„Teatrul e sau ar trebui să fie profund uman, cred că asta îl ține în viață. Cumva, de multe ori, mi se pare pe moarte, dar mereu va refuza să moară.”

Uneori pare că arta își alege cu grijă oamenii ei – nu întreabă și nu așteaptă, iar celui ales nu-i rămâne altceva decât să asculte fără împotriveală „datul sorții”. 
Cosmin Panaite este unul dintre cei aleși. În prezent, este actor al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava și regizor la Teatrul Studențesc „Fabulinus”.      

Cosmin s-a născut în 1986, la Pașcani. A absolvit un liceu cu profil real, iar pasiunea pentru teatru a apărut mai târziu și, cumva, pe neașteptate. 
„N-am avut o poveste de dragoste cu teatrul până să ajung la facultate; nici nu prea văzusem mare lucru. Nu pot să zic despre mine „ăsta a fost visul meu de când eram mic”. Deloc. Dacă mă străduiesc să îmi amintesc acum, cred că am zis la un moment dat că vreau să mă fac detectiv. Și sigur am zis că vreau să mă fac toboșar…și preot. Nu mai știu de ce voiam astea.”           

Atunci când a venit timpul să aleagă o facultate, a căutat mai degrabă un loc în care să se poată dezvolta ca individ și nu neapărat să cunoască o profesie. Se gândea cu teamă la ipostaza studentului printre alții o sută și își dorea ceva care să îl individualizeze și să îl captiveze în același timp. Tot în acea perioadă a căutărilor s-au format și punțile dintre Cosmin și artă. 

Citeam poezie ca disperatul pe vremea aia, descopeream muzici, multe chestii faine

Ușor, ușor, interesele lui Cosmin începeau să-i trădeze viitoarele alegeri. Visa atunci să își facă o trupă și „să rupă cu ea” . Și la radio i-ar fi plăcut. Îl admira mult pe Andrei Gheorghe și de asta i se părea ceva fermecător, spune el. Totuși, gândul că „albumul Vama Veche, al trupei Vama Veche, e așa mișto și e scris în română și cântă unul care e actor, Tudor Chirilă”  l-a împins puțin spre actorie – „Mi se părea că se pregătesc oameni cool acolo”.

În anul 2005 dă admitere și intră la Facultatea de Teatru din Iași. Un an mai târziu, debutează pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” cu un rol de figurație în spectacolul „Pădurea”, regizat de Andrei Andreev. Acest moment a contribuit în mod decisiv la îndrăgostirea de teatru – și așa a rămas.

Cosmin Panaite, anul 2007, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi.

Mulți ani după, l-a întrebat pe profesorul lui, Emil Coșeru, de ce l-a luat în clasă – „mi-a zis că a considerat că sunt un aluat bun de modelat, neviciat de păreri despre teatru, deja.”  Atunci Cosmin nu avea habar că știe să joace în vreun anumit fel și a înțeles abia mai târziu de ce asta avea să fie un soi de calitate. Este sfatul pe care îl dă și ca regizor studenților din trupa Fabulinus – să nu mai joace nimic.

Un fel de pícaro al teatrului românesc

În anii următori, traictoria profesională a lui Cosmin avea să fie una cel puțin interesantă. Deși era încă student și actor la Teatrul Național din Iași, în anul 3 de facultate se angajează la teatrul din Galați. Urmează să lucreze apoi la teatrul din Brăila și pendulează o perioadă între ultimele două. În continuare, se mută la București, apoi se va întoarce în Iași unde va rămâne o perioadă mai îndelungată. De 3 ani, Cosmin Panaite este actor și regizor Sucevean.

„Asta mi se pare o chestie importantă – am avut parte de experiențe diferite, cu trupe diferite și am avut parte de acumulări multe și din ‘spații’ diferite. A fost tare bine să tot schimbi, să începi ceva de la început și ăsta e un fel de privilegiu pentru mine. Eu așa mă gândesc la el, chiar dacă pe moment putea fi foarte disconfortant să o iei de la capăt. Și da, Suceava mi se pare încă o ‘trecere pe curat’.”

Cosmin Panaite (al doilea de la dreapta la stânga) alături de o parte a trupei de teatru de la Suceava, în spectacolul „Sub Apă”

Naveta dinspre Pașcani spre facultate și, mai târziu, între teatrele unde lucra avea să amplifice o fascinație pentru spațiul gării, formată încă din copilărie. Străbunicul, bunicul, apoi tatăl său – toți au lucrat la CFR. Cosmin a întrerupt tradiția. Se gândește că undeva, o versiune de-a lui lucrează tot la CFR.  Dacă nu, teatrul l-a pus pe drumuri atât cât să-și plătească într-un fel sau altul o datorie față de Univers.

am muncit și am tras de mine / mai degrabă în sensul de survivor decât de fighter

Cosmin se consideră perseverent, chiar dacă simte că trebuie să mai învețe din lecția răbdării. Apreciază munca și mizează mereu pe reacția de ambiționare atât din partea lui, cât și a celor din jur. Totuși, este conștient de sacrificiile pe care este nevoit să le facă pentru că s-a izbit, nu doar o dată, de zidul îndoielilor și al întrebărilor. Mărturisește că inevitabil te întrebi, ca artist, la un moment dat, de ce faci asta. Pe de o parte intervine un soi de apreciere pe care doar teatrul îl poate genera, însă pe de alta, suferă aproape de fiecare dată când ceva iese prost. Asta face parte din proces, iar el își asumă efectele unei implicări atât de profunde. 

”Uitându-mă iar la mine, da, ma costă ce fac. E o alegere conștientă și asumată. Cred că oamenii trebuie să aibă o pasiune, indiferent de jobul lor. Îi menține vii; să te preocupe ceva pe lumea asta. Azi auzeam pe cineva zicând că teatrul devorează. Mda, m-a contaminat, a devenit o chestie acaparatoare și mă simt norocos că după facultate nu am renunțat absolut niciun moment să continui să joc, să am un job care să îmi permită să trăiesc mai bine”

Cosmin Panaite în rolul lui Gregor Samsa din Metamorfoza

Unul din filmele pe care le-am revăzut obsesiv e „Naked”, al lui Mike Leigh și zice un tip de acolo la un moment dat o replică la mărturisirea cuiva ca se plictisește: lumea asta e explicată aproape în întregime și ai putea să încerci să înțelegi măcar ceva, dar tu te plictisești. So, trebuie să ne ‘mâne’ ceva în luptă. Orice ai face, dacă dai oleacă de la tine, e bine.

dom’le, e important cu cine te întâlnești și cu cine te asociezi – suntem o sumă a ăstora

Cosmin Panaite s-a ferit de fața chicioasă și facilă a teatrului folosit ca formă joasă de divertisment. Recunoaște că sunt multe chestiuni care nu-i plac la teatrul de acum, cel făcut să mulțumească și să distreze. S-a ținut departe de această zonă, chiar dacă poate i-ar fi fost mai ușor să „se dea pe brazdă”. Își amintește cu recunoștință de momentele grele în care oamenii l-au sprijinit în profesia sa: „am dormit pe la mulți, că nu aveam unde, am mâncat de pe la alții sau au avut răbdare profesional cu mine”.

Când se gândește la satisfacții, își amintește de spectacolul pe care îl consideră apogeul carierei sale: „With a little help from myfriends”, de Maria Manolescu, în regia lui Radu Apostol, la Teatrul Național Iași. Acolo l-a cunoscut pe Bobo Burlăcianu, alături de care, peste ani,a pus la cale spectacolul „Pisici” despre care spune că îi aduce, de asemenea o serie de satisfacții profesionale.

„Și eu și Bobo locuiam în Iași în perioada aia și am zis să facem un spectacol-concert împreună. Eu venisem cu ideea să fie despre pisici, observând potențialul enorm de marketing. Am dat peste Pisicoteca practică a lui Moș Pârșu, tradusă/rescrisă de Florin Bican după Cats. Din păcate, nu am putut obține drepturile de autor. Dar, la un moment dat, făcând parte pe vremea aceea din Consiliul Artistic al Teatrului din Suceava, l-am propus Direcțiunii pe Bobo, ca regizor cu care trupa ar putea face un spectacol mișto. Și așa s-a întâmplat Pisici”.

Cosmin Panaite – cadre din spectacolul-concert „Pisici”, în regia lui Bobo Burlăceanu

îi doresc teatrului să fie mai ancorat în realitatea de azi

Dincolo de viziunea critică asupra celor care au ales calea ușoară a divertismentului în teatru, Cosmin nu crede într-un demers elitist al teatrului. Nu își dorește muzeificarea lui, ci mai degrabă „să rămână aproape de public. Să fie viu.” Conștientizează forța teatrului, iar faptul că publicul consumator este predominant format din tineri, teatrul ar fi trebuit să devină, în mod ideal, un instrument de șlefuire. Până atunci, el așteaptă o schimbare – o schimbare de generație, în principiu, pentru că restul vin de la sine. 

„Aștept cu nerăbdare schimbarea de generații și da, sper să fie mai bine ce vine din urmă sau odata cu generația care nu a trait prea mult înainte de `89 – sper să aducă un suflu nou. Serios, cred ca teatrele ar trebui date pe mâinile celor mai tineri, neapărat competenți în ceea ce fac.”

Cosmin Panaite la Întâlnirile Alecart din Suceava

Știi, actoria și actorii sunt treburi tare fragile, zic eu. Contează absolut totul și totul trebuie pregătit cu multă grijă și atenție. E o zicere in lumea asta, teatrul fără actor nu poate exista… poate exista fără regizor, fără director, chiar și fără spectator. De aia eu pun mereu actorul și nevoile sale pe primul plan. El e vârful piramidei. Și dacă el va fi susținut de toți ceilalți, atunci avem o șansă că teatrul respectiv să funcționeze performant, din punct de vedere artistic.
Dar dacă actorii, regizorii, echipa de creație sunt considerați funcționari… Și ei vor începe să vină la teatru ca la serviciu, din ce mai puțin dispuși să se lase devorați de pasiunea lor…
 

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *