După o zi epuizantă de școală, un băiat și o fată scriu de zor, în surdină, așezați la o masă mare, unul în fața celuilalt. Se aude doar ticăitul ceasului masiv de pe perete, al cărui aspect excentric îl determină pe băiat să mai arunce din când în când o privire înspre el. Fata răsfoiește agitată culegerea de matematică. Are bacalaureatul într-o săptămână, iar ziua asta nu a fost prea îmbucurătoare pentru ea. Gândul la examenul care are să se apropie îi dă dureri de cap. Lângă cei doi stă o femeie înaltă, brunetă și cu părul scurt, care iese din încăpere. După scurt timp, ea reapare. Se îndreaptă înspre elevă și îi așază lângă ea, cu mare finețe, un pahar cu ceai și o prăjitură. I-a simțit stresul și neliniștea din suflet, care i-au adus aminte de perioada în care termina liceul. Îi dă și băiatului aceeași gustare. Vrea să se asigure că e totul bine și face tot posibilul să ofere sprijin necondiționat celor care îi pășesc pragul.

Claudia Paloș are 40 de ani și își câștigă existența făcând ceea ce iubește: îndrumă elevi din toate generațiile într-un orășel minuscul din Gorj, pe nume Motru. Determinarea, pasiunea și ambiția de care dă dovadă în tot ceea ce face sunt demne de admirat. După ce a părăsit sistemul de învățământ de stat, Claudia a continuat pe același drum și a ales să mediteze de acasă o mulțime de elevi de toate vârstele. Povestea ei de viață este una dintre acele povești pe care merită să le împărtășești oricui, care depășesc curajos standardele și care confirmă negreșit că „se poate și altfel”.

Aici profesează Claudia. E un orășel mic, ce-i drept, nu multă lume a auzit de el. Claudia și-a format cu ușurință o imagine bună aici, în orașul ei natal. O mulțime de elevi au apelat la ea deja și o recomandă celorlalți ori de câte ori au ocazia.

„Totul decurgea natural la matematică.”

Încă din școala generală, Claudia începuse să descopere că se pricepe la matematică.  În ciuda imaginii personale pe care o are în prezent, ea nu se încadra în stereotipul elevlui model: nu avea 10 pe linie, iar școala nu o încânta în mod excepțional. Spiritul competitiv care era în clasa ei pe atunci a ajutat-o enorm să își descopere punctele forte și să le dezvolte : „Diriginta mea, profesoară de matematică, avea mari pretenții de la noi. Fiica ei era colegă cu mine, iar toți am simțit că e favorizată, ceea ce m-a încăpățânat și mi-a dat ambiție. Totul decurgea natural la matematică.”. După ce a terminat școala gimnazială, și-a dorit să urmeze profilul matematică-informatică la liceu, dar a întâmpinat un mic obstacol, anume părinții ei.

„Ai mei voiau să mă fac doctor.”

Cu toate acestea, pasiunea ei pentru matematica a continuat să fie prezentă și în timpul liceului. A continuat să exerseze și o făcea cu drag. Dorința ei din trecut a fost îndeplinită într-un final, doar că puțin mai târziu. S-a înscris la facultate, a intrat și a început să studieze în cadrul specializării matematică-informatică, unde ambiția și curiozitatea ei creștea pe zi ce trece. Și-a dedicat timpul exclusiv pasiunii ei: „Eram în lumea mea, nu prea m-am lăsat influențată de factorii din jurul meu. Știam că asta îmi place, știam că asta trebuie să fac și asta făceam.”

„Îmi era frică să greșesc.”

Și-a început drumul spre cariera de dascăl încă din timpul facultății, atunci când se aștepta cel mai puțin. Prin anul 2001, când ajunsese în cel de-al doilea an de facultate, a trebuit să își mediteze în weekenduri verișoara care era în clasa a opta, pentru Evaluarea Națională. La scurt timp după aceea, o altă verișoară de a ei a venit la ea cu rugămintea să îi mediteze fiul. Totul a început în familie, la rugămințile rudelor pe care nu le putea refuza, iar astfel, întâmplător, a descoperit că ii place să lucreze cu elevii. Primul elev pe care l-a avut și care nu avea legătură cu familia sa i-a dat cele mai mari emoții și a inițiat-o, deoarece a încercat să lucreze încă de la început la un nivel avansat: „Rezolvam problemele pe care trebuia să le fac cu el de dinainte. Voiam să fiu sigură că nu întâmpin nicio dificultate pe parcurs și că nu mă fac de râs.”

„Îmi era frică să greșesc, să spun vreo tâmpenie, să fac vreo tâmpenie, să-l învăț ceva greșit și să-l induc în eroare.”

Apoi, au început să mai vină treptat copii la ea. Se ocupa de ei doar în weekend, deoarece restul timpului îl avea rezervat pentru facultate. Tot ceea ce făcea era să învețe și să îi învețe pe alții.  S-a atașat foarte repede de elevi: „Aveam un băiat și o fată, foarte drăgălași, de care m-am atașat imediat. Cel mic, George îl chema, învăța numai după scrisul meu.”. După ședințe repetate a început să își da seama de situația în care se afla: era făcută pentru această profesie, copiii o iubeau și îi iubea și ea pe ei.

„A fost umilință pentru mine.”

După ce a terminat facultatea, a continuat cu meditațiile și totul mergea foarte bine. Îi plăcea foarte mult ideea de program lejer, aerisit, așa cum îl voia ea însoțit de o atmosferă lipsită de strictețe. În anul 2008 a decis să încerce ceva nou și să intre în sistemul de învățământ de stat, unde a ales să predea infomatică. După examenul de titularizare, a obținut ore la 2 școli din Motru, Școala Gimnazială nr 1 și Școala Gimnazială nr 2. Din necesarul de 18 ore, ea a obținut 20: „Eram foarte fericită că am reușit și că depășisem un profesor cu ani de experiență în spate. Eram liberă să îmi aleg postul și orele înaintea lui. ”. Din păcate, nu a fost totul roz, iar adevărul avea să iasă la iveală la început de toamnă, atunci când s-a dus la școală. Din minimul necesar de 18 ore, a aflat că are doar 6. Cel care avea restul orelor, plus altele, însumând 26 de ore,  nu era nimeni altul decât profesorul cu vechime pe care era mândră că îl întrecuse. Și-a dat seama că nu meritul și rezultatele obținute contau pentru ceilalți, ci vechimea și reputația deja formată.

„A trebuit să plec la cerșit pe la directori de școli.”

După ce a vizitat de nenumărate ori toate cele trei școli din oraș, pentru a nu-și pierde meseria, a reușit cu greu să obțină ceea ce îi trebuia. Din acel moment începuseră să apară și umilințele: „Directorul de la una dintre școli îmi spunea <<Dacă n-ai fi rudă cu X, nu ți-aș da nimic.>>”. A trecut peste acestea cu ambiție și optimism. Nimic nu o oprea din a face ceea ce își dorea. A predat doar un an de zile, fiindcă nu își mai dorea să repete aceleași experiențe la fiecare început de an și pentru că, așa cum e firesc, s-a simțit neîndreptățită pentru că nu era apreciată pentru adevărata ei valoare. În acest timp, a dat de toate tipurile de elevi și colegi alături de care a trăit experiențe diverse: clase cu elevi cuminți, clase cu elevi din centre de plasament față de care abia reușea să se impună și clase de „VIP-uri”.

„Printre clasele la care am predat, am avut și una plină cu elevi ai căror părinți erau influenți în oraș. Când am dat o notă de 3 la un moment dat, nu știam că i-am oferit-o băiatului comandantului de poliție din oraș. A doua zi am fost așteptată de directorul școlii în fața cancelariei, lângă care se afla respectivul copil. Atunci, el mi-a spus:<<Bă, fată, bă, tu ai permis?>>, adică ceva în genul <<ăsta-i copilul, uite cine-i tatăl și uite cui i-ai dat tu 3-ul.>>. M-a pus să anulez nota din catalog, de față cu elevul. A fost umilință pentru mine.”

„Suntem o echipă.”

