4 jocuri de societate pe care trebuie să le joci anul acesta

1. Azul

Photo source

Azul este jocul anului 2018, este iventat de către designer-ul german Michael Kiesling care a creat jocuri clasice precum Tikal, dar și jocuri noi foarte apreciate ca și Heaven & Ale. Azul este un joc abstract în care încerci să recreezi un tipar de 5×5 (un mosaic din mai multe feluri de ceramică) predefinit, folosind piese de 5 culori diferite și respectând reguli similare cu cele din Sudoku: nu poți avea două piese de același fel pe niciun rând și pe nicio coloană. Fiecare jucător va lua, de pe cercurile de carton (atelierele de ceramică), toate piesele de o anumită culoare și le va așeza pe tabla sa într-una dintre cele 5 linii de lucru. Când se umple o linie cu piese de aceeași culoare, una dintre ele va trece în tipar, punctându-se (similar cu Scrabble) în funcție de piesele adiacente, iar restul se vor pune înapoi în sac. Liniile de lucru de la 1 la 5 conțin locuri disponibile, iar orice material în exces te va depuncta conform descrierii spațiului. Primul jucător care reușește să completeze un rând al tiparului declanșează finalul jocului. Se realizează un total, cu tot cu bonusuri pentru rând, coloană sau set complet dintr-o culoare, iar cine are cele mai multe puncte câștigă.