Cu siguranță îți place să mergi la party-uri și să te distrezi, dar te-ai săturat să nu ști cum să te conectezi cu muzica în adevăratul sens al cuvântului și să ai un mic atac de panică când te cheamă prietenii la dans? Ei bine, dansul reprezintă cea mai bună metodă de ați exprima emoțiile și de a-ți cunoaște corpul.Îți voi prezenta în cele ce urmează cei mai importanți și ușor de învățat pași de dans, cu ajutorul cărora vei reuși să te faci remarcat la orice petrecere.

1. Salsa Step

Sursă: MihiranTV pe YouTube.

Primul pas de dans care, după părerea mea constituie și unul dintre pașii de bază pe care oricine ar trebui să îi cunoască este „Salsa Step”. Ce? Salsa? Ce e și cu sosul ăsta? Ai fi surprins să afli că acest dans are o istorie destul de amplă în spate, pe care nu o să o înșir aici, dar câteva amănunte sunt: rădăcinile acestui stil de dans se află tocmai în Cuba, iar termenul „Salsa” a fost creat de americani, acesta reprezentând o varietate de ritmuri din diferite țări hispanice. Pasul este unul simplu care poate fi învățat cu puțină perseverență în doua ore de antrenament, el fiind alcătuit din mișcări simple ale picioarelor de înainte și înapoi, combinate cu coordonarea mâinilor.

2. C-Walk

Sursă: Marcus Alexander pe YouTube.

Următorul pas reprezintă unul puțin mai complicat, care s-ar putea să vă dea bătăi de cap, dar odată ce ai reușit să îl stăpânești vei impresiona pe oricine te privește când dansezi. „C-Walk” cunoscut și sub denumirea de „Crip Walk” reprezintă un pas de dans din cultura Hip-Hop, fiind creat în anii 1970, în suburbiile din Los Angeles. Deși pasul de bază este unul relativ simplu acesta poate fi variat, gradul de dificultate crescând. Puteți vedea aici forma pasului la un nivel crescut de dificultate.

3. Pas de bourrée

Sursă: Karina Kerry pe YouTube.

Originea acestui pas se află în balet, fiind și unul din pașii pe care începătorii îl învață la primele cursuri. Acest pas a fost variat și introdus și în stilul de dans „house”. Deși s-ar putea să te chinuie la început coordonarea picioarelor, odată învățat variațiile sale vin natural, fiind un pas ce poate fi introdus ușor pe orice melodie cu un ritm alert, potrivit petrecerilor.

4. Happy Feet

Sursă: Jardy Santiago pe YouTube.

Acesta este un pas de dans celebru datorită filmului din care este inspirat și anume „Happy Feet”, iar mișcarea de dans seamăn cu pasul pe care pinguinul îl face în film. Este un pas de bază și ușor de integrat pe orice melodie, fiind realizat prin coordonarea vârfului și călcâiului.

5. Running Man

Sursă: Jayden Rodrigue pe YouTube.

„Running Man” își are originile în cultura dansului African fiind introdus mai apoi de persoane celebre precum Janet Jackson și MC Hammer în cultura Hip-Hop, reprezintă și el un pas de bază, ulterior fiind asociat și integrat de noua generație ca aparținând stilului „shuffle” . După cum îi spune și numele constă în imitarea unui om care aleargă, fiind realizat prin mișcări de tip fandare.

6. Moonwalk

Sursă: MihiranTV pe YouTube.

„Moonwalk” este după părerea mea cel mai celebru pas de dans din întreaga industrie, reprezentând și una dintre semnăturile lui Michael Jackson, care l-a prezentat publicului în anul 1983. Pasul a fost mai apoi introdus în cultura Hip-Hop și rămâne și astăzi pasul meu preferat de dans. Procesul de învățare este puțin mai dificil dar cu mult exercițiu vei rămâne uimit de ce pot face picioarele tale.

7. Pasul de Horă

Sursă: Dancession pe YouTube.

În cele din urmă, pot afirma cu tărie că dacă nu ști să dansezi hora la o petrecere ești destul de pierdut, de aceea am considerat că acest pas trebuie introdus aici. Mișcarea este una ușoară ce poate fi învățată în câteva minute, iar bunicilor noștri le crește inima când văd că știm dansa hora.

Fără doar și poate dansul reprezintă o artă complexă ce reușește să îmbine sentimentele cu mișcarea corpului transmițând astfel un mesaj privitorilor. Acesta reușește să conecteze și să creeze legături atât la nivel fizic cât și sentimental între oameni, reprezentând și o parte importantă a tradiției specifice fiecărei țări în parte.