Preocupat încă din adolescență de istorie, Silviu Gridan, absovent al Facultății de inginerie din Brașov, își pune toată pasiunea în arheologia locului său natal. A fost mereu curios să afle cum au trăit oamenii în zona în care s-au nascut strămoșii lui(Țara Făgărașului, Comăna de Sus) înainte de bunicii și străbunicii săi pe care a avut șansa să îi cunoască bine și de la care a aflat legendele locului.

Dezamăgit că nu a găsit raspunsuri la întrebările sale, legate de zona pe care o iubea atât de mult, în cărtile istorice pe care le citea dar care i-au permis să își facă o solidă educație istorica, acesta a început să citească și articole scrise de arheologi. În felul acesta a aflat câte ceva despre evenimentele petrecute in zona geografică de care era interesat(zona cuprinsă intre Rupea si Șercaia).

Citirea acelor articole mi-a deschis orizontul de cunoaștere și am înțeles că istoria așa cum o învățăm la școală poate fi rescrisă și reinterpretată dacă continuăm să cercetăm trecutul.

În 2013 a găsit întamplător primul ciob ceramic care i-a confirmat că locuirea umană in zona Comăna de Sus (satul in care a copilărit) este veche de cel puțin 4000 de ani (la momentul descoperirii acelui ciob ceramic neștiind acest lucru).

Așa a început pentru el drumul cunoașterii care continuă și astăzi. I s-au alăturat dorinței lui de cunoaștere, recent, un grup de arheologi din toate colțurile țării (Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Suceava, Bârlad, Bistrița, București) cu care încearcă să afle cât poate de mult despre istoria unei zone care în urmă cu cațiva ani aproape “nu exista” pentru istoria acestei țări.

De 5 ani, Silviu Gridan, scrie articole științifice despre descoperirile sale, participă la simpozioane științifice legate de arheologie, a terminat un master de istorie, participă la cercetări arheologice si se bucură să afle lucruri noi despre trecutul îndepărtat. A descoperit un număr de 25 de locuri în care oamenii au trăit, unele deosebit de importante pentru istoria națională și chiar pentru istoria sud-est europeană (cum sunt uneltele paleolitice de la Rupea și castrul român de la Rupea), și iși dorește împreuna cu colegii arheologi să facă puțină lumină în zona geografică de care este interesat.

Cercetările arheologice din ultimii ani din zona Rupea-Homorod-Ungra (jud. Brașov), descoperite de Silviu Gridan, au adus informaţii noi și spectaculoase despre prezenţa în această zonă a comunităţilor umane, încă din Paleoliticul Mijlociu (130.000-35.000 de ani în urmă).                               Au fost identificate unelte de piatră specifice acestei perioade cu climă glaciară, în care comunităţile umane erau puţin numeroase și trăiau exclusiv din vânătoare.

De asemenea s-a constatat arheologic o prezenţă masivă a comunităţilor umane neolitice(8500-6500 de ani în urmă) în această zonă, atrase cel mai probabil de izvoarele cu apă sărată existente aici. Acești oameni aduc în Europa, din Orientul Mijlociu, prin Anatolia şi Balcani, cunoştinte preţioase care vor schimba lumea definitiv până în zilele noastre. Aceste cunoştinţe vor pătrunde treptat şi spre vestul Europei, dar înainte ele poposesc la Rupea.

Aceşti oameni de la Rupea, Homorod şi Ungra, fac parte dintre primii agricultori din sudul Europei Centrale: crescători de animale domestice și cultivatori de cereale. Ei ştiau să facă pâine, să ţeasă fire de lână, cânepă sau in. Astfel că putem spune fără să greşim că la Rupea oamenii cunoşteau gustul pâinii înainte ca cei din Londra şi Berlin să ştie că aceasta fusese inventată, şi tot la Rupea femeile torceau, ţeseau şi croiau pânzăturile înainte ca la Paris să-şi imagineze cineva că vara, la Rupea, nu mai era la modă blana de urs.

Dacii, varza şi trainica piatra “Mercedes” de la Rupea

Era primăvară, soare, iar păsările măiestre ţeseau triluri incredibil de frumoase. Un cer de cristal şi miresme pe care orice parfumier celebru e gelos, chiar daca nu recunoaşte. Silviu Gridan este pe drumuri de doua zile. Vine de la Sibiu, unde frecventează cursurile de masterat, ale Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, a Universităţii Lucian Blaga. În drum spre casă (locuiește în Braşov), face un ocol şi se oprește la Rupea – oraşul în care s-a născut şi care are un loc special în sufletul său.

Scopul popasului nu era unul sentimental, ci unul cât se poate de pragmatic: „vreau să aflu dacă, de la ultima vizită, a mai apărut vreo arătură pe câmpul din partea de est a oraşului, pe care cu un an în urmă l-am botezat Rupea 4 cu ocazia descoperirii la Rupea a patru situri arheologice” .

„ Rupea 4 este locul unde în urmă cu mii de ani, oamenii au întemeiat o frumoasă aşezare, într-un rai pe care astăzi încă îl putem simţii dacă avem înţelepciunea să ne oprim pentru o clipă din goana noastră smințită spre nicăieri. ” 

Coboră din maşină, pe care o lasă să-şi tragă sufletul, după ce l-a dus ca vântul şi ca gândul, pe drumul care însoţeşte malul drept al Oltului, de la Crihalma până la Ungra – tărâm de basm. Nu sunt arături proaspete. Culege de mai bine de un an, fragmente ceramice ale unor cultuiri materiale neolitice. Încercă să le salveze de la distrugerea neintenţionată, pe care o aduce hărnicia oamenilor şi capriciile naturii, până la începerea cercetărilor de către specialişti  pentru a le reda împreună cu povestea lor, comunităţii locale, cu speranţa că vor fi îndrăgite şi ocrotite, aşa cum merită memoria inocentă a trecutului.

Se hotărăște să arunce totuşi o privire pe o parcelă semănată cu porumb, de unde speră să recupereze măcar o duzină de mici fragmente ceramice.

Începe să culegă câteva fragmente ceramice (care au peste 7000 de ani vechime) şi dintr-o dată paşii îi sunt îndrumaţi către prima microlamă de silex, pe care o culege cu  profundă îndatorare.

Este o lamă de dimensiuni reduse (aproape 1 cm lungime): unealtă produsă de oameni, în timpurile străvechi când nu cunoşteau meşteşugul prelucrării  metalelor. Aceste microlame le foloseau pentru construirea secerilor, punând-le una lângă alta într-un şanţ făcut cu răbdare într-un corn de cerb sau într-un mâner de lemn de formă potrivită. Lipite cu raşină formau un tăiş ca de brici. Este dovada că neoliticii de la Rupea cultivau cereale.

În spatele său, la capătul parcelei agricole, se opreşte un tractor şi se îndreaptă spre el un tânăr agricultor, cu paşi hotărâţi. Se gândește oare cum să explice prezenţa lui acolo fără să supere proprietarul şi cum să-l facă să înţeleagă că nu face altceva decât să “asculte povestea locului” pentru a o povestii mai târziu, celor ce vor  să o asculte ? Fac cunoştinţă și se prezintă. Are noroc și simte că astăzi este o zi specială! Stă de vorba cu domnul Ciprian Vaida. Este absolvent al Facultăţii de Geografie de la Cluj Napoca şi masterant la Ştiinţe Politice.

Îi spune că l-a văzut de multe ori în această zonă, adunând ceva, şi îl întreabă ce anume adună. Silviu Gridan îi explică iar acesta este foarte interesat să afle amănunte.

„Mă bucur că am ocazia încă o dată să spun poveşti despre trecut unui om deschis şi dornic sa le afle. ” 

Este încântat să afle lucruri noi şi se oferă să îl ajute în demersul său de a citi povestea locului. Mai mult: îi dă informaţii valoroase despre alte obiecte cu încărcătură istorică, pe care persoanele cunoscute, le-au descoperit şi se oferă să îl conducă, să afle povestea descoperirii acelor obiecte. În timp ce vorbesc, aceștia culeg din câmpul semănat cu porumb, din apropierea locului în care stătea, un fragment de râşniţă din tuf vulcanic, folosită de neoliticii locului pentru a-şi produce făina de grâu din care îşi faceau pâinea cea de toate zilele.

Pare o piatră oarecare, puţin mai mare decât un pumn. Domnul Ciprian are o revelație si îi  spune că acasă are o piatra mare, din acelaşi tip de rocă, pe care o foloseşte familia lui să ţina varza cuminte, lamurat, în butoiul cel mare. Este moştenire de la bunici. Dar piatra are o forma curioasă! Este rotundă şi are un semn în mijloc, ca sigla de Mercedes. 

Încă nu îşi dă seama dar a aprins scânteia unei mari revelaţii pentru istoria locală. În mintea lui Silviu Gridan, într-o fracţiune de secundă, se derulează imagini cu oameni cuminţi şi truditori, locuitori ai zonei, pe care istoria nu i-a consemnat încă, pe aceste meleaguri. Răspunde fără să ezitare: este o râşniţă dacică !

Nu îi vine să credă că are acest noroc uriaş, deşi este conştient că este un om norocos. De mulţi ani, specialiştii caută dovezi ale civilizaţiei dace, la poalele cetăţii Rupea. S-au găsit dovezi materiale ale altor epoci dar nu şi pentru epoca dominată de regatul dac: unii s-au bucurat, alţii s-au întristat. În zonă s-au găsit urme materiale ale populaţiilor celtice, prezente în Transilvania acelor timpuri, şi cam atât.

S-a despărţit de domnul Ciprian cu promisiunea că se vor revedea peste câteva ore, când va termina treaba pe câmp, să meargă  să îi arate “pietroiul” de pe varză. S-au revăzut și s-au îndreptat spre locuinţa părinţilor domnului Ciprian, locul în care butoiul cu varză este păstrătorul unei comori. Era deja întuneric. În faţa porţii, înainte să intre, îi mai spune încă odată, încercând parcă să se facă bine înţeles, ca nu cumva să fie vreo neînţelegere şi prin urmare o dezamagire.

Deschide butoiul uriaş şi scoate cu greutate, după a doua încercare, pietroiul. Încet, încet, pentru că este foarte greu. A fost suficient să vădă primul centimetru de roca. A ştiut că este partea superioară a unei superbe râşniţe dacice.

Este confirmată ipoteza existenţei dacilor pe aceste meleaguri, cu vârf şi îndesat ! Norocosul moştenitor, din tată în fiu, al acestei opere de artă, fotografiază istoria vie şi perfect păstrată.

Domnul Ciprian îi aduce la cunoștință că alte pietre nu rezistă în saramura din butoi. Că are prieteni care au aşezat peste varză chiar nobila marmură care s-a topit după un timp ca zahărul în ceai, pe când trainica piatră “Mercedes” a stat ca o cloşcă protectoare peste legumele cu nume dacic, fără să se plângă de “răutatea” saramurii, întreagă şi frumoasă de peste 2000 de ani.

S-au despărţit cu promisiunea că se vor revedea şi cu speranţa că vor încerca, împreuna cu cei deschişi la minte, iubitori de istorie şi cu suflet bun, care se pare că în Rupea nu sunt puţini, să scrie frumoasa poveste a trecutului acestor meleaguri.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *