Horia Ciacoi, un tânăr de 20 de ani din Cluj-Napoca a aflat că suferă de diabet de tipul 1 în urmă cu 7 ani, pe data de 12 aprilie 2012, „o zi pe care niciun diabetic nu o uită în viața sa”.  
         În România, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet este de 823 de mii, circa 12,4 % din populație. 

,,Țin minte când mi s-a luat glicemia din deget, valoarea aceea arăta o glicemie de 260, ceea ce este peste limita normală. M-am uitat în jur în sală și am văzut asistentele că și-au schimbat expresia feței și mi-am dat seama că ceva nu e în regulă.”



         După ce a primit această veste șocantă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se documenteze cu privire la ceea ce reprezintă această boală. El a reușit să țină capul sus și să-și dea seama că oamenii se pot adapta la orice – pe măsură ce trece timpul, ne schimbăm și luăm deciziile care ne ajută cel mai mult în anumite contexte.

        Diabetul de tipul 1 se caracterizează prin deficitul de insulină, fiind necesară o administrare zilnică a acesteia. Cauzele tipului 1 încă sunt necunoscute, fapt ce face prevenirea acestei boli imposibilă.



„Cred că stresul și anumite dezechilbre din stilul de viață au contribuit la declanșarea bolii. Făceam 4-5 antrenamente de baschet pe săptămână și vreo 2-3 de tenis din pură pasiune. Am vrut să aleg unul dintre cele două sporturi și poate chiar să fac o carieră din asta.”


      Printre simptomele asociate cu detectarea diabetului se numără urinarea frecventă, setea foarte mare, oboseală extremă, vedere încețoșată, tăieturi/vânătăi care se vindecă lent etc. Multă lume consideră că diabetul este o boală genetică, dar cazul lui Horia reprezintă abaterea de la regulă.


„Încă din prima zi de la diagnostic mi-am făcut o promisiune – să fac tot ce îmi stă în putință să îmi țin diabetul de tip 1 sub control și să fiu un exemplu pentru frații și surorile mele dulci de pretutindeni.”



          Horia a spus că relația dintre pacient și medicul diabetolog este foarte importantă, întrucât doar punând întrebări și primind răspunsuri vei reuși să înveți, la rândul tău, să controlezi boala.

„Dieta mea a trecut de la trei mese principale la cinci, trei principale și două gustări între mese. Eu trebuie să îmi injectez insulină înainte de fiecare masă”

       De mic, a practicat baschetul de performanță în cadrul clubului Universitatea Cluj, acesta fiind și sportul său favorit, întrucât este mereu la curent cu tot ce se întâmplă în NBA. Idolul său, LeBron James, l-a inspirat prin materialele sale motivaționale, dar și cu mentalitatea de învingător.


Horia și primul său trofeu cu Universitatea Cluj


„Baschetul a rămas iubirea vieții mele, m-a ajutat să-mi fac o grămadă de prieteni și să-mi controlez diabetul cu succes.”



        Horia a reușit cu ajutorul antrenorului său de fitness, Sergiu Vescan, să învețe cum să se antreneze astfel încât să poată controla căderile de glicemie caracteristice diabeticilor care încep să facă efort.

„Corpul lor reacționează de la început diferit, pentru că reglajele fine ale glicemiei se fac mai greu sau chiar deloc (din moment ce organismul nu secretă insulină)” a spus antrenorul.



      Astfel, persoanele care suferă de diabet trebuie să apeleze doar la persoane competente, pentru ca hipoglicemia să nu apară. Printre simptomele scăderii glicemiei se numără: transpirații reci, tremurat, stare de slăbiciune, senzație de foame sau confuzie.

 „Este extrem de important ca acea persoană să fie abilitată, să știe cum reacționează corpul în condiții de stres fizic, să știe ce se întâmplă cu o persoană ce are diabet”,  a adăugat Sergiu.



       Tânărul clujean este student în primul an la Business și Hospitality Management în Anglia, după ce a absolvit Colegiul Național ,,Gheorghe Șincai”din Cluj-Napoca.

„Mi-am dorit încă din liceu să plec în străinătate și să văd cum e viața dincolo de granițele României”.

      Una dintre materiile sale favorite a fost geografia, Horia având rezultate notabile la olimpiada județeană. Pasiunea pentru această materie i-a fost insuflată de către domnul profesor Daniel Irimia, prin modul său specific de a preda o materie destul de abstractă, dar captivantă.

      În viitor, Horia dorește să își lanseze propriul canal de YouTube, „Life With Type 1 Diabetes”, cu scopul de a-i ajuta cu sfaturi utile pe tinerii ce se confruntă cu greutățile diabetului.

„Vă asigur că nu e imposibil să trăiești cu așa ceva”, spune Horia cu zâmbetul pe buze.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *