„Eram pe scenă. Profesoara de la curs ne era dirijor. Stătea în fața noastră și ne zicea să ne uităm pe partituri. Pentru noi nu era un spectacol obișnuit căci urma să primim o notă pentru prestația de pe scenă. Era, de fapt, un examen. Fiica mea era în public, mă urmărea cu atenție. Trebuia să mă descurc impecabil!”  


Mura Babătă, învățătoare la o școală generală din județul Neamț, a trecut prin anii destudenție, însă nu în tinerețe, ci la 40 de ani, când a fost silită de împrejurări.

Mura Babătă
Mura Babătă

Linia de start

Mura Babătă s-a născut într-un sat din județul Vaslui. Nu era singură la părinți. Avea un frate mai mic decât ea cu șapte ani. Familia nu era una avută, mama sa muncea ca vânzătoare și croitoreasă, iar tatăl ca merceolog la C.A.P. A trebuit să se descurce aproape de una singură cât era mică. Dimineața se ducea la școală, după-amiaza îi purta de grijă fratelui său, făcea mâncare, curățenie, hrănea animalele, iar seara se ocupa de teme.

scriind teme


„Ce am trăit când eram mică nu se putea numi copilărie. Am făcut tot ce mi s-a spus pentru că știam că altfel nu se poate. Trebuia să le fac pentru familia mea.”

La cincisprezece ani a intrat la Liceul Pedagogic Alexandru Vlahuță din Bârlad. În clasa a zecea a dat examenul de treaptă. Era cea mai fericită că a luat cu 8,75 și că își putea continua studiile. După liceu a făcut Postliceala Psyconas din Vaslui, cu dublă calificare: educator-învățător. Părinții nu își doreau să facă prea multă carte că asta ar fi implicat costuri suplimentare.

„Nu îmi trimiteau banii la timp pentru mâncare și cămin. Trebuia să plătesc pe data de 1 în fiecare lună, iar ei îmi trimiteau banii pe 20 sau chiar mai târziu. Așteptam la cantina ca toți să mănânce, iar dacă mai rămânea ceva, mâncam și eu.”

Formarea didactică a continuat și după angajarea din anul 1990 prin susținerea gradelor didactice. Definitivatul și Gradul Didactic II au fost susținute la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău. Gradul Didactiv I a fost obținut în cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași cu lucrarea de grad intitulată Noile reguli de ortografie și punctuație după DOOM 2

Pârâtul 

Mura s-a căsătorit nu mai devreme de 26 de ani. Din câți băieți au plăcut-o, ea l-a ales pe verișorul unei prietene cu care se înțelegea bine de mulți ani. Amândouă lucrau în învățământ. S-a mutat la el la țară, nu la oraș cu mama lui care era de părere că o femeie fără facultate nu are ce să caute lângă fiu-su.

căsătorie

După un an de căsătorie a venit pe lume copilul lor, Ana. Fericirea în cuplu nu a mai durat mult timp căci Gheorghe, așa îl chema pe soț, a devenit consumator înrăit de alcool. Violența domestică era insuportabilă, așa că Mura a decis să se mute în gazdă, chiar dacă avea doar 1200 lei pe lună.

Anii au trecut, Ana crescuse, iar Mura a deschis proces de divorț. Știa că din mariajul cu Gheorghe nu îi mai rămase decât copilul, iar doar numele lui de familie nu o ajuta prea mult, în condițiile în care el nu se implicase deloc să-și crească fiica. După ce a împlinit zece ani, Anei i-a fost ușor să decidă cu cine vrea să rămână.

mamă și fiică

„Nu e matematică și nici filosofie”

Nevoile copilului au crescut pe zi ce trece, iar pensia de întreținere de 170 lei/lună nu acoperea nici măcar un sfert din ele. Intra în clasa a X-a la liceu. „ Trebuia să fac rost de un al doilea venit constant ca să o pot ține și la facultate.” Nu voia să plece din țară.

„Mai cunoșteam învățătoare la fel ca mine. Ele se apucaseră de o facultate ca să le crească salariul.”

logo Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca

N-a mai stat pe gânduri când a aflat de această oportunitate. S-a hotărât să dea examenul de admitere în vară la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca , extensia Piatra Neamț. A făcut rost de materiale și s-a apucat de învățaț.

„Mă gândeam ce poate fi greu în a învăța muzică. Nu e matematică și nici filosofie”.

A reușit să fie admisă. Nu știa ce o așteaptă. „Nu-mi trecea prin minte decât că fata mea nu trebuie să treacă prin aceeași situație ca mine.” Dimineața se ducea la serviciu, după-amiaza de la 1 până seara la 7-8 era la cursuri, iar de la 9 mai făcea și mâncare și învăța. Era un ritm de viață extrem de alert, dar  „nimeni nu îți întinde niciun capăt de ață din senin, oricât te-ai chinui”.

grafic cu programul zilnic al Murei Babătă

„Nu aveam timp nici să mă duc la baie. Ce să mai zic de mâncat. Însă nu îmi mai păsa de nevoile mele când îmi aduceam aminte pentru ce lupt.”

La cursurile de dimineață nu avea cum să ajungă, dar profesorii au fost îngăduitori. Măcar cu atât să o înțeleagă că la note nu exista niciun fel de scuză. Erau toți studenții tratați la fel, indiferent că aveai copil și serviciu sau tot timpul din lume ca să înveți. Ambiția și conștiinciozitatea s-au văzut după cele douăzeci și două de examene dintr-o sesiune. A reușit să ia bursă de merit un an și jumătate datorită mediilor de peste 9,15.

„Banii ăia i-am dat pe pregătiri pentru Ana. Plângeam de fericire în sinea mea că ea are șanse la un viitor mai bun.”

Dicteul

Materia „preferată” era Dicteul pe care l-a făcut în fiecare an. Consta în redarea înscris de către studenți a unui fragment muzical interpretat la pian de profesor. Proba era solicitantă mai ales din cauza faptului că nu a avut minimum de cunoștințe necesare. A fost nevoie de ore de pregătire cu studenții din anii mai mari pentru a se familiariza cu intervalele muzicale (terță,secundă mare/mică, septimă, sextă, ș.a). Profesorul a făcut o tratare diferențiată în cadrul orelor de curs, grupa fiind împărțită în avansați și începători, fapt care nu se aplica și în timpul sesiunii.

carte cu partituri

„A fost necesar să exersez zilnic, individual, la pian ca să fac față examenelor din sesiune. Mi-am cumpărat o orgă, iar seara repetam ce învățam ziua. Îmi descărcasem și o aplicație pe telefon ca să exersez cât făceam naveta. Aveam mereu o pereche de căști în buzunar”.

Îndeplinirea obiectivului

Trei ani a durat facultatea și bineînțeles că cel mai greu a fost ultimul întrucât trebuia să își susțină  licența. Fără aceste ultime examene (licența consta în trei examene, nu doar unul) munca de trei ani nu i-ar fi fost recunoscută. <<Lucrarea mea se intitula „Evaluarea la educație muzicală la clasa a III-a”. Am început să scriu la ea în februarie, dar materialele mi le-am întocmit încă de la începutul anului III>>.

Pe lângă aceasta, a susținut un examen scris la Teoria Muzicii și unul practic la Dirijat. „Mă descurcasem onorabil, dar nu puteam garanta ce notă iau. Colegele de vârsta mea m-au întrebat cât iau, dar nu am formulat un răspuns precis”.

Examenul oral de susținere a lucrării de licență a fost și el dificil, deși își știa lucrarea ca-n palmă. Auzise că unii profesori din comisia de corectare sunt extrem de severi. I s-au pus multe întrebări din lucrarea sa. Au foit-o de pe o parte pe alta. La sfârșit, cel de care se temea i-a spus direct: „De acum înainte mi-am schimbat total părerea față de învățători. Trebuie depusă foarte multă muncă, iar lucrarea dumneavostră m-a convins de faptul că un învățător este nevoit să apeleze mereu la tehnici extrem de creative când vine vorba de copii. Felicitări!”. Și-a dat seama că făcuse o lucrare foarte bună și asta o asigura că visul său se va îndeplini.

femeie care citește o carte

În ziua afișării rezultatelor la lucrările de licență stătea cu sufletul la gură. La celelalte două examene luase 10 și 9,50, ceea ce le-a făcut pe colegele sale să se îndepărteze de ea. De obicei mergeau și mâncau împreună, însă începuseră să o evite. Nu mai vorbeau cu ea, nu o mai așteptau dacă rămânea în urmă să dea un telefon. La prânz se așezaseră la o masă de trei ca Mura să nu aibă loc.

Colegele ajunseseră la facultate mai devreme decât ea. Se întâlniseră toate patru pe scările de la intrarea în facultate. Cele trei știau notele. <<Una dintre ele mi-a spus răstit: „Ziceai că înveți doar ca să treci, nu pentru o notă mare”. Nici nu am băgat-o în seamă. M-am dus într-un suflet să văd rezultatele.>> . Luase 9,60 la licență. Media finală a fost 9,70. Era cea mai mare medie dintre toți colegii săi de la Piatra Neamț.

„Am început să plâng de fericire. Și pe drum spre casă am plâns. Șoferul de la autobuz m-a întrebat dacă sunt bine. I-am zis scurt, printre lacrimi, că luasem licența. A început să râdă de mine”.

biografie Babătă Mura

Prezent

„Și acum Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a luminat să fac facultatea asta ca să am cu ce să îmi întrețin copilul. A fost foarte greu, dar cei trei ani au meritat. Nici nu puteam să îmi doresc mai mult.”

În prezent, Mura Babătă este învățătoare la o școală generală din județul Neamț. Are clasa a patra. Fata ei a intrat la facultate după ce a susținut examenul de bacalaureat în același an în care a susținut și mama sa examenul de licență.

„Mă gândesc serios să fac ore suplimentare ca să îi cumpăr fetei un apartament. Îmi doresc să aibă un acoperiș deasupra capului”.

absolvire

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *