Introducere în lumea lui Andrei

Pe plaiurile românești, în inima Transilvaniei, există un tânăr atât de pasionat de natură, încât ai zice că va deveni una cu ea. E greu să îi cuprinzi în câteva cuvinte personalitatea, dar el știe exact cine este și care e scopul lui în viață.

Andrei crede că toți copiii se nasc cu un interes mare față de lumea naturală. „Până la urmă, fascinația pentru materia organică începe încă de când copiii sunt mici. Copiii sunt naturaliști înnăscuți. Nu e nimic special în privința mea, am fost doar mai receptiv și mi-a urmat instinctul.”

Pentru că a trăit la casă, cu cei 6 frați și surori pe care îi are, este conștient că și acest lucru l-a făcut să își mențină vie pasiunea pentru natural.(Trăind la casă alături de cei șase frați, pasiunea lui pentru natură s-a menținut la fel de vie ca în copilărie./ a rămas constantă încă de când era mic.) Tot din copilărie, a începu să citească despre animale, chiar el spune cu mândrie: „până la urmă, așa a început și pasiunea mea pentru zoologie, uitându-mă, ca mulți alți copii, într-un atlas de zoologie și interacționând cu natura în viața de zi cu zi.” Pentru că trăiește la marginea orașului, ultimele zone sălbatice rămase sunt aproape și accesibile tot anul.

Este de menționat și faptul că și-a cultivat pasiunile foarte mult în timpul liceului. S-a bucurat de susținere din parte colegilor și a profesorilor. Toți au văzut naturalistul din el. Acest lucru l-a ajutat să evolueze în direcția pe care astăzi o urmează cu atât de multă pasiune. Nu cu mult mai târziu în viață, Andrei a realizat că profesorii sunt cei care văd în mod clar ceea ce se poate deosebi numai de departe, sau cel puțin, așa a fost în cazul lui.

„În liceu, abilitatea profesorilor și a colegilor (…) de a mă convinge că asta-i pasiunea care trebuie să fie dusă până la capăt a fost un element decisiv pentru mine.”

Taxidermia

Aici lucra de zor la împăierea unei strigi, sau bufnițe de hambar, o specie frecvent observată în jurul fermelor.

Pentru aceia care nu au cunoștințe despre subiect, taxidermia este termenul științific folosit pentr arta  împăierii animalelor, plantelor, chiar și a ciupercilor. Practic, totul organic prin design și structură. Această slujbă este folosită în prezent în muzee.


    ” În cazul taxidermiei  fie nu îți place, fie te îndăgostești să o faci.” 

Asta este, de departe, cea mai neobișnuită activitate pe care o are Andrei, dar și cea care îi place cel mai mult. Puțini oameni „pot chiar să înghită” o astfel de activitate, care pentru el este atât de firească.

Ar trebui menționat faptul că el lucrează doar cu animale deja moarte, fie că le găsește personal pe marginea drumului, în pădure sau îi sunt donate. Nu a omorât animale din plăcere niciodată, și nici nu o va face. ” Facem taxidermie din respect și admirație pentru acea creatură, nu pentru că am vrut-o moartă. Vrem să o aducem înapoi și să o admirăm, la fel ca atunci când era în viață.” 

A început să facă asta la 19 ani. Primul animal pe care a făcut experimente a fost cioara. De ce? Păi, este poate cea mai comună pasăre și, după cum zicea și el „dacă greșești ceva, mereu ai alta”.  Totuși, respectă toate animalele la fel de mult și mereu le caută părțile bune. De exemplu, admiră iridescența(?) strălucitoare a penelor și inteligenței ciorilor la fel de mult precum admiră măiestria șoimului. “Ambele trebuie tratate cu respect egal. Avem de-a face cu adevărate forțe ale naturii, sub formă de animale, nu doar de mașini biologice fără minte. Este important să realizăm acest lucru. Toată viața este conectată și noi suntem doar un fragment mic din ea.

„De multe ori, până și cunoștințele anatomice (pe) care le poți avea, fie pe bază artistică, fie pe bază biologică, nu pot fi ridicate la potențialul suprem când vrei să devi taxiderm; adică ai nevoie de cineva care să te îndrume în direcția respectivă. Numai o persoană cu o experiență suficientă poate ghida un novice. Singur, este un pic mai greu, dar nu imposibil.”

Mentorul lui este un domn modest, căruia nu îi place atenția. Din acest motiv nu a dat nici un nume pentru referință, dar ține să îi mulțumească pentru că l-a introdus în lumea asta (în această lume) fascinantă. 

Vorbește cu regret despre meseria de taxiderm. În trecut, fiecare oraș mare avea taxidermul lui, însă, acum se găsesc foarte greu. El suspectează că unul dintre motivele pentru care este atât de rar să găsești pe cineva cu acest renume(? meserie/ funcție), este lipsa de contact cu natura a omului modern. „În ultima sută de ani, meseria de taxiderm a intrat într-un regres. Suntem de fapt, pot spune, o specie rară. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea găsi pe cineva care să-mi arate secretele ascunse ale pregătirii specimenelor și arta învierii animalelor.”

El nu face asta pentru bani, ci din pură pasiune. A spus că momentan nici nu se gândește să își vândă trofeele. Ține prea mult la ele. Andrei este de părere că doar oamenii care respectă animalele se pot numi cu adevărat taxidermi.

De fiecare dată când faci un specimen, devii implicat emoțional. Acel animal a avut odată viață! Același element misterios care ne conectează pe toți, dar nu îl putem identifica. Deci, trebuie să fii mistuit de acest fapt. Suntem văzuți ca oameni care sărbătoresc moartea de către publicul larg, dar în realitate, facem contrariul. Cred că imaginea taxidermiei trebuie să se schimbe și să fie apreciată în mod corespunzător, deopotrivă(?) de către toată lumea: mari și mici.”

Pasiunea pentru păsări

La fel ca fiecare naturalist, Andrei are o zonă preferată. El este pasionat de studiul păsărilor, adică de ornitologie. Pentru el, păsările sunt o entitate unică în regnul animal.

„Păsările mă interesează în mod special mai mult pentru că lumea păsărilor este o lume total necunoscută.” El își explică pasiunea făcând o comparație demnă de un naturalist: „Sunt anumite elemenente care te izolează ca mamifer de pasăre, adică, este foarte ușor să îți imaginezi cum e să fii un câine, sau un cimpanzeu, pentru că ești un mamifer. Este ușor să se relaționezi cu cineva foarte apropiat de tine făcând parte din aceeași încrengătură taxonomică.” 

Continuă să explice de ce aceste ființe sunt unice, tot prin comparații: „Păsările fac total altfel lucrurile în viața de zi cu zi, comparativ cu mamiferele. Abilitatea pe care o au păsările ca să zboare, genul de reproducere, tot! Când iei păsările ca tot unitar, îți dai seama că ai de a face cu altă spiță din arborele vieții.

 „Este o provocare și să le filmezi, și să le cunoști”, după cum spune el. Tocmai de asta, în ultimul an a lucrat la un documentar despre aceste animale, în colaborare cu un profesor de matematică din Zalău, Mirel Matyas, pe care, zice el, l-a încurajat să învețe mai multe despre lumea păsărilor.

Înaripata lui preferată este cucul european (Cuculus canorus). Admiră comportamentul ei, dar mai ales modul de reproducere parazitic. Sunt niște animale greu de studiat: „Sunt păsări foarte greu de urmărit pentru că sunt timizi și evazivi, la fel ca toate speciile, știu că tu ești acolo și le urmărești. Trebui să fii foarte subtil. Tu ești intrusul pe teritoriul lor nu invers.

Pasiunea pentru animale

Așa cum spune mereu, toți oamenii au o oarecare atracţie pentru animale. Încă din copilărie, el a avut ocazia să își cultive pasiunea pentru vietăți. Chiar și în timpul liceului mergea „pe teren” singur, sau cu un prieten, și încerca să fotografieze orice vietate care trecea pe lângă el.

De-a lungul anilor, această pasiune s-a transformat într-o ocupație „cu normă întreagă”. A devenit un fotograf de viață sălbatică. 
Fiecare excursie în sălbăticie a devenit din ce în ce mai relevantă, în timp ce, puțin câte puțin, viața sălbatică din jurul lui a început să-și arate secretele și dramele. El este acum un observator ascuns într-o lume pe care puțini dintre noi o înțeleg și chiar mai puțini încearcă să o protejeze. 

„Încerci să te duci și să cauți comportamentul specific lipsă, care ție îți lipsește din verigă; dacă reușești să faci chestia asta tot specific, s-ar putea să ai mult mai mult de câștigat, pentru că tu deja arăți o latură nouă la ceva de care toată lumea zice că e cunoscut, și de fapt, dovedești că nu e atâta de cunoscut, și asta mă interesează de multe ori”

Nu are o specie favorită. Consideră că alegerea unui animal preferat îi micșorează latura de naturalist. Totuși, există specii pe care le admiră mai mult din cauza comportamentului lor ieșit din comun.

Documentare și colaborări

Roibu și Andrei – segment din filmul documentar.

Primul documentar la care a lucrat Andrei, a fost despre influența calului asupra umanității, intitulat The Horse From Domestication To SportPentru acest proiect a lucrat cu domnul Ioan Teodor Dreghiciu, care are un cal „arătos”, cum zice Andrei, care e folosit la diferite evenimente în Alba Iulia. Calul Roibu a fost personajul principal al documentarului și elementul cheie în dezvoltarea filmului. Proiectul  a durat aproape doi ani, în care Andrei s-a documentat, a filmat și editat totul. A fost o provocare pentru el, fiind primul documentar realizat. El a făcut toată munca.

Până acum, documentarul care a necesitat cel mai mult timp este „Birds. A year on the wing”, la care a lucrat împreună cu domnul profesor Mirel Matyas, „În cele din urmă lucrezi cu foarte mulți oameni.” A trecut mai bine de un an de când filmează, „un documentar necesită luni de regizat, scris pe hârtie, desfășurarea liniei narative” iar el speră că va reuși să îl posteze curând pe canalul lui personal de youtube

„Producția unui documentar necesită multă muncă. De fapt, tot ce ține de realizarea unei povești sau a unui fir narativ  legat de natură necesită multă muncă; pentru că atât prin taxidermie, prin fotografie și prin film, tu spui o poveste, îți impui un punct de vedere. Din fericire, natura mereu îți oferă oportunități noi de a spune povești, și un documentar, dacă îl iei sub forma lui cea mai crudă, constă în a informa oamenii despre subiectul (pe) care vrei să-l dezbați.”

Oceanwide Expeditions

Anul acesta, Andrei participă din nou la un concurs  marca Oceanwide Expedition, și are nevoie de fiecare vot până pe 28 februarie 2019.Primii trei câștigători se vor angaja într-o expediție până la capătul pământului, în zona arctică înghețată, (sau – ca  explicatie) pe continentul Antarcticii, pentru o perioadă de de câteva săptămâni. 

La ultima participare, Andrei s-a simțit copleșit de susținerea publicului: „Pe perioada a 3 luni de participare în această competiție  am avut parte de cel mai viguros suport pe care l-am putut avea vreodată.(…) Pentru aceasta le sunt și astăzi recunoscător tuturor votanților indiferent unde se află.”

Această expediție ar însemna pentru el cea mai importanta călătorie a vieții. El spune despre Antarctica că este ultimul habitat cu adevărat virgin rămas pe planetă, dar care, din păcate,  este pe cale de dispariție. La cum evoluează lucrurile la nivel global, este posibil ca asta să fie ultima lui șansă de a-și îndeplini visul. Din acest punct de vedere, admirația sa pentru acest loc este legitimă și adevărată.

Această expediție ar însemna pentru el cea mai importanta călătorie a vieții. El spune despre Antarctica că este ultimul habitat cu adevărat virgin rămas pe planetă.

„Pe plan emoțional, reușita expediției ar fi însemnat o călătorie în timp pe tărâmurile explorate de speologul și biologul român, Emil Racoviță,  sau a cercetătorilor englez, Sir Robert Falcon Scott și Edward Willson. Poate aceste regiuni sunt neospitaliere vieții, dar aici aveam șansa să văd cele mai rezistente si adaptabile creaturi de pe Terra.”

Proiecte viitoare

Un proiect cel puțin interesant, dacă se poate spune așa, este reconstrucția scheletului unui cal, la propriu. Este un proces foarte lung. Va dura săptămâni sau luni, până când oasele se vor albi natural. Numai atunci va putea să înceapă montarea scheletului. Andrei este, de asemenea, interesat de osteologie (studiul oaselor). Acest lucru este derivat din pasiunea sa pentru anatomie. Pentru unii, oasele sunt simboluri înfiorătoare ale morții, dar nu și pentru el. „Oasele te pot învăța cum animalele s-au adaptat la mediu și de ce  anatomia lor lucrează în felul în care lucrează.”

Cu siguranță taxidermia este cea mai fascinantă activitate pe care o face. Este printre puținii oameni din țară care practică acest lucru, și drept urmare va face un documentar, un fel de autoportret, despre împăierea animalelor și ce înseamnă să fii un taxiderm în secolul 21.

Mai pe scurt, filmul va fi un fel de reflecție, un autoportret schițat cu desăvârșire prin calificarea preconconcepțiilor legate de etica taxidermiei și a valorificării metodologizmului naturalistic. Deși este cam devreme pentru a da mai multe date extrem de detaliate, pot însă să ofer titlul proiectului, numit pe bună dreptate, zic eu ” Resurrected The Art of Taxidermy ” ( Învierea Arta Taxidermiei.) 

În viitorul apropiat va lansa documentarul la care a lucrat mai bine de un an, în colaborare cu domnul profesor  Mirel Matyas. Despre această colaborare, domnul profesor are câteva articole pe blogul lui personal. Andrei spune că este o plăcere să lucreze cu astfel de oameni, pasionați ca și el, iar asta este minunat!

Curând își va continua și propria emisiune de la un post local de televiziune, „Natura sub lupă”. Este foarte mândru că poate să continue un proiect atât de drag lui, care a fost doar o rubrică inițial. Pentru el, producția de documentare îl conectează cu pasiunea sa, iar televiziunea îl conectează cu oamenii. În ansamblu, Andrei merită cu adevărat numele de  „Homo sapiens universalis” ,  un polimat controlat de pasiunea sa profundă pentru ceea ce face.

Fotografia și filmatul

Liceul  l-a ajutat să își dezvolte toate pasiunile, fie că e vorba de taxidermie, video sau fotografie.

„Pănă la urmă, fotografia este o latură a artei. Dacă alții pictează cu pensule și cu guașă și cu alte elemente picturale, treaba lor. Am încercat să mă folosesc de o latură, nu neapărat mai simplistă; fotografia nu-i chiar atâta de simplă, dar tocmai… este elementul ăla pe care poți să pui punctul pe i.(…) La fel cum o pictură poate să spună o poveste, și o imagine poate să spună o poveste; de unde vine și replica -o imagine spune mai mult decăt o mie de cuvinte-”

Legat de video, nu se poate zice prea mult. Curioșii pot să îi vadă munca pe canalul lui de youtube, unde își postează documentarele, pe care le filmează de cele mai multe ori singur, sau cel puțin le editează, scrie și narează sau pe blogul personal Historia Naturalis ( Istoria naturală )

În încheiere, pozele vorbesc de la sine: