Alin este un tânăr de 24 de ani care, în momentul actual, se întreține singur, deși are doar 9 clase și un trecut destul de întunecat. În ultimii 3 ani, Alin a lucrat în peste 8 țări și a fost șeful unei echipe pe un șantier de panouri solare, iar în prezent trăiește în Anglia alături de un prieten. Viața lui a fost dintotdeauna una instabilă, și are un trecut de care nu este neapărat mândru.

Alin provine dintr-o familie care l-a neglijat mereu. Mama lui lucrează în străinătate. Are o soră mai mare care se îngrijea de el din când în când, dar și aceasta a trebuit să plece în alt județ la facultate. Tatăl lor are o fermă de cai ce îi ocupă și acum majoritatea timpului.

“Îți dai seama că nu mă prea duceam la școală? Aveam un laptop pe care mă jucam toată ziua. A venit odată poliția la mine acasă și mi-au spus să merg la școală, le-am spus că nu mă duc, au plecat, am închis ușa și m-am dus să mă joc Dota”. Din cauza absențelor pe care le-a făcut în clasa a 9-a, Alin a fost exmatriculat și a trebuit să înceapă clasa a 10-a la  un alt liceu. “Prima dată când am fost clasa a 10-a, m-am dus două săptămâni, dup-aia deloc. A doua oară am fost jumătate de semestru. Am avut tenative să mă duc, da’ treceau repede”.

Alin era pasionat de Dota 2, cu asta își ocupa timpul. La un moment dat ajunsese în echipe care participau la campionate destul de serioase, însă i s-a stricat placa video și nu avea posibilitatea s-o repare, sau să-și cumpere alt laptop. Undeva prin 2012, când a reușit să facă rost de alt laptop și să se reapuce de Dota 2, Alin  a ajuns  într-o echipă destul de populară, numită “Alliance”, care juca la un nivel profesionist. Un an mai târziu  echipa avea să câștige “The Internațional”, un campionat organizat anual de către Valve. Din păcate, Alin nu a făcut parte din echipă la momentul respectiv, deoarece lipsa banilor l-a obligat să își amaneteze laptopul.

“Atuncim-am apucat de legale”. Alin a avut un prieten care făcea treaba asta, și l-aconvins și pe el. “Știu că eram la cluj, așteptam dealeru’ și m-a trimis ăsta după mâncare. Nu am mâncat aproape două săptămâni. Era cald afară și m-am sprijinit de un stâlp că simțeam că leșin”. Cu toate astea, Alin a scăpat destul de ușor. “M-am enervat pe el […] și i-am zis că nu mai vin, cam asta a fost. Mie nu-mi trebuia să bag, băgam că nu aveam ce face, de plictiseală”.

Alin a rămas singur în apartament de la 18 ani. “Banii de mâncare îi dădeam pe alcool și țigări. Îmi trimitea maică-mea bani și îi spărgeam instant”. Tulburările datorate consumului de alcool în România sunt cu peste o treime mai mari decât media UE, iar peste 14% dintre decesele înregistrate au la bază consumul de alcool. “M-am tăiat pe mâini și am fost la dezintoxicare la nebuni, dacă am băut ca spartu…”.

După toate acestea, Alin a lucrat în mai multe locuri, însă din banii pe care îi primea nu a reușit niciodată să pună mare lucru de-oparte sau măcar să trăiască decent. Prima dată a lucrat la o ciupercărie când avea 16 ani, apoi la 17 a fost un an în Austria, în construcții, însă doar la 21 de ani a început să o ducă bine cu banii. În acea perioadă a reușit să prindă un loc la o firmă românească de parapeți și panouri solare. La început lucra în țară, dar în scurt timp a ajuns șef de echipă și a primit lucrări în foarte multe țări. “Am fost în Germania, Turcia, Danemarca, Olanda, Anglia, Polonia, Franța, Corsica… A fost foarte tare”.

Din păcate acest job nu avea să țină la nesfârșit. În decembrie 2018, înainte de sărbători, Alin nu și-a primit salariul, și a decis să părăsească firma. “Am stat fără bani de sărbători… Și nu numa’ eu, aproape toți din firmă”. Experiența pe care a dobândit-o aici l-a ajutat mult să evolueze ca persoană, și nu regretă nimic din cele întâmplate. “Am început să gândesc altfel, să văd cum sunt oamenii… Să ai grijă la oameni”.

Până acum Alin a făcut chestii de care nu este neapărat mândru, dar a învățat mereu din greșeli. Legat de perioada în care a fost “pe legale” și de anturajul său din acea vreme, Alin spune râzând că “eram foarte proști”. Conform unui studiu ESPAD (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs), în 2011 România se afla printre primele 10 țări europene la capitolul consum de droguri în rândul elevilor de 16 ani, fiind cu 8 procente peste media UE. Cu toate acestea, Alin a scăpat foarte ușor. În schimb, banii au fost problema sa principală, însă Alin nu s-a dat niciodată înapoi de la muncă. În prezent încearcă să găsească stabilitate în Anglia, iar sfatul său pentru cei care trec prin perioade grele este să-și urmeze visele înainte de orice.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *