Artă prin credință

Fără să știu unde mă aflu, i-am cunoscut imediat  casa dintre toate  cele  zeci de case din împrejurime. O fațadă plină cu diverse  sculpturi  verticale,  de cele mai diverse forme,  structuri, materiale și  semnificații.  Iar în  curând a apărut și el, în buna dispoziție și cu un zâmbet binevoitor pe față, puțin obosit după o zi grea de muncă, dar totuși plin de energie. Asa s-a  început întâlnirea noastră cu Liviu Mocan. 

Liviu Mocan are 64 de ani și este unul dintre cei mai iluștri sculptori clujeni. Este realizatorul celor mai atractive puncte turistice din Cluj-Napoca și are zeci de lucrări expuse în toate colțurile lumii. Una dintre lucrările lui sunt “Stâlpii Împușcați” sculptură din centrul Clujui, dedicată copiilor omorâți în timpul revoluției de la Cluj-Napoca.

M-a invitat în casă. La o ceașcă de cafea aromată, a început să povestească cu o căldură în ochi despre copilăria sa.

A aterizat în această lume în anul 1955. S-a născut într-o familie de oameni săraci, dar frumoși, oameni harnici și temători de Dumnezeu, Valer și Ana. El este ultimul dintre cei trei copii: Elivra, Viorel si el. Regimul comunist le-a confiscat părinților lui toate pământurile și animelele, așacă au decis că nu mai e viitor pentru copii lor la țară și s-au mutat la oraș să le ofere carte. În 1961 s-au mutat la Cluj. Părinții nu i-au îndrumat la o anumită școală ci au întrebat pe fiecare în parte ce își doresc să facă. Avea doar  6 ani și jumătate cand s-au mutat cu traiul. Venise de la țară unde nu exista artă, muzee și exopzitii, dar iată că întrebat de părinți la ce școală dorește să fie dat , a spus așa, de undeva, ca vrea sa meargă la școala de arte.” Era ceva în mine, ceva tainic, care prin situația în care am fost pus, a ieșit la iveală și am fost dat la școală de artă”, zice Liviu.

Primă lucrare a realizat-o la 13 ani, era într-o tabăra de copii împreună cu colegii din clasa. Localitatea în care se află tabăra, avea o “comoară” cum îi zice Liviu, o carieră de alabastru, care avea o mulțime de pietre moi. A găsit în curtea taberei oastfel de piatră. Era ceva cu totul nou pentru el, altceva decât desenele din caietul sau de desen. Timp de o zi întreagă, a cioplit-o cu asiduitate. Astfel, a apărut prima lui lucrare, denumită “Corabia Vikingilor”, dar și pasiunea pentru acest gen de artă.

Corabia Vikingilor

“Atelierul de sculptură este templul meu,  masa de lucru este altarul meu,  sculpturile  sunt jertfele mele. “

Ne-am mutat în micul sau studiou din incinta casei. Aici nu lucrează, doar își aduce lucrările gata făcute, în special variantele micșoarte ale sculpturilor sale expuse prin toată lumea. Atelierul este a două să casă, este templul sau, în care lucrează zilnic din zori până-n noapte, pentru a crea noi forme și dimensiuni . Timpul pe care îl petrece în atelier nu mai are aceeași valoare și nu se numără în minute,ore,zile. Uneori, cu permisiunea soției, poate să stea și până la miez de noapte, fiind complet scufundat în artă și condus cu toată firea doar de Dumnezeul din sine. Se oprește din lucru doar pentru a petrece timpul prețios cu familia să.

“Clientul meu este Dumnezeu.” 

Nu lucrează pentru cineva, lucrează pentru Dumnezeu și pentru sine însuși, lucrează pentru a creea lucruri frumoase, lucrează pentru artă. Nu a fost niciodată atras de bunurile materiale. A părăsit Statele Unite, în care a făcut studii post universitare, pentru a crea pe baștina sa. A trăit în sărăcie, dar asta nu îl interesa, lucra în continuare în numele artei, pentru că știa că e ceea ce poate face bine. Recunoaște cât de mărunt este față de cel de sus, când compară lucrările sale cu lucrările marelui sculptor, realizează că sunt absolut neînsemnate.

Artă pentru el, este modul de a se juca împreună cu Tatăl Nostru ceresc. Sculpturile sunt jucăriile lor. Crearea acestora este jocul lor, reguli nu sunt, trebuie doar să se lase îndrumat. Încearcă să audă vocea din interiorul sau când lucrează. Trebuie să se liniștească, să între cumva în această armonie universală, pentru că își dorește mai mult să fie condus în ceea ce face, decât să își urmărească propriile planuri.

Nu ține cont de părerea celor din jur. Se axează pe interior și nu pe exterior. Plin de fermitate în vorbele sale, zice că dacă s-ar concetra de a face să fie pe placul cuiva, conform unui stil de succes, pierde sinceritatea. În actul de creație un factor fundamental este sinceritatea. În momentul în care creează cum simte el, indiferent dacă va primi critică, dacă îi este indiferent lucrul aceta, atunci are șansă de a rămâne sincer față de sine, public și Dumnezeu.

De fiecare dată când începe o nouă lucrare, nu știe la ce să se aștepte în final. Întotdeauna poate face mai puțîn decât și-a propus și în egală măsură rezultatul este mai mult decât s-a așteptat să fie. Mai puțin decât și-a propus, pentru că imagiantia merge liberă, iar mijloacele de expresie ne sunt limitate, astfel că nu poate să scoată tot ce este in imagiantia să. Totuși, rezultatul final a fost mereu superior ideii pe care o avea inițial.


Râde când este întrebat despre timpul necesar pentru realizarea unei lucrări, zice că pentru a crea o lucrare are nevoie de 64 de ani. Deoarece fiecare lucrare pe care o face, este rodul întregii sale vieți, este rodul a ceea ce a gândit, a experimentat, tot ce a greșit, a păcătuit, tot ce a învățat și tot tot ce visează. Toate se concentrează acolo, în lucrările sale. Timpul efectiv de realizare a unei lucrări nu este important și el nu denotă de fapt ceea ce este necesar pentru crearea unui obiect de artă, pentru că ceea ce este necesar este întregul destin al unui om. Spune că, unele lucrări pot ieși că timp efectiv de lucrare foarte scurt, altele nu le poate termină nici până acum, pentru că nu au acea licarie pe care e necesar să aibă o sculptură.

Are 64 de ani și visează să mai dea viață unor proiecte. Unul dintre acestea este un cimitir de stegari, unde va fi înmormântat cu un steag al învierii în mâna. Însă astea le lăsăm pentru un viitor mai îndepărtat, acum mă va mai servi cu o ceașcă de cafea…

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *