Meseria de polițist este una la care mulți dintre tineri visează încă din copilărie. Deși este o profesie onorabilă, care îți poate aduce multe satisfacții, aceasta cere și multe sacrificii.

Ghiță s-a pensionat acum doi ani din domeniul juridic, după ce a lucrat mai bine de 30 de ani în poliție. Acum își petrece timpul având grijă de nepotul lui și ajutându-și soția și copiii cu tot ce au nevoie. S-a stabilit în Cluj acum peste 40 de ani, unde a activat inițial ca polițist de circulație, apoi reprofilându-se pe domeniul judiciar.

Ghiță are părul puțin grizonat, mustață, este destul de slab și înălțimea lui nu depășește 1,75 m. Ochii lui mici sunt aproape negri, dar în ei se reflectă toate emoțiile pe care le trăiește. Gesticulează pentru a-și accentua povestirile și aranjează întruna obiectele de pe masă. Se concentrează pentru a-și aminti cât mai clar modul în care s-au desfășurat evenimentele pe care le relatează cu nostalgie.

Începuturi

Ghiță s-a născut în satul Bicău, care aparține de comuna Pomi din județul Satu Mare. Aici a făcut și clasele primare.

„Eram 8 copii în clasă, 4 fete și 4 băieți. Aveam un coleg care chiulea foarte mult, iar învățătoarea mă trimitea să-l aduc la școală. Acum câțiva ani m-a sunat sora mea să îmi spună că acel coleg a ocupat o funcție importantă în Parlament.”

Școala gimnazială a făcut-o în satul Iegheriște, după care a plecat să facă liceul în Turda. În clasa a 12-a, și-a rugat unul dintre colegi, al cărui tată era șeful unei firme care producea piese auto, să-i pună o vorbă bună pentru a se putea angaja după ce termină liceul. După câteva zile, a primit confirmarea că va primi un post după ce își finalizează studiile.

„Am dat bac-ul și….l-am luat!” spune râzând.

A dat admitere la facultate, dar nu a intrat, așa că apus munca pe primul loc. A făcut armata timp de 1 an și 7 luni, iar apoi s-a întors la fabrica de piese auto în anul 1983. Deși în copilărie nu visa la asta, s-a gândit că i-ar plăcea să devină polițist.

„Eu am zis că nu pot să mă mai întorc în Bicău, orice aș face! După ce m-am întors din armată și am lucrat o perioadă, am zis că e timpul să pun mâna pe carte. Aveam un unchi care era polițist, dar nu i-am cerut ajutorul.”

După luni de pregătire, s-a dus să susțină examenul de admitere la Școala de Poliție.

„Aveam părul mare, afro. Profesorul care ne supraveghea mi-a spus să mă tund, dar eu i-am răspuns: Și dacă nu intru? Cum să-mi tai frumusețe de păr degeaba?”

După câteva zile, a aflat că promovase examenul și urma să înceapă pregătirile pentru a deveni polițist. După ce s-a tuns, colegii și profesorii nu l-au mai recunoscut.

Drumul spre îndeplinirea visului

Pe atunci, pentru a deveni polițist trebuia să fi făcut liceul și armata. Din cei aproape 1000 de tineri care promovaseră examenul de admitere al Școlii de Poliție, doar 30 îndeplineau ambele condiții.

„Sâmbăta, după ce terminam cursurile, profesorii ne puneau să săpăm în grădina școlii, unde creșteam diverse legume. În acest timp, colegii care nu făcuseră liceul erau trimiși să-și termine studiile. Într-o zi, m-am săturat de atâta săpat și am plănuit să le spun profesorilor că nici eu nu terminasem liceul. Mai bine făceam încă o dată liceul decât să tot sap în grădină. Când le-am spus profesorilor, aceștia s-au amuzat. Normal, doar pe diploma mea scria clar că luasem bacul.”

Ghiță se înțelegea bine cu unul dintre profesori, așa că în timpul liber jucau tenis de câmp. În timp ce pasa, profesorul îi punea întrebări din diferite articole de lege. Dacă acesta nu știa să răspundă sau se împotmolea, profesorul îi punea nota 4. Dacă tânărul câștiga meciul, primea aceeași notă.

De asemenea, la Școala de Poliție, Ghiță a văzut pentru prima dată un om de culoare. S-a împrietenit cu un coleg care venea din Congo, și a păstrat legătura cu acesta până la începutul anilor 2000.

Anii au trecut și a sosit ziua în care absolvenții trebuiau să meargă la București pentru defilare. Aici, au fost aranjați într-un careu pentru a li se desemna zona în care aveau să activeze ca polițiști.

Sursa foto: unsplash

„Aproape toți își auziseră numele și zona unde au fost repartizați. Am mai rămas doar eu și câțiva colegi. Ni s-a spus că noi am fost repartizați la poliția capitalei. Mi-am dat jos pălăria și am spus „Eu plec acasă!” Nu aveam de gând să fiu polițist de circulație în București.”

Profesorul care îi însoțea l-a îndemnat să nu reacționeze atât de repede, deoarece nu avea rost să renunțe la acei ani de pregătire. Când au fost întrebați dacă au obiecții, Ghiță a cerut să fie repartizat în altă zonă.

„De unde ești?”

„Din Satu Mare.”

„Dacă te repartizăm în Cluj e bine?”

„Îi bine!”

Activitate

Ghiță și-a început activitatea ca polițist de circulație, dar după câțiva ani a decis că nu asta vrea să facă, așa că în 1990 s-a reprofilat pe domeniul judiciar. S-a specializat pe furturile de mașini.

„Am avut un caz destul de amuzant. Un bandit lua mașinile din locurile unde erau parcate, le ducea pe altă stradă și se întorcea să-și facă nevoile în locurile de parcare. La primul caz nu ni s-a părut ceva ciudat, dar după ce am observat că acest lucru se întâmpla la mai multe furturi, ne-am gândit că era vorba despre aceeași persoană. Am primit un pont și am început să filăm un suspect. L-am prins chiar atunci când se întorcea la locul faptei să-și facă nevoile. Banditul era o persoană care a mai făcut închisoare pentru diverse infracțiuni. Când l-am întrebat de ce își făcea nevoile la locul faptei, mi-a răspuns că nu își putea stăpâni emoțiile.”

Sursa foto: unsplash

După câțiva ani de la acest incident, Ghiță a primit un telefon care îl informa că mai multe case din zonele rurale sau de la periferiile orașelor din județ au fost sparte. Din nou, făptașul își făcea nevoile în casele pe care le spărgea. Ghiță s-a gândit că e vorba despre aceeși persoană care era vinovată pentru furturile de mașini, așa că el și colegii lui au început să-l urmărească. Din nou, făptașul a fost prins când se pregătea să spargă o altă casă.

Un alt caz interesant a fost furtul de mașini de lux care ajungeau în Ucraina. Aparent, câțiva români furau mașini de lux, în special Jeep-uri, din diferite zone ale României și treceau cu ele granița în Ucraina, unde îi așteptau câțiva ucrainieni care făcuseră acte false pentru acele mașini. Românii se întorceau pe jos, iar ucrainienii plecau cu mașinile proaspăt înmatriculate.

„Am avut o colaborare foarte bună cu polițiștii ucrainieni. Cu ajutorul lor am descoperit că aceste infracțiuni se petreceau când era de serviciu o anumită polițistă de la vamă, pe care hoții o mituiseră să „închidă ochii”. În final, am reușit să îi prindem.”

Ghiță spune că nu există mai mare satisfacție decât să îi înapoieze omului bunul furat. De asemenea, spune că meseria de polițist este una grea, iar dacă nu îți place ceea ce faci, nu are rost să continui.

„Să fii polițist nu seamănă cu ce vezi în filme. Meseria asta cere multe sacrificii. Trebuie să fii mereu prezent când este nevoie de tine!”