Una dintre nevoile de bază ale omului este aceea de apartenență. Fiecare dintre noi ne regăsim într-un anume grup, într-o comunitate culturală, iar la un nivel mai înalt, ne identificăm cu o naționalitate, bazându-ne pe locul în care ne-am născut și unde am crescut. Dar ce se întâmplă oare cu cu cei născuți în locuri străine?

Yana Morăraș s-a născut în anul 1976 în Cernăuți. A fost învățată să vorbească română, rusă și ucraineană și să spună tot timpul că este româncă.

Român în Ucraina…

Yana a început studiile la Școala Nr. 10, de minorități, din oraș. Liceul l-a ales tot pe cel românesc pentru a că își dorea să plece în România. Examenul de Bacalaureat l-a susținut la cinci materii (Limba Rusă, Limba Română, Matematică, Geografie și Limba Franceză).

După absolvire, a constatat însă că nu era pregătită să facă față în totalitate studiului în limba română…

Chernivtsi Kobylanskoi Street By Haidamac (Own work) [CC BY-SA 4.0]

„Deși era considerat liceu român, nu exista posibilitatea de a face toate materiile în română. Nu erau profesori. Așa că am învățat biologie, fizică și chimie, în limba rusă. Nu avea sens să ne facem aspirații că am putea pleca în România … la medicină, de exemplu.”

Ucrainean în România?

A ales astfel să plece la Brașov, acolo unde se afla singura sa rudă, care reușise să fugă în timpul războiului. Avea doar 17 ani, un geamantan mare și cu siguranță un accent care nu i-a făcut absolut niciun favor, atât de curând după căderea regimului comunist.

Venind dintr-un oraș mai mare și cu o tentă industrială, Brașovul i se părea pitoresc, cu o arhitectură frumoasă și de-a dreptul romantic față de asprimea și agitația cu care era obișnuită. S-a înscris la Universitatea 
„Transilvania” la Tranzacții Internaționale, deoarece se gândea că matematica e „oricum internațională”.

„Am fost uimită de diferențele care existau în modul de predare. Materiile noi nu reprezentau o problemă, dar pentru unele aplicații pe care le făceam nu primeam o justificare. Mi se părea de-a dreptul bizar să învăț ceva ce nu înțelegeam și mi se spunea des să nu mai pun la îndoială și doar să învăț așa cum e.”

Adaptarea

Acordurile de învățământ se făcuseră prin intermediul ambasadei, așa că Yana era în permanență înconjurată de ceilalți candidați din Republica Moldova. 

„Eram cumva rupți de restul lumii… Stăteam toți cei de peste graniță într-un cămin separat și rar reușea cineva să iasă în oraș cu grupurile de studenți români.”


„Se uitau toți foarte urât dacă ne auzeau spunând ceva în rusă, dar adevărul e, că ne era rușine de faptul că nu știam să vorbim bine în română… Aș minți dacă aș spune că nu învățam cursurile cu dicționarul lângă mine.”


Photo by Dan Novac on Unsplash

Primirea sceptică nu a determinat-o pe tânăra studentă de atunci să renunțe. Își recitea cursurile, era interesată și punea sute de întrebări. Profesorii săi au fost de-a dreptul impresionați de sclipirea și dedicarea sa. Astfel Yana a reușit să obțină ceea ce își dorea de la bun început – respectul celor din jur. 

dar chiar când mă gândeam să mă întorc la locul meu… mi-a cerut să citesc

Șirul pățaniilor sale doar acum începe, întrucât ne povestește cu un zâmbet larg aventura cursului de spaniolă. La specializarea sa, se studiau germana și spaniola, ambele limbi complet noi. Germana nu a reprezentat o problemă, în schimb spaniola era un calvar săptămânal.

„Îmi amintesc perfect cursul la care profesorul meu de spaniolă de atunci, m-a invitat în fața clasei și mi-a cerut să scriu conjugările verbelor de pe tablă. Fără nicio problemă am scris totul, dar chiar când mă gândeam să mă întorc la locul meu… mi-a cerut să citesc.”

Povestește că a fost cea mai umilitoare experiență din viața ei, că pledoaria profesorului părea interminabilă. Putea simți cum tot sângele îi năvălise în obraji și cum cele 26 de perechi de ochi ale colegilor ei o priveau sfredelitor.

„Bineînțeles că nu am reușit să pronunț mai nimic corect. Iar mai apoi m-a făcut cu ou și cu oțet de față cu toți colegii mei. După acel episod mergeam doar când era obligatoriu și mă așezam tot timpul în spatele clasei.”

Până spre finalul semestrului profesorul ei aflase că nu era din România și că limba pe care o vorbise până atunci nu era la fel de flexibilă în învățarea limbilor latine. Momentul de stânjeneală a trecut însă când la examen, profesorul a mai avut o mică ieșire. Supărat că destul de mulți studenți nu dăduseră o importanță atât de mare celor spuse de el, i-a certat pentru dezinteres iar atunci când a venit rândul Yanei, le-a spus celorlalți că le lipsește ambiția ei.

Pe moment cred că am simțit o străfulgerare de recunoștință, dar [râde] nici în ziua de astăzi nu pot pronunța spaniola așa cum ar trebui.


Photo by Mantas Hesthaven on Unsplash

Cum știi că nu o să te mai întorci în țara în care te-ai născut

Deși țara la care aspirase nu fusese la început așa cum își imaginase, Yana s-a adaptat și era foarte încântată de România și de oportunitățile care îi apăreau aici. Într-o vacanță, ajunsă acasă a început să povestească familiei sale ce învățase. Atunci a realizat că economia nu se potrivea Ucrainei… Legile erau diferite, procedurile legale erau altele și planurile de investiții ale celor două țări difereau complet.

A decis în 1998 să își depună un doasar de repatriere, iar astăzi este cetățean român. Multe lucruri s-au schimbat în cei peste 20 de ani de când se află în România. Află permanent lucruri noi despre cultura noastră, iar barierele nu se opresc nici la numele ei.

„Într-un fel e straniu cum aici ești văzut ucrainean și acolo român. Simți câteodată că nu te potrivești nicăieri.”


„De fiecare dată când comand o cafea de la Starbucks am un nume nou – Ioana, Diana, Luana. Eram într-o zi cu un client francez, Matthias și lui i-a nimerit numele, dar mie nu.”

Viața în România a învățat-o foarte multe lucruri și a responsabilizat-o. Nu crede că s-ar fi dezvoltat la fel de mult în țara în care s-a născut, deși a învățat să le iubească pe amândouă în mod egal.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *