Dacă părinții noștri, bunicii sau chiar străbunicii au avut experiențe traumatice de care nu s-au vindecat niciodată, durerea și trauma rezultată ne pot fi transmise și chiar ne pot afecta abilitățile parentale, noi continuând astfel ciclul de traumă. Emoțiile puternice legate de traumă nu pot să nu fie transferate la următoarea generație, deoarece fac parte din viața supraviețuitorilor. Chiar dacă a doua generație nu se conectează imediat la traumă, evenimentul traumatic este întotdeauna prezent într-o anumită formă. Pentru a conștientiza efectele acestor traume, v-am pregătit o listă cu cele mai profunde dintre acestea.
1. Durerea transgenerațională – copiii devin ,,containere” ale durerii părinților
Durerea transgenerațională se referă la situațiile în care un eveniment tragic a avut un impact atât de puternic în cadrul unei familii încât a fost transmis la următoarele generații.
Această formă de durere poate exista în cadrul familiilor care s-au confruntat cu pierderea unui copil. După ce au trecut prin această experiență tragică, părinții sunt adesea mult mai protectori față de ceilalți copii ai lor, uneori până la punctul în care le insuflă temerile de o altă astfel de pierdere. Când această frică este insuflată profund, ea poate fi chiar transmisă generației următoare, deoarece acești copii pot deveni ei înșiși părinți.
2. Lipsa mâncării – părinții raționalizează mâncarea și o păstrează cât mai mult posibil sau fac binge-eating
Când vine vorba de o traumă cauzată de sărăcie, avem două feluri în care oamenii reacționează: aceștia pot fie să devină zgârciți, păstrând mâncarea pentru o perioadă îndelungată în frigider și oferindu-le copiilor din aceasta cu porția, fie să facă binge-eating ori de câte ori mâncarea este valabilă. În al doilea caz, persoanele pot dezvolta tulburări alimentare, acestea conducând la obezitate.
Experimentul de înfometare din Minnesota dovedește acest lucru. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, voluntarii ce nu aveau până în acel moment tulburări alimentare au ajuns să se confrunte cu foametea în medii controlate. După experiment, voluntarii au dezvoltat o relație nesănătoasă cu mâncarea, mulți dintre ei având probleme cu greutatea pentru tot restul vieții.
3. Divorțul părinților – copiii au mai multe șanse să divorțeze la rândul lor
Transmiterea intergenerațională a divorțului a fost bine documentată. Conform Amato și Bumpass, copiii cu părinți divorțați au mai multe șanse să divorțeze decât cei care au crescut în familii cu doi părinți.
Diviziunea psihologică indusă la copiii divorțului și separării îi face să nu fie capabili să aibă în vedere două realități. Aceasta înseamnă pur și simplu că copilul nu mai poate tolera modul în care viața lui este împărțită în două experiențe diferite în lumea externă și internă.
4. Violul – o mamă ce a fost abuzată sexual are șanse mai mari de a avea un copil ce va fi abuzat la rândul său
Mai multe studii au dovedit faptul că mamele care raportează că au fost abuzate sexual în timpul copilăriei sau adolescenței au mai multe șanse să aibă un copil care a suferit la rândul său de abuz sexual.
Aceste studii nu implică mamele ca fiind responsabile pentru abuz, cu siguranță nu ca abuzatori. Mai degrabă, studiile surprind consecințele negative ale abuzului (de exemplu, sărăcia, sarcina timpurie, depresia, simptomele de traumă și consumul de substanțe), care creează un mediu dăunător pentru copil, crescând astfel riscul copilului de a deveni victimă.
Mamele care au fost victimizate sexual în copilărie sau adolescență pot prezenta deficite în comunicarea parentală (în special despre sex) și monitorizare, ceea ce la rândul său crește probabilitatea ca fiica să se angajeze în comportamente sexuale riscante și să experimenteze ea însăși victimizarea sexuală.
5. Violența în familie – persoanele devin agresive la rândul lor, anxioase și depresive
Trauma, definită ca orice experiență care copleșește abilitățile fizice sau psihologice ale unui individ, provoacă adaptări comportamentale și schimbări fizice în creier și restul corpului. Persoanele care au suferit traume au niveluri mai ridicate ale hormonilor de stres cortizol și adrenalină, și chiar și stimuli aparent ușori care declanșează răspunsul creierului de luptă-fugi-îngheț pot duce la reacții puternice de frică, anxietate, depresie sau agresivitate. Spre deosebire de evenimentele traumatizante ce se întâmplă o singură dată, cum ar fi a fi prins într-o tornadă, violența în familie este de obicei continuă, iar starea constantă de alertă cu hormonii de stres însoțitori își arată efectele. În plus, stresul poate provoca modificări genetice care sunt transmise descendenților.
6. Trauma istorică – grupuri întregi de persoane sunt afectate toată viața de evenimentele prin care au trecut strămoșii lor
Expunerea la război și violență nu numai că are consecințe majore pentru societate în general, dar are și un impact negativ asupra vieții individuale a oamenilor. Ca urmare a simplei absențe a membrilor familiei din cauza Holocaustului, este posibil ca urmașii să fi avut mai puțin sprijin familial disponibil în comparație cu descendenții non-Holocaust. În plus, părinții supraviețuitori au fost probabil mai puțin capabili să ofere îngrijire directă și indirectă, cum ar fi acționând ca un model sau oferind sprijin emoțional și sfaturi.
Sentimentul profund de durere și pierdere resimțit de cei care au trăit ororile lagărelor de concentrare sunt de neimaginat pentru oricine din afara acelei experiențe. Pe măsură ce acei supraviețuitori au continuat să aibă copii după eliberare, este de înțeles că le-au împărtășit poveștile de durere, fără să-și dea seama de impactul emoțional pe care l-ar insufla în ei. Studiile au arătat o rată mult mai mare de dependență de consilierea terapeutică în rândul generațiilor ulterioare celor care au trăit holocaustul decât în populația generală, deoarece acești oameni continuă să se confrunte cu ororile, temerile și pierderile insuflate de părinții lor.
Evreii consideră că prin reproducere ar putea să refacă numărul de 6 milioane de persoane ce au murit în urma Holocaust-ului, motiv pentru care în comunitățile evreiești femeile fac foarte mulți copii. Acest lucru este un alt rezultat al traumei intergeneraționale.
7. Sclavagismul și rasismul – boli, stimă de sine scăzută, omucidere
O consecință majoră a sclavagismului este trauma care se transmite din generație în generație. Oamenii din grupurile marginalizate internalizează adesea stereotipuri rasiste despre propriul grup. În cadrul comunității afro-americane, acest lucru poate apărea în mai multe moduri diferite. Colorismul, texturismul și featurismul sunt construite în jurul credinței că atributele fizice care sunt mai apropiate de alb sunt mai acceptabile, mai prezentabile și mai frumoase. Rămășițele sclavagismului i-au făcut pe oamenii de culoare să creadă că inamicul este celălalt, unul dintre ei, când, de fapt, toată lumea este vătămată de același sistem. Rezultatele celebrului studiu cu păpușile de culoare au dovedit că o mare parte dintre copiii de culoare au o preferință pentru păpușile albe față de păpușile negre.
Rasismul este asociat și cu multe rezultate negative asupra sănătății. Un studiu din 2010 a constatat că femeile de culoare s-au confruntat cu o îmbătrânire biologică accelerată din cauza factorilor de stres. Cercetările indică faptul că rasismul este asociat cu un nivel mai ridicat de stres, ceea ce poate crește riscul de hipertensiune arterială.
Pentru mulți tineri de culoare, în special cei din comunitățile defavorizate și cu resurse insuficiente, ,,neputința învățată” poate fi o altă consecință a traumei intergeneraționale. ,,Neputința învățată” este percepția că indiferent de ceea ce face o persoană, nu își poate schimba situația sau starea.
Alte studii arată că ratele de omucidere sunt mai mari, bărbații de culoare având de 5 ori mai multe șanse de a fi încarcerați decât albii. De asemenea, consumul de droguri și ratele violenței partenerului intim sunt cele mai ridicate în rândul afro-americanilor.
