/24 decembrie

Ajunul Crăciunului, stăteam în living lânga o masă plină cu mâncăruri tradiționale și rudele care vor să știe ce ai mai făcut în tot timpul în care nu te-au văzut.

Am decis să mă retrag în bucătărie pentru putină liniște. Ghemuită pe canapeaua pentru două persoane din capătul mesei, stătea fina mătușii mele. Rămăsese să strângă jocul de construcție lego al fiului său, care fugise lângă brad pentru încă o bomboană.

Băiețelul intră în bucătărie să o anunțe pe mama sa că și-a luat ”doar una singură”. Ea îi spune că nu e bine să exagereze-discuție de la care a pornit totul. 

/4 din 7

Acesta a fost intervalul de timp pe care l-au petrecut căutând un răspuns care să rezolve problema intoleranțelor și alergiilor. Analize, medicamente, restricții-mult prea multe pentru un copil de 7 ani. 

În jurul vârstei de 2 ani au început să apară primele semne. Copilul era bolnav foarte des. Pe urmă a început seria de alergii și intoleranțe. Mi-a spus că au făcut analize peste analize, au umblat pe la spitale din toată Europa, dar părea că nimeni nu avea un răspuns pentru ei.

”La un moment dat avea permise doar 9 alimente. Stai și gândește-te câte poți gâti doar cu 9 alimente…?”

A fost consultat de medici renumiți, printre care și Conf. Dr. Mihai Craiu, medic primar în pediatrie, care, după cum mi-a relatat ea, i-a spus că în cazul baiatului său, imunitatea ar fi fost dată peste cap datorită seriei de vaccinuri primite în primii ani de viață.

Nu mă așteptam ca dintr-o discuție simplă să ajungem în punctul ăsta. Am întrebat-o dacă ar fi de acord să îi transmit povestea mai departe, iar aceasta a acceptat, cu condiția de a-i păstra anonimitatea. Mi-a spus:

 ”Eu nu pot să spun că sunt antivaccin, mi-am vaccinat copilul.”.

jars of chemicals

/suprasolicitare

În cazul copilului de 7 ani sistemul imunitar era suprasolicitat, luptând cu tulpinile virusurilor din vaccinuri pentru a-i creea imunitate. Astfel, orice alt factor extern îl putea afecta mult mai mult decât ar fi normal să afecteze o persoană în general.

Copiii din ziua de astăzi se confruntă din ce în ce mai mult cu probleme medicale asociate unui sistem imunitar scăzut. Alergiile și intoleranțele, precum riscul de îmbolnăvire în mod repetat sunt unele dintre semnele incapacității sistemului imunitar de a lupta eficient împotriva virusurilor și bacteriilor.

Cauza?

Organizația Mondială a Sănătății afirmă că sunt două intervenții în domeniul sănătății publice care au avut cel mai mare impact asupra sănătății întregii lumi: apa curată și vaccinurile.

Ce se întâmplă atunci când apa nu este atât de curată pe cât presupunem că este?

Generațiile tinere sunt afectate de nivelul crescut de poluare, iar printre consecințele incapacității adaptării la condițiile de mediu nefavorabile se numără și un sistem imunitar deficitar. 

/epidemii

De-a lungul timpului au existat epidemii care au dus la un număr ridicat de decese. Mai jos puteți observa impactul pe care l-a avut epidemia de rujeolă din România în anul 2019.

/opinii de specialitate

/notă

Am pornit de la ideea că orice părinte care nu îi asigură copilului său imunizarea este un părinte care nu se gândește la riscurile pe care această deczilie le implică. Percepția mea despre acest subiect s-a schimbat, în sensul în care am realizat că fiecare dintre noi trebuie să beneficieze de atenție medicală personalizată în funcție de capacitatea organismului de a se adapta oricărui factor exterior cu care este posibil să vină în contact. Consider că acestă practică ar fi ideală pentru a ne asigura dezvoltarea armonioasă, fără consecințe ulterioare. Totuși, atingerea unui astfel de ideal este dificil de realizat. Sper ca în anii ce urmează, ținând cont de evoluția tehnologiei și de descoperirile științifice în domeniul medicinei, să se acorde o atenție sporită acestui subiect controversat-imunizarea.