Cum se impacă zburatul cu viața personală?

Viața personală este cel mai mare sacrificiu pentru zbor și pentru tot ce fac. E sacrificiul pe care l-am acceptat. În consecință cele două aspecte nu prea pot să coexiste.

Asta spune Mihai cu zâmbetul pe buze, cu pieptul scos în față și mândru de răspunsul lui. Când stai lângă el îți transmite un sentiment de siguranță și încredere. Așa și trebuie în periculoasa profesie pe care și-a ales-o.

El este Mihai Mureșan, are 29 de ani și din 2015 zborul este viața lui. Cu toate că și-a dorit să piloteze de cand avea 14 ani, a trebuit să treacă mulți ani până să-și vadă visul împlinit.

Zburatul cu elicopterul a fost o varianta încă din anul 1 de liceu militar, însă la 14 ani, ca orice adolescent care se gândește la aviație mă vedeam zburând cu un avion supersonic, în consecință după liceu mi-a venit ideea de a da admitere pentru unul dintre locurile de pilot militar la Academia Forțelor Aeriene.

Mihai este ardelean, dar nu e lent deloc: puteți să-l credeți pe cuvânt pe el sau pe cei pe care i-a salvat în timpul de cand e pilot pe elicopter SMURD. A studiat la Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița, care din întâmplare are și o pistă de aterizare pentru elicopterele SMURD.

Deseori vedeam elicopterul SMURD cum aterizează pe stadionul liceului și îmi amintesc că-l urmăream cu mare drag. Gândul de a pilota un elicopter SMURD era totuși departe de imaginația mea. Am ajuns să mă gândesc la asta în momentul în care am constatat că în România piloții de supersonice zboară extrem de puțin. Din această cauză am renunțat la ideea de avion și am îmbrățișat dorința de a pilota elicoptere.

Ți s-a schimbat viața în vreun fel de când ești pilot?

Viața mea s-a schimbat cu totul. Practic asta este viața mea – doar pentru asta trăiesc.

Ce au zis parintii cand le-ai zis ca vrei sa faci asta?

Părinții m-au susținut întotdeauna. Au fost alături de mine din prima clipă în care i-am informat că vreau să mă fac aviator.

Mihai nu are o poveste întortochiată și plină de schimbări de direcții la care ne-am aștepta. Nu a fost grădinar iar apoi antreprenor. A avut o singură țintă: zborul. El a știut că va pilota într-o bună zi. Probabil că de genul ăsta de gândire ai nevoie ca să ajungi aici, fără jumătăți de măsură. A dat tot ce a avut să ajungă aici iar acum dă tot ce a mai rămas pentru a salva viețile celor care au nevoie de salvare.

Te-ai gândit vreodată să renunți?

Nu aș renunța niciodată la asta. Zborul și satisfacția faptului că prin zborul meu salvez vieți reprezintă catalizatoarele necesare pentru a merge mai departe indiferent de greutăți și de sacrificii. Dacă aș avea zece vieți, în fiecare dintre ele m-aș face tot pilot.

Hotărârea din ochii lui dar și căldura sufletească pe care o transmite nu poate decât să îți spună cât de inflăcărat pentru a salva vieți este Mihai.

Ai primit vreun premiu pentru ceea ce faci?

Premiile sunt pentru concursuri. Salvarea de vieți omenești e un concurs în sine pe care îl duce pacientul și la care contribuim și noi ca echipă. Cele mai mari premii sunt oamenii care sunt astăzi în viață datorită serviciului SMURD executat de mine și de echipa din care fac parte, folosind elicopterele M.A.I.

Ai vreo frică?

Legat de zborul propriu-zis nu am nicio frică. Singura mea frică este aceea de a nu face vreodată tot ce pot pentru binele celor de lângă mine. Vreau mereu să dau maximul în toate misiunile pe care le execut.

Cât de interesantă a fost prima ta misiune?

Majoritatea poveștilor de când zbor sunt interesante, cel puțin pentru mine… începând chiar cu prima misiune reală de salvare pe care am executat-o în luna mai 2015. Acea misiune a fost una de căutare-salvare a unei persoane căzute aproximativ 200 de metrii într-o prăpastie în munții Făgăraș. Am văzut victima din elicopter (în cadrul zborului de căutare) am aterizat în zonă și am coborât în prăpastie. Chiar în momentul în care am ajuns la victimă, aceasta intrase în șoc hipotermic și în stop cardio-respirator. După resuscitare și intubare oro-traheală am urcat victima din prăpastie până la elicopter, timp în care din lipsa semnalului la GSM și la stațiile tactice nu am putut anunța pe nimeni că am aterizat în siguranță… astfel după 2 ore petrecute acolo ROMATSA s-a autosezisat și a declanșat procedura pentru a trimite elicoptere care să ne caute pe noi. Am reușit să decolăm cu victima, să anunțăm ROMATSA că suntem în siguranță, am aterizat la Sibiu unde trebuia să alimentăm aeronava cu combustibil, moment în care victima a intrat iar în stop cardio-respirator. După o nouă resuscitare, am ajuns cu victima de urgență la București. Cea mai frumoasă veste primită de la medici a fost aceea că după aproximativ 4 luni, femeia a părăsit spitalul pe picioarele ei, complet sănătoasă.

Nu pot descrie felul minunt în care s-a luminat la față Mihai, zâmbind foarte mândru cu gândul la prima lui misiune. Acum zboară aproape în fiecare zi și a salvat nenumărate vieți, dar cu toate astea e încă modest.

Îmi fac doar datoria!

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *