Anul 2020 a fost un an diferit, care a afectat toată populația lumii. Medicii și asistentele, din întreaga lume, nu au fost pregătite pentru apariția virusului SARS COV-2. La fel și în orașul Deva, la Spitalul Județean Hunedoara, nimeni nu a fost instruit cum să reacționeze. Soluția lor a fost de a “caza” timp de 2 săptămâni asistentele medicale într-o secție a spitalului. Acolo munceau, dormeau, mâncau, se spălau, toți laolaltă.

Eva Cherecheș e o femeie pe care o pot numi eroul meu. În primul rând prin simplu fapt că este mama mea, dar totuși și datorită muncii pe care o depune ca și asistent medical la Spitalul Județean Deva. De mică a simțit dorința de a ajuta oamenii, de a fi lângă ei în cele mai grele momente. Astfel a hotărât la vârsta de 14 ani să urmeze un liceu de profil, cel de asistente medicale. Pe vremea aceea nu existau facultăți în acest domeniu, iar din această cauză la 18 ani s-a angajat pe secția Interne, unde a lucrat 24 de ani. Acolo a învățat cu adevărat meseria și s-a format ca om. La o vârstă atât de fragedă, când alții aveau ca scop principal să se distreze si să învețe, ea se înfrunta cu situații critice, ce țin de viață și de moarte. Totuși traiul ei era unul simplu, confortabil, monoton, acasă, serviciu și din nou acasă. Apărând posibilitatea de a evolua profesional, a decis să urmeze studiile Facultății de Medicină și Farmacie, Secția de Asistență Medicală. După 24 de ani pe secția Interne, Eva a hotărât că are nevoie de o nouă provocare, așa că s-a transferat pe secția Psihiatrie. Un domeniu nou, cu o multitudine de pacienți cu diferite afecțiuni psihice, de la tulburări anxioase și depresive, până la boli psihice. Prin firea ei determinată și ambițioasă a început să se documenteze despre cum trebuie tratat un astfel de pacient și să înțeleagă faptul că nu trebuie doar să îi administrezi tratamentul ci să intri in mintea lui pentru ca acesta să nu te perceapă ca pe un pericol.

Viața ei a luat o întorsătură dramatică pe data de 31 martie 2020, la începutul pandemiei, printr-un simplu telefon al șefului și un DA, fără nicio ezitare. În aceea zi, mama împreună cu încă 22 de colegi au intrat pe secția de Oncologie, locul unde existau pacienți carantinați, secția care rămăsese fără personal din cauza îmbolnăvirilor în masă. Îngrijorarea se instalase deja din fața porții când aceștia au aflat că vor locui 14 zile, in saloanele de la Oftalmologie, etajul șapte al unității medicale, lângă pacienții pe care trebuiau să îi trateze. Fără nicio pregătire pentru o astfel de situație, fără ca cineva să le demonstreze cum se îmbracă un combinezon sau cum ar trebui să se protejeze de acest virus, cei 23 de asistenți medicali au plecat la datorie. “Nu am văzut în viața mea un combinezon. Nu mi-a arătat nimeni cum să-l îmbrac. Nu a interesat pe nimeni dintre decindenți, pregătirea noastră. Am căutat pe Youtube filmulețe să mă documentez despre ce e vorba, pentru că mă așteptam să ne ia ca din oală. Cum de altfel s-a și întâmplat.” declară Eva, încă șocată de situație.

Așadar timp de 14 zile, zi și noapte, paturile de la Oftalmologie le-au devenit noua casă. Acolo au dormit, s-au spălat, au mâncat și s-au gospodărit. Trăiau ca într-o tabără, dormeau la grămadă, șapte într-un salon, având o singură baie, cu șanse mari să se contamineze cu SARS COV-2. Fără o schemă medicamentoasă, fără a fi cu adevărat protejată, Eva, la fel ca și restul echipei, a lucrat pe ture de 12 ore fără pauză într-un combinezon care abia o lăsa să respire. Cu toate acestea, relația asistent medical-pacient era una plină de compasiune și seriozitate, dar și voie bună. Această echipă, din linia 1, a fost numită Echipa Pinguinilor.

Echipa Pinguinilor

Doar cu speranța că totul se va termina cu bine, că va ajunge acasă la familia ei, mama mea a rezistat unei asemenea provocări. Pe geamul salonului, se putea observa cum haosul este din ce în ce mai amenințător, nimeni nu se ocupa de nimic, jandarmii doar patrulau, încercând să pară că își fac treaba. Dar era ceva doar de aparență, asistenta medicală declarând că:

Ca să înțelegeți. În perioada 29 martie – 9 aprilie nu s-a ridicat deloc gunoiul de la spital. Niciun fel de gunoi. Acolo lângă gunoaie noi ne dezbrăcam“.

Când totul părea că se termină cu bine, după cele 2 săptămâni, Eva, cu doua teste a căror rezultat iese negativ, merge acasă. Dar această ușurare nu durează mult deoarece s-a infectat cu virusul si din asistentă medicală devine pacientul colegilor ei. A stat departe de familie 46 de zile, 46 de zile care au avut un impact imens asupra sănătații ei fizice. După tratarea bolii, mama a rămas cu dificultăți de respirație, dar acest lucru nu a oprit-o din a ajuta și a salva pacienți. A inceput să doneze plasmă, întrunind toate condițiile cerute.„Faptul că am trecut prin această experienţă a bolii, m-a făcut să îmi dau seama că este singurul lucru palpabil, concret pe care pot să-l fac pentru bolnavi şi care dă rezultate. Mi-am păstrat titru de anticorpi ridicat şi aşa mi-am putut oferi ajutorul. Dacă fiecare dintre noi ar face asta, măcar pentru un pacient, ar fi foarte mare lucru. O satisfacţie mai mare decât asta, nu există!”. A mers în fiecare lună, timp de 9 luni să doneze și astfel a salvat vieți de pe patul de moarte, chipul luminându-i-se întotdeauna când vorbeşte despre asta: „La un moment dat, m-a sunat o colegă, asistentă pe infecţioase din alt judeţ. Mi-a spus că plasma recoltată de la mine a ajuns la ea. Mi-a spus că am salvat-o. Mulţumirea asta sufletească e cea mai mare recompensă. Culmea e că o cheamă tot Eva şi are tot 47 de ani!”

Pentru toate acestea, Eva poate fi numită un erou în halat alb. La fel declară si colegii ei, care au doar cuvinte de laudă „Eva este cel mai sufletist om pe care îl cunosc. Extraordinar de energică, super profesionistă, e fix genul de om care te va sprijini în situații limită. Este omul de bază la noi în secție. Pentru mine este cea mai bună prietenă a mea”, spune Adina Terteci, asistentă tot în „Echipa Pinguinilor”. Altă colegă, Claudia Mihu, nota: Eva, eşti unul dintre cei mai corecţi oameni pe care i-am întâlnit. Mă bucur că eşti colega mea! Nu cred că ştie foarte multă lume că este a patra oară când ai donat plasmă! Cred că ţi-am mai spus odată că eşti eroul meu!” .