Teatrul în vreme de Covid-19

Odată cu începutul pandemiei de Coronavirus, fiecare dintre noi și-a încleștat dinții mai tare ca niciodată. A fost o învălmășeală de “Taci și înghite!”, “Rezistă!” și “Ajutor!”. O muncă a noastră cu ceea ce găseam în interiorul propriului sine, dar și cu tot ce se revărsa asupra noastră din exterior: frică, nesiguranță, alienare, restricții peste restricții, știri copleșitoare, anxietăți, morți. O bună parte din tot acest amalgam greu de digerat ne urmărește inclusiv acum, dar peste el s-a așternut, între timp, o certitudine- viața trebuie să continue, chiar și în contextul pandemic, și ține de noi să o colorăm cât mai viu posibil.

Ca multe alte sfere, cea culturală a fost lezată în mod irefutabil. În mod particular, teatrele, atât cele de stat, cât și cele independente, au fost închise și au fost plasate într-un plan secundar, abstract, care nu necesita o atenție deosebită, ceea ce, în contextul unei crize mondiale sanitare și nu numai, pare o decizie care are sens. Touși, s-a omis faptul că teatrul este venitul principal al multor persoane. Câteva indemnizații au fost acordate unor artiști independenți, însă mulți dintre aceștia au rămas în plutind în aer, fără vreo sursă de venit. Totodată, ceea ce unele teatre independente s-au zbătut să construiască în câțiva ani, s-a spulberat, fără a avea vreo perspectivă optimistă în viitor.

Adaptabilitate a fost și rămâne în continuare cuvântul-cheie al acestei perioade. Casele noastre au căpătat o dimensiune total diferită: din acel spațiu intim, unde ne puneam la adăpost de toate săgețile venite din partea neprietenosului “afară”, devin brusc și spațiul nostru de muncă, unde se naște dorința de evadare, fapt care contravine conceptului inițial de “acasă”. A adapta artele spectacolului în mediul online a fost un lucru necesar pentru supraviețuirea breslei, dar și pentru continuitatea teatrului care, într-un context critic, a putut oferi multor oameni un pansament pentru suflet. Astfel, multe dintre teatrele de stat, dar și independente, au facilitat difuzarea spectacolelor în online, contracost sau gratis.

Printre primele teatre de stat care au difuzat spectacole în regim live streaming au fost Teatrul Bulandra din București (“Zadarnicele chinuri ale dragostei” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, “Pisica pe acoperișul fierbinte” de Tennessee Williams, regia Dinu Cernescu) și Teatrul Național din București (“Luminița, de la capătul tunelului” de Radu F. Alexandru, regia Mircea Cornișteanu).

Pe sectorul independent, Unteatru a fost primul teatru care a oferit publicului posibilitatea de a viziona online spectacole precum: “Pescărușul”, regia Andrei Șerban, “Un tramvai numit dorință”, regia Andrei și Andreea Grosu. Teatrul Reactor de Creație și Experiment din Cluj-Napoca a organizat în noiembrie 2020 Focus: Decalaj. Narațiuni Intergeneraționale, un proiect gândit ca un mijloc de comunicare prin intermediul poveștilor personale, o încercare de a ne înțelege unii pe alții.

Aceasta a fost una dintre modalitățile de supraviețuire ale Reactorului în timpul lockdown-ului, însă pentru a înțelege traseul pe care teatrele din independent l-au avut în pandemie, am vorbit în continuare cu Doru Taloș, actor, aflându-se printre persoanele care au fondat Reactorul.