Claudia a reușit mereu să rămână în memoria elevilor într-un fel sau altul, dar și elevii reușesc să rămână în memoria ei. De când cu plecarea ei din sistemul de învățământ de stat, a revenit la vechiul format pe care îl adoptase fix după ce a terminat facultatea, anume meditațiile de acasă. Am cunoscut-o fix după ce a plecat din școli. Eram clasa întâi pe atunci, eram plină de frici și nu știam ce înseamnă să fii elev.  Am început totul de la 0 alături de ea, iar tot ce nu înțelegeam la școală într-o anumită zi ajungeam să înțeleg în ziua următoare, datorită ei. M-a ajutat să mă perfecționez 12 ani de zile, până după ce am dat examenul de Bacalaureat, însă continuă să îmi fie alături și în prezent. Ajutorul pe care mi l–a oferit mie l-a oferit fără îndoială și celorlalți elevi ai ei.  Își pregătește elevii la matematică, română și engleză. Matematica o stăpânea din tinerețe, însă româna și engleza le- a perfecționat de una singură, din necesitate: „Tot lucrând și lucrând, am ajuns la zi cu materia din orice disciplină. ” Personalitatea ei, empatia de care a dat dovadă și tehnicile care o ajută să se adapteze și să reușească să obțină rezultate cu orice tip de elev sunt câteva dintre aspectele care o fac să fie o prezență memorabilă pentru oricine a avut contact cu ea. A trecut prin fel și fel de experiențe cu elevii. A dat de elevi sinceri: „M-a întrebat un elev ce meserie poate să aibă. I-am zis că din punctul meu de vedere poate să fie orice, numai să îi placă lui cu adevărat. El mi-a spus atunci foarte serios așa:<<Doamna, să fie clar. Eu orice m-aș face, tot leneș o să fiu.>>”.

„Care e metoda mea? Trebuie să lucrezi cu elevii, să le dai încredere, să îi susții. Mă axez pe exercițiu , nu pe teorie. Mereu m-am gândit că suntem o echipă. Nu sunt eu profesorul și voi elevii.”

Mici notițe apreciative primite de la cei mici
Claudia are elevi de toate vârstele.

„Clau mă avea doar pe mine în vizor. Eu eram singurul elev în centrul atenției, singurul elev care trebuia să înțeleagă, care trebuia să fie atent, care trebuia să lucreze. Dacă nu înțelegeam o lecție într-un fel, îmi era explicată în altul. În sfârșit, era totul despre mine, despre cum învățam eu și despre cum înțelegeam lucrurile. Nu credeam că nu o să mă mai simt ca la școală. Mă simțeam înțeles.”

Lucian, fost elev

„Pentru mine e o persoana atât de bună, are suflet de copil. Mi-a dat eugenii când făceam la mate. Îmi era rău odată și mi-a făcut un ceai. Țin și acum minte cu cât entuziasm vorbea de florile ei din grădină și de nepoțica ei. Era atât de încântată, mă linișteau orele cu ea, chiar o simțeam aproape de sufletul meu.”

Marina, fostă elevă
Mereu a fost alături de elevii ei. Aici se afla la ceremonia de absolvire.

„Când eram mică și făceam câte o prostie nu îi spunea mamei, era micul nostru secret. A fost alături de mine în toate momentele importante: a fost la serbările mele, m-a dus și m-a luat de la școală când am avut Evaluarea Națională. Am râs și am și plâns împreună.”

Maria, fostă elevă

„Pe cât de pozitivă e, pe atât de serioasă e atunci când trebuie. Mereu ne-a pus pe noi înaintea ei. Niciodată nu simțeam că plec obosită de la ea. Mereu când veneam la Clau după o zi epuizantă de școală, se întâmpla cumva ca eu să plec de la ea cu bateriile încărcate, chiar dacă lucram. E mai mult decât o profesoară, nu e totul doar despre teme.”

Mihaela, fostă elevă

Ce-i drept, metoda ei s-a reflectat diferit asupra elevilor, aducându-le impresii diverse, dar pozitive. Ce e cel mai important, dincolo de ajutorul primit pentru școală, e că i-a făcut pe toți copiii să învețe să privească în spatele unei persoane care, în teorie, își impune autoritatea asupra lor. Și profesorii sunt oameni până la urmă, dar ce e unic la Claudia e că nu se teme să arate elevilor ce fel de om este de fapt. Nu este vorba despre depășirea barierei profesionalismului aici, ci despre felul în care ea formează legături de durată cu oamenii: e deschisă oricărui fel de provocare, e caldă și receptivă, e în rând cu elevii. Toți se simt ca în familie, se simt înțeleși, simt că aparțin cuiva.

„Știu clar că așa cum voi nu puteți fără mine, nici eu nu pot fără voi.”