„Când eram mic, ne-au răpit pe mine și pe mama un bulibașă, îi plăcea că mama era frumoasă.”

Ionuț Butnaru, un nume normal (asta dacă nu aș cunoaște și al doilea nume al lui) aparținând unui om normal, așa cum se autocaracterizează el. Nu se consideră un artist stradal și nici nu știe dacă se consideră un artist în general, el doar „își face traseul” și asta implică muzică și versuri.

Preferă freestyle-ul și să cânte la cahon pe stradă, unde „lumea e ghidată de sound”. Însă în ultima vreme scrie pentru albumul ce iese anul ăsta. Până recent nu înregistra nimic din ce cânta, o făcea și atât, doar că acum vrea ceva mai serios. Totuși, până în punctul acesta al dezvoltării lui este un alt „traseu”.

Când îl întâlnești prima oară îți insuflă imaginea de băiețaș tipică unui mc/artist stradal/hip-hopper. Hainele cu „sos”, privirea acuzatoare și atitudinea de lasă-mă să te las. Din seara când am făcut cunoștință cu el, îmi amintesc doar că vorbeam despre o prietenă comună și încercam să-i ofer un sfat, la care mi-a răspuns „să nu mă bag că știe el ce are de făcut”, deși, nu știa, dar na, femeile. Mă gândeam atunci că n-are cum să fie doar atât din el, doar o atitudine răsuflată pe care o juca bine și în care cel mai probabil credea și el. Am zis ca voi afla cu timpul.

Totuși nu mă așteptam să ajung în acea vară să petrec atâtea nopți în conjuncturi atât de dese și să aflu toate lucrurile pe care urma să le aflu. Și, mai ales, să ajung să agreez prezența lui și să devină chiar plăcută, departe de mine acest gând.

Tipic pentru el e să-și vadă de viața lui, de prietenii lui și de muzica lui. Am ascultat de multe ori „off the dome”-urile (freestyle) lui și a oamenilor cu care stătea și cu care împărtășea aceeași pasiune. Se simțea clar dedicarea și iubirea pentru munca pe care o depune, dar și bucuria și aerul degajat, ca și cum totul și nimic atârnau de versurile lui. A trecut prin multe încercări în ceea ce privește compusul și, clar, viață și propria persoană, însă așa cum îmi mărturisește într-un interview, deși i se zice Nu’, numele nu are legătură cu negativismul, ci cu faptul că el este neutru (Neutru, Underground).

Îmi place să fiu neutru, nu țin cu nimeni, nu-mi place mai mult o persoană decât cealaltă persoană. Am avut și un vers la un moment dat, ”sunt sătul de care-i mai prost sau care-i mai bun”.

Una dintre cele mai interesante lucruri despre el le-am aflat într-un context întâmplător.

Ceva mistic și nemaiîntâlnit  și de neînțeles m-a atras (în ziua în care îmi căutam liniștită haine) să intru în H&M, la secțiunea bărbaților; mint, mereu intru acolo și cel mai probabil am fost atrasă de o cămașă. Dau acolo de Nuțu care vine zâmbitor să mă salute, vorbim puțin și realizez că vine de la muncă, asta după ce mă întreabă dacă nu mi-e foame. Mergem la KFC, luam mâncare, sau ia mâncare pentru că mie nu-mi ghiorăiau mațele și ne așezăm la masă eu cu burger-ul meu și el cu găletușa lui.

Înfulecăm o perioadă. Se auzeau doar ecourile altor guri flămânde și vocile de „doriți și suc?”, „aici sau la pachet?”. Îl întreb rapid „și cum a fost copilăria ta?”, așteptându-mă să strâmbe la o întrebare atât de personală și ieșită din context. Printre mușcăturile de crispy și îmbibările de sos, îmi spune zâmbind -ca și cum ar fi un mic secret- că nu e din Iași, „m-am născut în București, tata învârtea ceva treburi pe acolo, nu prea mi-a zis ce făcea”. După ce am râs că se poate da șmecher de capitală l-am întrebat cum de s-a mutat. Trece la o aripioară pe care o dezmembrează rapid, „cred ca tata avea ceva treabă cu o șatră pentru că într-o zi un prieten de-al tatei îi povestea cum un bulibașă tot pomenea ce frumoasă e soția lui Butnaru”, zice râzând, „apoi m-am trezit luat pe sus cu mama și dus la un nene acasă, care presupun ca era bulibașa” spune luând o gura de Cola ca și cum mi-a zis ce șosete și-a mai cumpărat din H&M, în timp ce eu mă înec cu înghițitura mea de booster nepicant (slava cerului).

„S-a comportat draguț că doar voia să o ia de soție, i-a dat bijuterii și ne-au dat o cameră faină, doar că evident că mama era deja căsătorită și-și voia soțul”. Îmi explică apoi cum au reușit să scape și că au trebuit să se ascundă într-un sat o perioadă și până la urmă la insistențele mamei lui s-au mutat într-un oraș mai mare. Mă uit încă mirată la el, cred că booster-ul meu e rece de ceva timp. I-am zis că nu mi-ar fi trecut prin gând vreodată.

Și acum mă întreb dacă am reținut bine. M-aș fi așteptat ca o asemenea poveste de iubire să rămână arzătoare ca o brichetă antivânt, doar că nu mi-a zis multe despre ai lui, doar că el și taică-său nu prea se înțeleg.

De atunci și până acum s-au schimbat multe, nu în copilăria lui, evident, ci în atitudinea și modul lui de a fi și privi viața. 

Așa cum mi-a povestit în interview, mama lui a fost cea care l-a încurajat să-și scrie propria poezie la un concurs și de acolo tot a scris, hip hop-ul îi plăcea deja, de acolo conexiunile s-au făcut singure. Muzica e „un instinct” pentru el și dacă așa îl inspiră „traseul” lui să facă, asta face, oricum nu s-ar vedea făcând altceva.

Acum are în pregătire un album și își dorește să facă lofi hip hop și e mai determinat ca atunci când l-am cunoscut și dedică mult mai mult timp, și-a regăsit, într-adevăr traseul.

Publicată de Ionut Stefan Butnaru pe Vineri, 23 noiembrie 2018

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *