată de cadrele medicale din Vaslui. Ca un soț exemplar, acesta a condus-o până la locul unde se aflau mulțimea de persoane care făceau autostopul și a plecat fără a se mai uita înapoi să se asigure că soția sa a găsit pe cineva de încredere pentru drumul pe care avea să îl parcurgă. Așadar bărbatul s-a întors nestingherit la casa familiei care i-a găzduit cu o noapte înainte, iar în paralel, Mariana își petrecea ultimele momente în care plămânii săi au mai făcut cunoștință cu aerul.
Astfel, fără niciun martor competent care să poată oferi informații referitoare la autoturismul care a oprit la semnul femeii de 29 de ani, nu se poate știi cu certitudine cum au decurs evenimentele din momentul în care preotul a plecat de lângă soția sa. Cu toate că anchetatorii speculează că preoteasa a mers cu o mașină până la Bârlad, iar mai apoi a schimbat „ocazia”, fiind oameni care susțin că au văzut-o într-o Dacie roșie în apropierea Fabricii de cărămidă, femeia rămâne singura care va cunoaște vreodată adevărul.
Cât despre modul în care și-a găsit sfârșitul, se poate spune că femeia a fost ștrangulată cu propria eșarfă, ba mai mult, se speculează că aceasta a fost o crimă pe baze financiare, toate lucrurile de valoare pe care Mariana Tomozei le avea asupra sa la momentul plecării din Tecuci (bijuterii de aur, suma de bani din geantă) fiind de negăsit.
Singurul suspect în acest caz a fost soțul femeii, care s-a recăsătorit la nici 3 luni de la moartea acesteia, dar nu a fost găsită nicio probă împotriva lui.
3.Safta Ciubotaru
Data de 10 octombrie avea să fie o zi neagră pentru Safta Ciubotaru, mama a doi copii, Bogdan si Maria de 11, respectiv 8 ani. Femeia locuia de o vreme la sora ei în Bârlad și din cauza banilor, care erau insuficienți pentru familie, a decis să meargă să lucreze în Turcia. După planul pe care l-a întocmit tânăra de 30 de ani, totul avea să decurgă în favoarea ei și a familiei, cărora va putea să le ofere un trai mai bun cu ajutorul banilor pe care ar fi reușit să î-i strângă din muncă onestă. Cu toate acestea, mărinimia și încrederea prea mare în oamenii necunoscuți i-au adus sfârșitul.
Ultimul drum pe care Safta Ciubotaru a reușit să-l mai parcurgă cu certitudine a fost până la Fabrica de Rulmenți, și mai apoi în mașina criminalului, loc în care aceasta s-a stins împreună cu aspirațiile ei la o viață mai bună pentru oamenii pe care îi iubea cu tot sufletul.
În decembrie a aceluiași an, speranțele familiei legate de regăsirea femeii nevătămată, au fost spulberate în totalitate. În acea zi care avea să le marcheze viitorul pentru eternitate, familia a recunoscut rămășițele cadavrului Saftei Ciubotaru din pădurea Mitoc, comuna Costești. Asemenea Marcelei Tomozei, toate bunurile de valoare au fost furate, însă nu s-a putut niciodată concluziona cu certitudine că cele două crime ar fi avut același autor.
Sfărșitul tragic al femeii de numai 30 de ani a fost punctul care a deteriorat și viitorul copiilor săi, aceștia ajungând în plasament, în lipsa banilor de care aveau atâta nevoie rudele pentru a-i întreține și în lipsa tatălui, care murise cu puțin timp în urmă din cauza unei boli oribile de piele.
4.Maria Bîru
Principalele diferențe între Maria Bîru și celelalte 3 femei ucise sunt statura, aspectul și vârsta, femeia fiind scundă, corpolentă și la vârsta de 46 de ani în momentul în care și-a găsit sfârșitul.
Aceasta era mama a doi copii și își ducea traiul în Răchitoasa, Bacău, unde a reușit să-și construiască o casă. Dorința femeii de a cumpăra medicamente mai ieftine ajutată de sora ei din Vaslui, într-un moment nefast, au dus-o pe drumul morții.
Așadar, în data de 28 august 2000, Maria Bîru a luat autobuzul până în gara din Bârlad de unde urma să ia un tren până la Vaslui, tren care nu și-a mai făcut apariția în acea zi. Astfel, ultimul loc în care se știe cu certitudine că a ajuns este Bârlad, după cum declară șoferul autobuzului din acea zi pătată cu sânge.
Asemenea Saftei Ciubotaru, rămășițele osoase ale femeii de 46 de ani au fost descoperite de către un om care tăia lemne în pădurea Mitoc din comuna Costești. În jurul cadavrului nu s-a descoperit nicio urmă de hainele sau obiectele de valoare ale femeii, lucru pe care l-au avut în comun cele 4 autostopiste ucise cu bestialitate.
În urma sa a rămas o familie îndurerată, care la 8 ani ani de la găsirea rămășițelor, nu poate concepe că Maria Bîru a decedat. Băiatul femeii a refuzat să organizeze o înmormântare creștinească, un parastas, sau chiar să ridice certificatul de deces, fiind convins că mama sa încă este în viață.
Singura amintire a femeii rămâne în sufletele celor dragi, în poza mărită la rang de tablou din casa în care aceștia locuiesc și în câteva rapoarte întocmite de poliție de la acea vreme marcate cu Autor Necunoscut.
5.Mioara Anuța Manea
ULTIMA FEMEIE DIN DOSARUL AUTOSTOPISTELOR
Mioara, la cei 29 de ani ai săi „era strângătoare, nu bea, nu fuma. Îi plăcea să facă goblenuri”, declară soțul femeii, Ovidiu.
Pentru tânără și cei apropiați ei, 2004 nu este doar un an oarecare, ci este anul în care viața lor a luat o turnură de neimaginat. Deși Mioara cunoștea cazurile anterioare ale femeilor care au sfârșit în urma unui autostop în raza Bârlad-Vaslui, ea a considerat că nu i se va întâmpla la fel, dar s-a înșelat amarnic.
Întoarsă mai repede de la lucru, merge acasă, trebăluiește, iar mai apoi se îmbracă în puloverul portocaliu, pantalonii crem și geaca de imitație de piele pe care avea să le cunoască o țară întreagă.
Fiică iubitoare și devotată, tânăra se hotărăște să meargă în vizită la părinții ei din Șișcani cu ocazia zilei de nume a mamei sale. A decis să facă această vizită fiind de părere că „măcar acum, cât mai sunt în viaţă, să se bucure de părinţii ei”, îşi aminteşte soţul Mioarei.
Mioara și soțul ei merg împreună cu mașina până în centrul orașului Vaslui unde bărbatul a trebuit să coboare, iar soția sa și-a continuat drumul până la benzinăria de la marginea orașului, unde urma să facă autostopul. În ciuda avertizărilor lui Ovidiu de a avea grijă în ce mașina va urca, femeia este de un curaj aparte și nu ia în considerare sfaturile soțului său. Așadar cu stăpânire de sine uluitoare pune piciorul în autoturismul în care avea să-și găsească sfârșitul.
La scurt timp de la dispariție, poliția din Tătărani îi descoperă cadavrul în pădurea din localitate, iar soțul este chemat la morgă pentru a o identifica. Din acel moment bărbatul a rămas marcat pe viață, pentru că femeia din fața lui, mutilată și ștrangulată, nu semăna deloc cu femeia cu care urma să-și întemeieze o familie, dar cu toate acestea, nu putea nega că aceea era Mioara. Criminalul s-a asigurat că ia familiei tot ce au mai de preț, mai întâi viața tinerei urmând să-și cuvină și toate bunurile pe care le avea asupra ei în ziua de 20 mai 2004. Astfel, cazul a rămas până în prezent marcat cu autor necunoscut.
Ovidiu, soțul Mioarei, își amintește cu groază acea perioadă din viața sa, care l-a lăsat cu plăgi adânci pe suflet. La 8 ani de la moartea soției, nu poate concepe că femeia cu care urma să aibă o familie frumoasă de care să se bucure în casa pe care au ridicat-o împreună, nu se va mai întoarce niciodată.
Dupa moartea fiicei, tatăl Mioarei, a decedat „de scârbă” la un an distanță, dupa cum citeaza sursa utilizata.
6.Cazul farmacistelor
În seara de Sfântul Nicolae al anului 2004, două farmaciste, Manuela Cistian (37 de ani) şi Daga Susan (57 de ani), au preluat ultimul client din acea zi de lucru, dar și pentru restul vieții lor.
Bărbatul intră în farmacia „Theea” din Brașov la ora 19 și i se adresează Manuelei: „Calmogen, un test de sarcină, Diprofos, o seringă…”, moment în care camerele de filmat se opresc din înregistrat. Atunci femeile au fost așezate în genunchi una lângă alta în camera din spatele farmaciei, unde au fost împușcate cu sânge rece în cap cu o armă artizanală. Mai mult decât atât, din casa de marcat au fost furați toți banii existenți.
„Coco”, singurul martor care l-a observat pe posibilul suspect din acest caz povestește că : „bărbatul avea o constituţie atletică, vârsta 35-43 de ani, înălţimea cca 1,80-1,82 m, îmbrăcat în pantaloni de culoare închisă, cu o scurtă de fâş sau tircot, de culoare închisă, cu glugă pe cap”. Tot ea declară, în aceleaşi condiţii, că „nu i-am văzut faţa foarte bine, doar din profil şi foarte repede, nu l-aş putea recunoaşte”.
Așadar singurul suspect a rezultat a fi Alexandru Emil Diaconescu, în vârstă de 26 ani, care a stat în arest preventiv timp de zece luni și jumătate, doar pentru a fi declarat nevinovat în 7 februarie 2007. Oricât au fost interogați martorii și oamenii apropiați lui Diaconescu nu s-a putut spune cu certitudine că bărbatul a comis crima, așadar cazul rămâne marcat cu autor necunoscut.
8.Ionela Hurdela
La data de 22 septembrie 2002, la numai o săptămână după ce începuse un nou an școlar, Ionela merge pe vale la cules de măceșe împreună cu fratele său mai mic, Vasile, și cu mama lor. Această zi de duminică în satul Gârliște din Caraș Severin a decurs liniștit fără niciun semn al atrocităților care aveau să se întâmple la scurt timp. Mama îşi aminteşte cu drag despre fiica sa care „era foarte veselă în ziua aia, mă tot pupa, și pe obraji, şi pe mâini, glumea cu mine, mă împingea în joacă spre râu (n.r. – pârâul Gârlişte, care traversează satul)”.
La întoarcerea în sat, cei trei se întâlnesc cu Măran Iancu, fotograful satului, care a ajutat familia Hurdela la treburile gospodărești de-a lungul verii, așa că aceștia aveau încredere în el. Pentru că mama a trebuit să verifice animalele de pe deal, copiii și-au continuat drumul alături de bărbat. Fratele Ionelei declară poliției la nici 24 de ore de la plimbarea respectivă : „cum am ştiut faptul cã numitul Măran Iancu i-a promis de mai multă vreme sorei mele că-i va face câteva fotografii, iar în data de 22.09.2002, din discuţiile purtate cu sora mea, am înţeles faptul că aceasta a fost chemată de Măran Iancu pentru a-i face poze pe terenul de fotbal, acesta având aparat foto”.
Așadar copila a făcut întocmai discuției purtate cu vecinul lor. A mers în grabă acasă de unde și-a luat o plasă cu haine mai frumoase decât cele pe care le purta și a luat-o la goană către ”terenul de fotbal”, un teren viran aflat pe distanța dintre sat și peștera în care urma să fie găsită moartă.
Familia nu a fost alarmată în acea seară de duminică după ce fetița de 11 ani nu s-a întors acasă până la lăsarea serii deoarece aceasta „mai rămânea să doarmă la o nepoată, mai întârzia pe la ea”. Lucrurile au luat o turnură serioasă în momentul în care a doua zi Ionela era în continuare de negăsit. Atunci familia a mers la poliție pentru a raporta dispariția fetei, iar pe 3 octombrie 2002 i-au descoperit cadavrul cu urme de arsuri pe față, la nivelul copaselor și în zona pubiană într-o peșteră din apropierea satului.
Singurul suspect din acest caz a fost Măran Iancu care s-a încurcat în declarații, spunând o dată că nu cunoaște niciun detaliu despre locul în care s-ar putea afla Ionela, iar mai apoi își cerea iertare pentru crima pe care o săvârșise doar pentru a declara la urmă că polițiștii l-au presat să dea mărturie mincinoasă cum că el este ucigașul. Cu toate acestea bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare dintre care a săvârșit doar 2 ani și 4 luni, timp în care declară că „a fost OK. Numai că n-aveam libertate. M-am întâlnit acolo cu prieteni, foşti colegi de şcoală, doi dintre ei erau închişi pentru cã furaseră o vacă”.
În sfârșit, ultimele cuvinte spuse despre acest caz rămas nerezolvat sunt de la avocatul lui Măran Iancu care o consideră „o crimă cu autor pe jumătate cunoscut” despre care „Poate s-o afla adevărul. Poate o apărea vinovatul, poate, cine ştie?, o recunoaşte chiar el, dacă e vinovat”…