Echilibru

Este ora 2:20 când scoate cheia din ușa salonului unde a petrecut mai bine de 12 ore. Este ora 2:20 când se îndreaptă spre casă, unde o așteaptă doar liniște, deoarece după multe ore petrecute pe un scaun, nu a apucat să le spună „noapte bună” celor doi copii care au adormit așteptând ca ea să intre pe ușă. Este ora 2:20 când ziua ei de lucru se termină. Ea este Lavinia Amatiesei, International Master Trainer, pe înțelesul tuturor manichiuristă, o meserie privită superficial de mulți și totuși o meserie care cere mult mai multe sacrificii decât ne imaginăm când auzim despre acest job.

Lavinia, 39 de ani aproape împliniți. Nu am văzut-o de aproape două luni, dar când îi aud numele, în minte îmi apare imaginea ei în spatele mesei de lucru, unde își petrece cea mai mare parte din timp, unde a transformat în artă un domeniu tratat cu superficialitate de o mare parte dintre noi. Este o persoană care a luptat pentru tot ce are, fără a primi prea mult sprijin din partea celor din jur: „Din păcate apropiații mei au fost sceptici și nu am primit nicio susținere pana în momentul în care au realizat ca am reușit sa am o cariera de succes.”

Cariera ei a început pur întâmplător în urmă cu 12 ani, iar decizia de a porni pe acest drum i-a schimbat radical viața. Până în acel punct își începuse parcursul ca profesoară, în urma finalizării Facultății de Litere din Constanța, iar la 28 ani a urmat primul curs în domeniul unghiilor tehnice. Atunci nu se aștepta ca 12 ani mai târziu să își pună pe picioare propria afacere, să introducă în această meserie zeci de cursante și că peste 12 ani urma să fie tot profesoară, dar nu în același context pentru care se pregătea la vremea aceea. Azi, după multe eforturi, a reușit să pună bazele propriului brand și în același timp să fie un model pentru copii ei „motivația principala care m-a mobilizat în a persevera a fost faptul ca am o fetiță care pentru a deveni o femeie de succes trebuie sa aibă o mama cu o cariera de succes, puterea exemplului primând”.

Pe parcursul acestor ani s-a lovit de multe provocări și a fost privită cu superficialitate de către cei din jur „multe persoane nu conștientizează amplitudinea și complexitatea activității mele și în consecință nu pot avea întotdeauna o atitudine potrivita”. Cu toate acestea, consideră că ea a fost una dintre cele mai mari piedici pe parcursul acestui traseu, pentru că s-a temut de eșec, lucru pe care dacă ar avea ocazia l-ar schimba, teamă care de multe ori a pus-o pe gânduri, dacă merită să continue sau ar trebui să renunțe „momente de genul exista tot timpul, însă imediat vin și momentele sau lucrurile care îmi amintesc de ce lucrez în acest domeniu și astfel reușesc sa depășesc nevoia de a renunța.”

Un alt lucru care i-a ridicat probleme a fost găsirea unui echilibru. Un echilibru între viața de familie și carieră, deoarece ca femeie în perioada în care trăim este dificil să le aduci pe cele două la același nivel. Astfel, pentru a ajunge unde este acum a pierdut momente importante din viața propriilor copii, fapt ce a condus la alte priviri superficiale din partea celor din jur:„Consider ca cea mai mare provocare ca femeie cel puțin este sa stabilești un echilibru între planul profesional și cel personal. Din punctul meu de vedere este greu sa ai o cariera de succes și în același timp și o viață de familie echilibrată”. Totodată, felul în care a luptat pentru ce și-a dorit a constituit un exemplu de „așa da” pentru cei doi copii, cu toate că și ei, la rândul lor i-au simțit lipsa pe parcursul anilor „S-a întâmplat destul de des sa nu ajung acasă, mai ales datorita deplasărilor în țară și în afara țării”.


Astfel, stau cu ea de vorba la ora unu dimineața, ea este încă în spatele mesei la care și-a petrecut toata ziua. Îmi povestește despre obstacolele pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului, iar în voce i se poate citi oboseala, grija, dar în același timp mândria cu care vorbește despre domeniul în care profesează. Este un domeniu din care ea a reușit să facă artă, să se exprime și să se dezvoltate, un domeniu în care a reușit să îmbine un hobby cu deschiderea unei afaceri și în care și-a adus semnificativ contribuția:

„Nu mă așteptăm să fac carieră din așa ceva totul pornind ca un simplu hobby, dar necesită multă dedicație și răbdare și, totodată, multa investiție. Aș numi-o afacere mai mult decât meserie.”

Este condusă pe acest drum de foarte multă ambiție, iar pe viitor are planuri mult mai mari când vine vorba despre dezvoltarea brandului propriu, pe care îl consideră highlight-ul carierei ei.

În încheiere discuției pe care am purtat-o cu ea despre acest subiect s-a ridicat de la masa de lucru. Hainele negre pe care le purta în acea zi deveniseră albe din cauza prafului rămas în urma fiecărui set de unghii pe care l-a făcut. Se scutură și își îndreaptă spatele, după care se uită la ceas, este ora 2:20 și scoate cheia din ușa salonului în care a petrecut mai bine de 12 ore. Este ora 2:20 când se îndreaptă spre casă, unde o așteaptă doar liniște, deoarece după multe ore petrecute pe un scaun, nu a apucat să le spună „noapte bună” celor doi copii care au adormit așteptând ca ea să intre pe ușă. Este ora 2:20 când ziua ei de lucru se termină. Ea este Lavinia Amatiesei.